Roman, 22. VI.1936

Dragă domnule Ieronim Şerbu, îţi anunţ că scrisoarea dtale pentru directorul sanatoriului a fost de-o extraordinară eficacitate; ai făcut un mare bine acelui om necăjit.

Îţi mulţumesc mult de tot, să trăieşti.

M. Blecher

1 Scrisorile către Ieronim Şerbu au fost publicate în: Ieronim Şerbu, Vitrina cu amintiri, „Cartea Românească”, Bucureşti, 1973, p. 178-182; le redăm completând conţinutul lor cu articolele la care fac referinţaDragă domnule Ieronim Şerbu, Vă mulţumesc pentru articolul dvs. din „Lumea românească” în care îmi luaţi apărarea1. Vă mărturisesc însă că

1 Ieronim Şerbu, Un calamburgiu cinic, „Lumea românească”, An I.nr. 52 din 23 iulie 1937, p. 4: „Cu toată neplăcerea pe care o simţim de a vorbi de calamburgiul Oscar Lemnaru, o vom face totuşi, nu fiindcă îi acordăm vreun preţ – dimpotrivă – dar pentru că întâmplător deţine o rubrică literară la ziarul „Facla” unde îşi îngăduie insolenţe şi cinisme, care oricât scepticism ai avea asupra valorii umane, te revoltă până în fibrele cele mai intime. Fireşte că nu ne interesează aici atitudinea intelectuală pe care o simulează. Extracţia cea mai pură a cafenelei în atmosfera căreia respiră şi trăieşte, Oscar Lemnaru e ros de viermele invidiei şi sterilităţii.

Incapabil să exprime o idee, se crede însă singurul gânditor al planetei, cu toate că miopia intelectuală îl împiedică să vadă mai departe de vârful nasului.

E omul cel mai gol pe care l-am cunoscut vreodată. De aici spiritul lui de negaţie, violent, posedat. Dacă sub acest aspect îi poţi găsi o scuză, omeneşte însă niciuna. E cu desăvârşire amoral. Nu cunoaşte prietenia şi nu o respectă. Simpla lui prezenţă respinge orice afecţie. E imposibil să realizezi acel fluid de simpatie care atrage un tânăr spre celălalt.

Închis şi fals sau calamburgiu superficial, în amândouă atitudinile deopotrivă, Mioară prin artificialitatea lui, prin lipsa de organicitate.

Mâna care 1-a ajutat cândva să se ridice din nămol, la prima ocazie, dintr-un instinct rău şi nestăpânit, a muşcat-o setos, lăsând să se prelingă veninul.

Admiraţia mărturisită cândva pentru un tânăr agonizând pe un pat de spital se transformă a doua zi în câteva fraze neroade şi coclite. Or, cineva care îşi consumă existenţa inutilă între zidurile cafenelei, care e lipsit de orice har, să aibă curajul de a glumi ieftin şi înveninat de opera tânărului M. Blecher, scăpărând de talent şi spirit, dar mai ales scrisă într-o condiţie pe care d. Oscar Lemnaru o cunoaşte şi care e una din cele mai exemplificatorii biruinţi ale spiritului, întrece orice limită.

Nu cunosc notiţa la care face aluzie articolul dvs1, „Facla” nu vine în localitate şi n-am de unde să mi-o procur. V-aş fi recunoscător dacă aţi binevoi să-mi trimiteţi exemplarul în chestiune.

Îmi este penibil să fiu atacat fără a cunoaşte imputările ce mi se aduc; s-ar putea să se aştepte un răspuns din partea mea şi să se creadă că nu-1 dau din. Laşitate.

Îmi veţi face dar un real serviciu trimiţându-mi acel ziar şi fiţi sigur că nu-mi veţi produce prin aceasta nici o neplăcere.

Cred că mai posed suficientă rezistenţă morală pentru a putea ceti calm un atac literar, oricât de violent ar fi el.

Vă mulţumesc mult, cu cele mai bune sentimente de prietenie, M. Blecher