Vitrină franceză

Flusch de Virginia Woolf. Flusch este numele căţelului poetei Elisabeth Barret. În acest roman ni se povesteşte aventura dintre „ Miss Ba „ şi Robert Browning din punctul de vedere al lui Flusch. Cartea n-ar fi lipsită de interes şi pitoresc dacă Virginia Woolf n-ar întrebuinţa aceleaşi vechi procedee stilistice siropoase până la exasperare care i-au asigurat primele succese şi de care se simte probabil legată pe totdeauna. E soarta scriitorilor de succes să nu se poată reînnoi niciodată (Editura Stock, Paris).

La Rose publique (poeme) de Paul Eluard. Poemele lui Paul Eluard cuprind un mister profund şi ameţitor, ca un vârtej de ape adânci. Este singura poesie, cred, care mai poate provoca momente de extaz. Şi nu e puţin lucru. (Editura N. R. F., Paris).

Minotaure (revistă de artă). Ultimul număr aduce cele mai eclectice colaborări. Gama merge de la Valery până la Breton, cuprinzând pagini de Jean Wahl, C. F. Ramuz, Vollard, Eluard, Leon-Paul Fargue etc. Prezentarea extrem de luxoasă face din această revistă o bijuterie de bibliofil-Remarcăm noile teorii spaţiale în pictură, schiţate de Charles Henri Puech şi Salvador Dali.

Corymbe este o revistă poetică condusă cu inimă şi entuziasm de Noel Santon. Grupează în jurul ei generaţia cea mai nouă şi conţine o poesie fină, cu sensibilităţi puţin romantice.

Peter Neagoe publică o nouă carte în franţuzeşte, intitulată Tempete. Despre acest scriitor american foarte cunoscut în străinătate şi care este de origine românească din Transilvania, nu se ştie aproape nimic la noi. Cartea lui Ileana la Possedee a avut un răsunător succes şi a fost tradusă în câteva limbi. Vom reveni.

Les Nouvelles Litteraires (9.3.935). Jean Variot continuă publicarea părerilor lui Georges Sorel asupra artei. Ideile estetice ale celebrului sociolog sunt extrem de juste şi nu lipsite de o fină ironie. Iată ceva despre geniu: „Cred mai logic de spus – împotriva lui Taine – că creatorul genial este un solitar care nu-şi caută inspiraţia decât în el însuşi şi că opera lui nu cunoaşte succesul (de multe ori după moarte) decât atunci când elementele generale ale vieţii au evoluat mai mult sau mai puţin într-un sens care ar putea apropia publicul de gândirea lui. Aceste elemente pot fi o evoluţie a moravurilor, o posibilitate de înţelegere datorită acestei evoluţii sau un mod comun de acţiune şi de simţire, adică pe scurt ceea ce numesc eu socialul. Când Stendhal spunea în 1830 că nu va fi înţeles decât în 1880, tocmai asta spunea.

Trebuieşte însă observat că nu printr-o perfecţionare a inteligenţei publicul ajunge să înţeleagă anumite opere superioare.”

Georges Sorel credea dar în gloria postumă. El era mai entuziast decât scepticul Barres care spunea că „e mai uşor să fii nemuritor în viaţă decât după moarte”.

În Nouvelle Revue Frangaise (martie 1935) găsim începutul noului roman al lui Andre Malraux. De astă dată acţiunea se petrece în Germania şi anume în Germania hitleristă de azi, de unde rezultă că romanul va fi plin de interes. Adrienne Monnier scrie un frumos elogiu al circului „cu farmecul formei lui, al mirosului şi zgomotului lui, care este farmecul amintirilor din copilărie”.

M. B.

„Frize”, An II, N.3 din 1 aprilie 1935, p. 4.