Capitolul I Reîntoarcerea în Anglia.
Londra. — Concert la Curte. — Prezentarea mea. — Regina Charlotte. — Purtarea printului regent fata de ea. — Ducesa de York. — Prinţesă Charlotte de Galles. — Miss Mercer. — Intriga dejucata de printul Leopold de Saxa-Coburg. — Marchiza de Hertford. — Obiceiurile printului regent. — Dineuri la Carlton House.
După o absenta de doisprezece ani, am revăzut – cu un viu interes – Anglia. Am regăsit în ea întreg farmecul amintirilor. M-am înapoiat în patria primei mele tinereţi. Fiecare amănunt îmi era familiar şi totuşi destul de îndepărtat de preocupările mele zilnice aşa ca avea oarecum aspectul noutăţii. Mi se părea ca regăsesc un vechi prieten revenit de departe, care-mi amintea de timpurile de odinioară, acele timpuri în care viaţa, desi mai putin bogata în evenimente, părea mai uşoară şi mai plăcută. Am fost uluita de prosperitatea ţării, care nu cred ca crescuse totuşi prea mult; dar odinioară, obişnuinţa ma blazase; acum însa, absenta ma făcuse foarte receptiva la tot ce vedeam.
Drumurile bine îngrijite, pe care caii de posta, ţinuţi ca cei de la cele mai elegante atelaje ale noastre, te ajutau sa mergi într-un mod atât de lesnicios, mulţimea de trasuri publice şi particulare, toate încântătoare, nenumăratele clădiri îngrijite ce împodobeau satele şi care te făceau să-ţi dai searna despre bunăstarea tuturor claselor sociale, începând cu coliba taranului şi sfârşind cu castelul seniorului, ferestrele celor din mă prăvălioare care sclipeau de curăţenie ori de câte ori se U flecta în ele câte o raza de soare, populaţia ce se ducea şi r n6a dintr-un sat într-altul, pe poteca din gradina noastră, Diii atât de drăgălaşi şi de curaţi, care se zbenguiau plini de veselie ce contrasta cu ţinuta rezervata a restului familiei, aţe acestea îmi erau familiare şi totuşi ma uimeau mai uternic decât daca le-aş fi văzut pentru prima oara.
Drumul, pe care 1-am făcut într-una din duminicile frumoasei luni mai, de la Dover la Londra, a fost o încântare „n care se amesteca, din când în când, un tainic sentiment de invidie când ma gândeam la tara mea fata de care Cerul se arătase mai putin milostiv. De ce nu atinsese şi ea acelaşi grad de prosperitate ca vecinii noştri insulari?
Când caii de posta îşi încetiniră ritmul rapid, însuşindu-şi acel mers fastidios caracteristic Londrei, când atmosfera îmbâcsita şi plina de fum a acelui mare oraş a început sa ma apese, când i-am văzut pe londonezii tăcuţi, mergând pe largile lor trotuare, unul după altul, ca într-un cortegiu funebru, când uşile, ferestrele, prăvăliile închise păreau sa anunţe tot atâta'tristete în interiorul caselor câta era şi pe străzi, am simţit cum încet, încet, bucuria mi se stinge, iar când am ajuns la ambasada, entuziasmul meu în ceea ce privea Anglia se redusese la zero.
Oricât de prodigioase ar fi prosperitatea comerciala a Londrei şi luxul pe care-l etalează aici toate clasele sociale, cred ca aspectul ei 1-ar impresiona mai putin pe un strain, decât restul Angliei. Acea mare cetate, alcătuită din căsuţe ce seamănă leit una cu alta şi din străzi largi şi drepte, asemuindu-se perfect, te izbeşte prin monotonia şi plictiseala e|- Nici un moment nu-ţi distrage atenţia. Când te-ai plimbat C1nci minute, ti se pare ca te-ai plimbat cinci zile prin acele artiere diferite şi totuşi atât de asemănătoare. Tamisa, plina e atâta mişcare şi care ar putea da un caracter cu totul Particuiar capitalei lumii britanice, este ascunsa cu grija, peste
Jti trebuie multa voinţa şi dibăcie ca sa izbuteşti s-o zăreşti uPa o îndelungata căutare.
Poţi vedea, peste tot, străzi care seamănă leit cu cele din Londra, dar cred ca nicăieri, prin lume, nu e mai frumos la tara ca în Anglia. Nu pricep cum de poate exista un asemenea contrast între oraş şi sat, ca aici. Vezi un alt cer, respiri un alt aer. Copacii au alt aspect; plantele, au alta culoare. Până şi populaţia e alta, desi locuitorul din Northumberland sau din Devonshire seamănă leit cu cel care se plimba pe Piccadilly îmi vine a crede ca norul portocaliu, dungat cu negru, cafeniu sau cenuşiu, doldora de ploaie, care se aseamănă cu un vast stingător aşezat deasupra oraşului, influenţează asupra moralului populaţiei şi acţionează asupra dispoziţiei sale. De asemenea, cred ca nu exista nici o limba în care sa lauzi, în versuri şi în proza, farmecele vieţii de la tara, cu o pasiune mai însufleţita şi mai sincera, ca limba engleza. După ce ai petrecut trei luni la Londra, îţi dai seama de încântarea pe care o simţi, ieşind din acest oraş.
Cu toată năuceala pe care ţi-o pricinuieşte capitala, când pui pentru prima oara piciorul în ea, atmosfera ei trista e totuşi sănătoasă; te obişnuieşti destul de repede cu locul, ca să-ţi mai pese de ea. Am auzit pe unii, atribuind aerul sănătos al Londrei, curenţilor pe care mareea îi aduce de patru ori pe zi, în Tamisa. Aceasta uriaşă deplasare de apa şi de aer formează un fel de ventilator natural care mişca şi curata acea atmosfera ce pare veşnic ceţoasă şi care-ţi lasa de altfel, pe haine, dovezi concrete asupra cărora ochiul nu se mai înşală. Caci rochia alba, pe care ţi-o pui dimineaţa, e atât de murdara spre seara, cum nu e nici după o săptămână de purtat la Paris. aşa ca deosebita curăţenie a locuitorilor, absolut necesara în asemenea împrejurări, se datorează, într-o mare măsură, nevoii de a combate orice influenta nefasta a atmosferei; caci casele, la fel ca şi persoanele, sunt de o curăţenie extrema.
Daca îndelungata mea absenta m-a făcut mai sensibila la farmecele drumului, am devenit, cu atât mai mult, ^ inconvenientele Londrei care până atunci nu ma deranjaseră câtuşi de putin, în primii ani ai tinereţii nu-ţi prea pasa o lucrurile din jur.
A treia zi după sosirea mea, printul regent1 a dat un cert la regina-mama2. Pentru a fi admis la acest concert, trebuia sa fii prezentat. Regina, auzind ca ma aflam la Londra, i aminti că-i fusesem presentata odinioară şi ma invita. Părinţii mei luau masa la Carlton House; aşa ca, seara, am juns singura la Palat, fiind convinsa ca voi trece neobservata „n acea mulţime de oameni, întârziasem putin şi concertul începuse. Sala – o galerie – era împărţită prin nişte coloane, în trei parti aproape egale. Cea de mijloc era ocupata exclusiv de Curte şi de muzicienii aşezaţi vizavi de regina, de prinţese şi de doamnele lor de onoare, de ambasadoare şi de alte câteva femei de rang mare, care stăteau, toate, pe scaune. Restul societăţii stătea în picioare, în părţile laterale despărţite prin coloane. Alţii circulau prin saloane, după obiceiul tarii, caci un concert la un banchet li se părea din cale-afară de plicticos. Când am intrat, am dat nas în nas cu lady Macclesfield, una dintre doamnele de la Palat. Ma aştepta pentru a ma duce la regina si, fara a-mi da măcar răgazul să-mi trag sufletul, m-a condus prin toată acea mulţime, în sunetele muzicii, prin toată acea tăcere şi prin tot acel vid, până la majestatea sa. Până atunci, nici n-avusesem vreme să-mi fie frica. Dar, în momentul în care am ajuns, regina s-a ridicat în picioare şi cele patruzeci de persoane care o înconjurau au făcut la fel. Acel foşnet de rochii, la care nu ma aşteptam, m-a intimidat. Noroc ca regina a fost foarte binevoitoare şi foarte drăguţă cu mine; dar, în timp ce-mi vorbea, eu nu făceam altceva decât sa ma gândesc cum s-o şterg neobservata. Lady Macclesfield ma Părăsise reluându-şi locul printre ai sai. Când regina făcu acel m'c semn din cap prin care arata ca audienta se isprăvise, am s'nitit cum parchetul mi se scufunda sub picioare. Ma aflam în cel loc singura, părăsită, cu ochii întregii Anglii aţintiţi asupra ea> ai având de făcut o adevărată călătorie pentru a ajunge, tatăl s- – E vorba dc George al IV-lea (1762 1830). Din 1810 era regent, fiindcă U2ln”cbun'sc. A devenit rege în 1820.
1? 6| c °cgina-mamâ era Sophie-Charlotte de Macklemburg-Strelitz, măritată în 1744 j |”P°r8c a' III-lca al Angliei, cu care a avut doisprezece copii. A trăit între I din acel loc izolat, la grupurile din dosul coloanelor. Nu-ny dau seama nici acuma cum am ajuns. Fusesem prezentata l multe Curţi şi în fata multor potentaţi. Nu mai eram chiar atât de tânără încât sa mai am motive sa ma intimidez; eram obişnuită cu lumea şi totuşi mi-a rămas, despre acea seara şi despre acea prezentare, o amintire de neşters. Nu din pricina ca regina Charlotte ar fi avut un aspect impozant, închipuiţi-vă o căpăţână de zahar, înfăşurată în brocart de aur şi va veţi face o idee exacta despre silueta ei. Nu fusese niciodată înalta, iar de vreo câţiva ani, se micşorase şi mai mult şi se deformase complet. Capul, aşezat pe un gât mult prea scurt, prezenta un chip încruntat, galben, brăzdat de riduri, înconjurat de un par cărunt, pudrat din gros. Purta – după cum era cazul – fie 0 boneta, fie un turban, fie o toca, dar întotdeauna am văzut-o împodobita cu o mica coroana de pietre scumpe. Ba chiar am auzit pe unii spunând ca nu şi-o scotea niciodată, în ciuda acelei figuri heteroclite, nu era totuşi lipsita de un soi de demnitate. Atia să-şi tina bine Curtea în mâna, purtându-se cu o extrema politeţe, dar care avea nuanţe foarte variate. Severa cu conduita femeilor, era ea însăşi dreapta şi imparţială. ai nu de puţine ori, o privire rece sau o vorba mai putin politicoasa a reginei salvase de pe marginea prăpastiei câte o tânără mai zvăpăiată. Cu femeile divorţate, era neîndurătoare. Niciodată vreuna dintre ele, indiferent daca era sau nu iertata de public, oricât de bine s-ar fi purtat după aceea, nu mai putea trece pragul Palatului. Lady Holland1 era o dovada vie în acest sens. Spiritul, influenta ei politica, dominaţia pe care o exercita asupra bărbatului ei o făcuseră să-şi cucerească un loc de frunte în societate. Dar refuzând sa se duca la Holland House, săvârşi un gest de neiertat. Lady Holland întreţinea o adevărată Curte frecventata de tot ce era mai distins în Anglia şi în străinătate. Dar, cu toate strădaniile sale, cu toate intervenţiile – printre care se numără şi printul regent – niciodată, atâta vreme cât a trăit regina bătrână, ea n-a mai putut pune piciorul la Saint-Jam6^ N-aş îndrăzni sa spun ca regina era iubita, ci mai curâno
1 Elisabeth Vussall (1770 – 1845). După ce s-a despărţit de primul ci soţ, *' Godfrcy Webster, s-a măritat a doua oara, în 1797, cu cel de al treilea lord Hol'3 erata. Printul regent era primul care dădea exemplu în eSt sens, caci era foarte grijuliu şi foarte tandru cu ea, în articular, în public, o copleşea cu omagii. Am rămas uimita, P seara concertului, sa vad un valet aducând pe o tava o eascâ cu ceai, o zaharniţă şi un castronaş cu smântâna şi „nrnânându-i tava regentului care i-o duse el însuşi mamei ale Apoi ramase în picioare, în fata ei, până ce regina îşi jrivi, tacticoasa, ceaiul fara sa se jeneze, fara sa se grăbească, fara să-şi întrerupă conversaţia, îi spunea doar din când în când, fiului ei, în engleza, indiferent de limba pe care vorbea în clipa aceea: „Thankyou, George”; repeta aceeaşi mulţumire când fiul ei lua tava cu ceaşca goala şi o întinse valetului. Aceasta ceremonie – care, se pare, ca era un lucru obişnuit – se repeta de doua, trei ori în fiece seara, dar numai când regina se afla în vizita la fiul ei. La ea acasă, o servea una dintre prinţese, uneori unul dintre prinţi, deci întotdeauna unul dintre copiii ei, dar niciodată regentul. Toţi ceilalţi membri ai familiei regale, inclusiv regentul împărţeau răcoritoarele pregătite pentru restul societăţii, fara nici o deosebire, în general, cu cât eticheta era respectata mai cu stricteţe pentru regina, cu atât era mai putin severa fata de ceilalţi. Prinţii şi prinţesele primeau şi făceau vizite întocmai ca nişte simpli particulari, îmi amintesc ca, în aceeaşi seara în care am fost prezentata reginei, aflându-mă la doi pasi de o femeiuşcă foarte blonda, pe care cei doisprezece ani de absenta ma făcuseră s-o uit, am auzit-o spunându-i lady-ei Charlotte Greville, cu care stăteam de vorba:
— Lady Charlotte, prezintă-mă doamnei ducese de Boigne.
Era ducesa de York1. Statu de vorba cu noi vreme îndelungata, despre tot şi despre toate, discutând cu multa bunăvoinţă şi fara nici un fel de ifose princiare.
A doua zi, mama ma duse sa fac vizite tuturor lnâeselor. Celor care nu ne-au putut primi, le-am lăsat cărţi rcgc! Cp' Freder^a-Charlotâa-Ulrika (1767 – 1820), fiica lui Wilhclm al II-lca, fiii a| ^sici, măritată în 1791 cu Frcdcrik-Augustus, duce de York, cel de al doilea rcgmei Charlotte, născut în 1763, mort în 1827.
E* de vizita şi cu asta se chema ca ne făcusem datoria. Charlotte de Galles1, măritată cu printul de Coburg2, era scufundata în dulceaţa lunii de miere şi nu părăsise resedim de la tara. Mama luase parte la căsătoria ei, oficiata într-unui din saloanele de la Carlton House. Când, mai târziu, i-am spus cât de mult regretam ca nu participasem şi eu, mi-a raspuns-
— Ai dreptate! E într-adevăr un spectacol rar sa vezi pe moştenitoarea unui regat făcând o căsătorie din dragoste §i oferindu-i mâna celui căruia îi oferise şi inima. O asemenea fericire se întâlneşte foarte rar. As fi încântata sa te duci şi tu s-o vezi la Claremont.
Biata prinţesa! N-am făcut cunoştinţă cu ea decât într-o călătorie în Anglia, în acel moment, se vorbea foarte mult despre ea. Devenise foarte populara, îşi însuşise gesturile repezite ale strămoaşei sale, regina Elisabeta, adoptându-i până şi înjurăturile. Era foarte categorica în opiniile sale politice, strângea – cu afecţiune – mâna tuturor bărbaţilor tineri sau bătrâni, pe care-i socotea ca făcând parte din partidul ei, nescăpând nici o ocazie de a-şi arata opoziţia fata de guvernul tatălui ei şi ostilitatea fata de bunica şi de mătuşile ei. Manifesta o dragoste deosebita fata de mama sa pe care o privea ca pe o sacrificata de către reaua voinţă a familiei sale. Prinţesă Charlotte cauta cu lumânarea scandalul cu femeile ce alcătuiau societatea particulara a regentului. Nu stiu cine îi vârâse în cap ca tatăl ei îşi manifestase dorinţa de a-şi anula căsătoria şi de a nega astfel legitimitatea naşterii ei. Nu stiu daca acest lucru a avut într-adevăr o baza reala. In orice caz, drepturile sale îi erau înscrise pe chip, caci semăna ca doua picături de apa, cu printul. Fusese născută la noua luni după o căsătorie a carei intimitate nu durase prea multe zile. E sigur ca printul de Galles înghiţise în acea epoca o mulţime de afronturi pe care conduita sotiei sale le justificase cu vârf
1 Charlotta-Augitsta. Prinţesa de Galles (1796 – 1817), moştenitoare” tronului Angliei, fiica unica a lui Gcorgc al! V-lca şi a CaroHnci de Brunswic Măritată în 1816. Cu printul Lcopold de Saxa-Coburg, a murit la naştere, în aflU următor.
Georg-Chetien-Frederick-Leopold de Saxa-Coburg-Gotha (1790 rege al Belgiei în 1831, sub numele de Lcopold 1. S-a însurat a doua oara cu pr”1' Luiza, fiica cea mare a lui Ludovic-Filip.
Îndesat; dar nu stiu daca s-a gândit vreodată s-o renege pe r; ntesa Charlotte. Printul o acuzase pe miss Mercer că-i P cjse capul copilei, istorisindu-i toate acele bazaconii; aşa ca alungase pe guvernanta din Palat. Miss Mercer coresponda „nsa Pe ascuns cu prinţesa Charlotte. Ea îi inspirase sila -potriva printului de Orania1 cu care guvernul englez ar fi vrut s-o mărite şi susţinuse propunerea pe care o făcuse marea ducesa Caterina a Rusiei2, îndemnând-o pe Charlotte să-l ia de bărbat pe printul Leopold de Saxa-Coburg. Aceasta intriga fusese manevrata cu atâta abilitate de cele doua femei – marea ducesa a Rusiei şi guvernanta3 – încât până la urma Charlotte declara, sus şi tare, ca nu voia sa se mărite decât cu printul de Saxa-Coburg şi ca era hotărâtă sa refuze orice alta partida. Miss Mercer, fiica lordului Keith, moştenitoare bogata, dar urâta, pretindea la rândul ei sa se mărite cu ducele de Devonshire4, aducându-i printre altele, ca zestre, şi încrederea de care se bucura în ochii viitoarei suverane, întregul partid whig, aplaudând aceasta căsătorie, se unise acum pentru a-l determina pe duce s-o ia de nevasta pe mis Mercer. Nu stiu daca ar fi avut şanse de reuşită, dar stiu ca după ce prinţesa Charlotte s-a măritat cu alesul inimii sale, cel de al doilea proiect s-a prăbuşit, datorita bunului simt de care a dat dovada printul Leopold. Profitând de dragostea pe care i-o arata sotia sa, a îndepărtat-o de toată acea societate de care se simţea atât de legata, a apropiat-o de familia sa şi a făcut-o să-şi schimbe complet atitudinea politica şi sociala. Sigur ca toată treaba asta nu s-a făcut într-o zi, dar printul s-a ocupat îndeaproape de ea si, încă din prima săptămână, miss Mercer, ducându-se s-o vadă pe prinţesă, la Claremont.
— După ce-i scrisese mai multe biletele care rămăseseră fara răspuns – fusese primita
1 Wilhelm al ll-lea (1792 – 1849), rege al Olandei în 1840, care s-a însurat, cum am văzut mai înainte, cu marca ducesa a Rusiei.
N.. „ Caterina Pavlovna (1788 – 1819), cea de a patra fiica a lui Pavcl l, tarul 18n>C' măritată în 1809' cu marele duce Gcorgc de Oldcnburg. Rămasă văduvă în 2> s-a remăritat cu Wilhclm I, regele Wurtcmburgului.
E vorba de miss Mcrccr-Elphinstonc.
Fiul l. ^M<a„i-George-Cavendish, a/şaselea duce de Devonshire (1790 – 1858), a fn!” 'am. Mort în 1811, şi al Gcorgianci Spcncer, moarta în 1806, al carei salon 'ust celebru.
Atât de rece încât se văzuse nevoita să-şi scurteze vizita, ducân du-se singura în sat să-şi caute trăsura pe care o trimisese acolo, convinsa fiind ca va fi oprita la reşedinţa celor doi soti Plângerile domnişoarei Mercer nu avură alt rezultat decât ca o puseră pe prinţesa Charlotte în neplăcută situaţie de a respecta porunca tatălui ei care-i interzisese s-o mai vadă pe miss Mercer Aceasta, la rândul ei, se simţi cumplit de jignita; partidul de opoziţie înceta de a se mai preocupa de măritişul ei cu ducele de Devonshire şi toată lumea începu a o lua peste picior cj putuse avea o asemenea pretenţie. Pentru a-şi ascunde decepţia miss Mercer se prefăcu îndrăgostită de domnul de Flahaut1 pe care succesele sale pe lângă doua din reginele de sânge imperial, din familia Bonaparte, îl înscriseseră printre cei mai mari galanţi ai epocii. Flahaut era un tânăr atrăgător şi deosebit de abil în arta de a se face plăcut. Văzând în miss Mercer o partida demna de luat în seama, îşi puse la bătaie toate farmecele. ai iat-o pe miss Mercer îndrăgostită de-adevăratelea. Lordul Keith se arata indignat împotriva unei astfel de legături, numai ca între timp ea începuse a-l iubi cu pasiune pe fluşturaticul ei curtezan. După câteva luni, se mărita cu el, împotriva voinţei tatălui ei, care nu i-a iertat niciodată acest pas, privând-o de o mare parte din averea ce i se cuvenea. Doamna de Flahaut n-a dezminţit în nici un fel comportarea fostei domnişoare Mercer, păstrându-şi nealterata înclinarea către intrigile politice şi tracasările sociale.
Printul regent ducea viaţa unui om de lume. Lua adesea masa la persoane particulare şi asista seara, la unele reuniuni. Acele obiceiuri le crea o viaţă aparte ambasadorilor; aceştia erau în permanenta invitaţi în aceleaşi locuri unde era poftit şi printul. La toate acele mese, printul era aşezat întotdeauna între doua ambasadoare; la serate se aşeza întotdeauna pe o sofa, alături de lady Hertford, iar în partea cealaltă, poftea întotdeauna o ambasadoare.
1 Angust-Charles-Joseph. Conte de Flahaut de La Billarderie (1785 – 1870). Sublocotenent la Marengo, colonel la Wagram, general şi aghiotant al Iui Napoleon-în timpul Restauraţiei, s-a refugiat în Anglia. Sub Monarhia din iulie, a fost ministrlj la Berlin, apoi ambasador la Londra, în 1853 devine senator şi marc cancelar & Legiunii de onoare.
Lady Hertford – căreia i se spunea mai pe scurt, wâarchiza – era pe atunci regina inimii sale. Fusese deosebit j frumoasa, dar acum avea cincizeci de ani bătuţi pe muche era mult prea gatita şi prea împopoţonata. Stătea mult prea ţeapănă, vorbea rar, avea un limbaj pendant şi ales, un aer aloi şi rece- ^ impunea grozav de mult printului, având multa mitere asupra lui, caci era una dintre cele mai nobile doamne, avea o avere imensa şi socotea că-i făcea o mare favoare rjntului, acceptând sa fie zilnic plictisita de el. Prinţesă Charlotte încercase să-şi manifeste făţiş dispreţul fata de ea, dar Marchiza i-o plătise cu aceeaşi moneda. Regina bătrână o copleşea cu atenţiile, dovedindu-i în acest fel părerea deosebita pe care-o avea fata de ea, şi lady Hertford îşi plimba torysmul” prin saloane, cu trufia unei sultane.
Printul se scula foarte târziu; toaleta sa dura ceasuri în sir. Stătea doua ore încheiate, în haina de casa; uneori admitea în preajma sa câţiva dintre intimii sai, ba chiar şi miniştri şi ambasadori daca aceştia cereau neapărat sa fie primiti. Asta era treaba care-i plăcea cel mai mult. Daca i se cerea în scris, sau verbal o audienta, atunci îl primea pe solicitant, îmbrăcat, în salonul lui, dar acest lucru îl deranja foarte tare fiindcă îi dădea, peste cap, tabieturile. Daca te prezentai la usa lui fara sa fi fost anunţat dinainte se întâmpla foarte rar sa nu fii primit, începea discuţia, printr-o scuza privind dezordinea din camera, întotdeauna bine dispus şi gata sa stea oricât la taclale. Nu isprăvea cu îmbrăcatul decât în ultimul moment când era anunţat ca-l aşteptau caii. Urca pe unul dintre ei, urmat de un singur rândaş şi se ducea în parc unde putea fi abordat de oricine. Doar ca nu zicea: „Hai sa ne plimbam împreuna!”. Când se oprea, era un gest de mare politeţe, dar care excludea orice familiaritate, sau posibiltatea de a-l însoţi. In primul an, se oprea ori de care ori se întâlnea cu tatăl meu, dar când îl trata mult prea amical, când îl poftea sa se plimbe 'mpreuna cu el, când îi făcea doar un semn cu mâna, în recere, fara sa se oprească. Din parc, o lua spre lady Hertford unde-şi petrecea restul dimineţii. Uneori se reîntorcea calare, ar de cele mai multe ori venea să-l ia trăsura. Lady Hertford ara a fi din cale-afară de spirituala – avea mult bun-simţ, nu se vâra în nici o intriga, nu voia nimic nici pentru ea, nici pentru ai sai. De fapt, din toată societatea femeilor, de care printul nu se putea lipsi, ea era singura care merita într-adevăr sa se bucure de atenţia acestuia. Miniştrii au avut ocazia sa se convingă de acest lucru când regentul, devenit rege, a înlocuit-o dintr-un capriciu, pe lady Hertford, cu lady Conyngham, al carei ridicol nu era singurul inconvenient.
Printul regent avea trei feluri de a invita la masa: prin-tr-un carton enorm, marele şambelan te anunţa ca erai poftit „s-o vezi pe regina”. Atunci trebuia sa vii în mare ţinută. Al doilea fel consta ca secretarul intim, sir Benjamin Bloomfield te anunţa printr-un bileţel, scris de mâna, ca printul te poftea în cutare zi. Atunci veneai în frac sau în costum obişnuit. Astfel de invitaţii erau adresate şi femeilor şi bărbaţilor. Mesele nu treceau niciodată de douăzeci de persoane; de obicei, erau chemate douăsprezece până la cincisprezece persoane.
Al treilea fel era rezervat intimilor. Printul trimitea – în aceeaşi dimineaţă – un valet să-i spună verbal domnului cutare ca, daca n-avea altceva mai bun de făcut, printul îl ruga sa vina sa ia masa la Charlton House, implorându-l sa nu se formalizeze. Era de la sine înţeles ca aveai, n-aveai ce face, trebuia sa te duci; cred ca printului i s-ar fi părut foarte ciudat sa nu dai curs unei astfel de invitaţii. Tata a început a primi şi el, destul de des, astfel de invitaţii. Ele nu erau niciodată adresate femeilor. La aceste mese nu luau parte decât cinci sau şase persoane, caci lista invitaţilor era foarte limitata.
