Capitolul II Corpul diplomatic.

— Contesa de Lieven.         — Prinţesa Paul EsterhazyViata englezoaicelor.         — Copilăria lor.         — Tinereţea lor.         — Maturitatea lor.         — Batrânetea şi moartea lor.         — Soarta văduvelor.

Cred ca deosebirea dintre ambasadori şi ministri' plenipotenţiari nu e nicăieri mai vădită ca la Curtea Angliet-Ambasadorii erau totul, miniştrii nu valorau nici doi bafl1' Cred ca niciunul dintre ei, poate doar ministrul Prusiei, n' f st poftit vreodată la masa, la Carlton House. Ei nu erau yitati la seratele reginei, unde erau totuşi admişi uneori trăirii, din familii foarte distinse, care-i fuseseră prezentaţi; Saloane, nu se bucurau de nici un prerogativ, în timp ce mbasadorii ţineau pasul cu toţi ceilalţi. Aceasta mare deosebire nu era deloc pe placul unei bune parti a corpului diplomatic fara sa vatăme totuşi buna înţelegere din sânul ambasadei care n-a fost tulburata nici într-un fel cât am stat eu în AngliaContesa de Lieven1 ocupa, în corpul diplomatic, nrirnul loc; stabilita de multa vrerne în Anglia, se bucura de stima şi avea ° puternica influenta politica pe care nu i-o putea disputa nimeni. Sosirea prinţesei Paul Esterhazy2 îi pricinuise însa o vie nelinişte. Austria era pe atunci aliata cea mai apropiata a Angliei. Lordul Castlereagh era puternic influenţat de printul de Matternich. Paul Esterhazy, foarte bine tratat de regent, era de multa vreme, excelent primit în înalta societate. Tânăra lui sotie, pe care-o adusese cu sine, era strănepoata reginei Angliei, nepoata ducesei de Cumberland, verişoara şi favorita prinţesei Charlotte.

Contesa de Lieven se frământa în zadar, neputându-şi ascunde ciuda, caci, în afara de avantajele enumerate, noua ambasadoare era mult mai tânără decât ea, foarte frumoasa şi avea nişte rotunjimi atât de ispititoare care jigneau de moarte slăbiciunea deznădăjduitei sale rivale. Totuşi, doamna de Lieven observa imediat ca prinţesa n-avea de gând sa profite de situaţia ei strălucită. Regretând cumplit plecarea ei forţată

1 Dorothee i/e Benkendorf, prinţesa iţe Lieven (1784 – 1857), sotia generalului Licvcn, ambasadorul Rusiei la Berlin în 1809 şi la Londra în 1812.

Rusesc foarte buna prietena cu printul Mcttcrnich. În 1834, rcântorcându-sc în Rusia, oamna de Licvcn a devenit doamna de onoare a ţarinei. Pierzându-şi cei doi fii, şi-a l. „soful a', în 1836, s-a stabilit la Paris, în 1839, s-a împrietenit cu Guizot pe care întâlnit la casa doamnei de Boignc; la început, relaţiile dintre ci au fost doar 'calc^mai târziu, clc s-au preschimbat într-o dragoste înflăcărată.

La ^ „ finl-Antoine Esterhazy (le Galantha (1786 – 1866), ambasador al Austriei

^ari*CT ^oma s' L°nLlra, apoi ministru de externe, însurat în 1816 cu prinţesa TaXjsa~ crcza> născută în 16 iunie 1794, fiica lui Carol Alcxandcr, print de Thurn-ctAng|jei? 1 a. Tcrczci-Matilda-Amelia, prinţesa de Mecklcmburg-Strelitz. Regina clc prin, 80'8 'u' Georgc a' IlI-'ca, şi ducesa de Cumberland, fiica sa vitrega, erau si Estcfjj sc (r) e Mccklcmburg-Strclitz, deci rude bune cu prinţesa Maria-Tcrcza din Viena, murea de plictiseala la Londra si, după câteva luni

/' obţinu îngăduinţa de a se reîntoarce în Austria. In acea epoca tânără prinţesa era o copila foarte buna şi gentila; o vedeam mereu, caci avea obiceiul sa se refugieze la noi, la ambasada ca sa scape de plictisul alor sai şi de politeţea perfida şi ostila a contesei de Lieven. Fata de noi, era deosebit de politicoasa-de altfel, noi nu-i contestam, în nici un fel, pretenţiile. Franţa zdrobita de ocupaţia militara şi de sumele enorme care-i fuseseră impuse, avea nevoie de toată lumea s-o ajute sa mai scape putin de acea povara, aşa ca nu-i mai ardea să-şi dispute întâietatea cu nimeni.

Contesa de Lieven, devenita între timp prinţesa, avea un spirit de o mare distincţie, manifestând o mult mai mare înclinare către diplomaţie decât către politica. La ea, totul se reducea la problema persoanelor. O lunga şedere în Anglia nu izbutise să-i lărgească unele idei moştenite din tara ei de baştină şi tocmai acest fel de a privi lucrurile i-a adus faima de mare intriganta, în 1816, era foarte putin simpatizata, dar foarte de temut la Londra. Se spuneau multe lucruri urâte pe seama ei, iar regina bătrâna se arata adesea destul de supărată ca era obligata s-o primească în mod politicos. De altfel, doamna de Lieven n-ar fi îngăduit nici o abatere de la acest protocol.

N-aş putea sa va spun prea multe lucruri despre domnul de Lieven, un om de calitate, foarte manierat, vorbind putin, dar la obiect, rece, dar politicos. Unii spuneau ca ar fi inteligent, cei mai multi însa îl socoteau un prostănac. Desi 1-am văzut de multe ori, n-am izbutit să-mi fac o părere personala despre el. Era complet eclipsat de superioritatea de necontestat a sotiei sale care se prefăcea că-i datorează foarte mult, făcând-o pe supusa şi pe ataşată. N-o vedeai niciodată fara el-Pe jos, în trăsură, în oraş, la tara, în lume, peste tot nu-i vedea decât împreuna. ai totuşi nimeni nu credea în unirea desava sita a acestui menaj. Printul Paul Esterhazy, mare senior şi ° de treaba, nu era lipsit de spirit de afaceri, nici de capacita Era mult mai isteţ decât îl socoteau detractorii sai care râdeau de presupusa lui neghiobie. De altfel, e foarte dificil sa te prezinţi în lume, având atâtea avantaje şi o poziţie atât de strălucită, fara sa stârneşti gelozia celor din jur.

Singurul bărbat într-adevăr remarcabil, din corpul diplomatic, era contele Palmella1. A jucat un rol destul de important în vicisitudinile regatului Portugaliei pentru ca Istoria să-şi asume sarcina de a aprecia aşa cum trebuie şi cele bune şi cele rele, relatate pe seama lui. Mi s-a spus adesea ca era deosebit de spiritual; mie nu mi s-a părut a fi chiar asa. Era un jucător înrăit şi ducea, la Londra, o viaţă dezordonata care-l îndepărtase de colegii sai pe care-i scutura ori de câte ori avea ocazia. M-am simţit putin cam străină în Anglia, mai ales ca vechea societate pe care o cunoscusem eu se primenise aproape în întregime. Moartea secerase şi ea o buna parte dintre vechii mei prieteni. Un număr destul de mare călătoreau prin Europa, caci pacea redeschisese granitele tuturor tarilor de pe continent satisfăcând înclinarea înnăscută a insularilor britanici de a călători; unele dintre vechile mele prietene se stabiliseră la tara. Cele mai tinere erau ocupate cu educaţia odraslelor lor; cele mai vârstnice se străduiau sa vâneze un bărbat pentru fetele lor. Zău daca cunosc o treaba mai penibila, caci ai nevoie de multa isteţime ca într-o astfel de situaţie să-ţi poţi pastra, cât de cât, demnitatea. De altfel, în general se admitea ca, în asemenea situaţii, mamele sa mai abdice de la demnitatea lor, fara ca cineva sa aibă dreptul de a le tine de rau. Viaţa englezoaicelor nu e deloc trandafirie, la Maturitate; caci acea faimoasa independenta a familiei al carei rezultat poetul 1-a zugravit atât de bine:

Polit' C°„te, apoi duce de Palmella, născut în 1781. Ofiţer, diplomat şi om cc a'|Cu' apo' consilicr al ambasadei din Roma; în 1812, e ambasador la Londra. După pairjc a Par'e, ca ministru plenipotenţiar, la Congresul de la Vicna, s-a reîntors în jumatai” ° 3 'ucat un ro' imP°rtant î„ luptele care au sfâşiat Portugalia în prima Priin-m' ' Vcacu'u' trecut. Când general, când ministru, a ajuns regent, în 1830, şi it în i o/”' ln ' ^4. Creatorul unei Constituţii a revenit de câteva ori Ia putere. A

„ That independence Brilon i prize so high, Keeps manfrom mân, and breaks the social tye”1, a apăsat în special pe umerii femeilor. Copilăria, foarte atem supravegheata, este de obicei, fericita; durează până la şaptesprezece sau optsprezece ani. La aceasta vârsta, părăseşti l aşa-numita nursery2 şi eşti prezentata la Curte; numele fetei este gravat pe cartea de vizita a mamei; fata e dusa peste tot şi l trece brusc de la singurătatea dinainte, la o viaţă foarte zgomotoasa. Acesta este, de obicei, momentul în care i Se alege un bărbat. Fetele au şi ele rolul lor pe care trebuie sa şi-i joace cât mai bine în toată afacerea asta; trebuie sa le facă unele avansuri băieţilor şi în special sa aibă grija „sa se îndrăgostească” de bărbaţii cu o cât mai strălucită poziţie sociala. Daca tânărul mai are, în afara de o mare avere, şi un titlu, atunci toate inimile fetelor de optsprezece ani sunt la dispoziţia sa. Abilitatea doamnei de companie consta în a lăsa – pe de o parte – destula libertate tinerelor, pentru ca băiatul sa poată fi cucerit şi adus în situaţia de a vrea sa se însoare, iar pe de alta, de a tine bine fata în frâu ca nu cumva sa fie compromisa în cazul în care tentativa măritişului ar da greş. Dar şi aici exista leac. Caci daca un bărbat face o curte asidua unei tinere, timp de câteva luni, şi apoi se retage fara să-i ceara mâna, toată lumea îl va tine de rau, iar daca vrea sa repete figura, cu o alta fata, toate uşile i se vor închide în nas. S-au găsit şi unii tineri care au făcut nişte propuneri de căsătorie, imposibil de acceptat, dar aceste cazuri au fost rare. În general, „asiduităţile”, ca sa ma slujesc şi eu de vocabularul convenit, duc la o declaraţie de dragoste făcută domnişoarei, apoi la cererea în căsătorie a acesteia, pe care tânărul o adresează părinţilor fetei.

Pentru a ajunge la acele „asiduităţi”, sunt necesare adesea adevărate campanii; aşa de pilda, când o fata a împlin'* optsprezece ani şi mama sa – din cine ştie ce pricina – n'°

1 Acea independenta, răsplată atât de importanta a lui Briton, /Se rcspe din om în om şi frânge torta sociala (engl.).

2 Camera a copiilor (engl.).

Te duce peste tot, o încredinţează unei rude sau chiar unei P. tene care s-o duca ia oraş, în staţiuni, în locuri publice, Pr un cuvânt, oriunde tânăra şi-ar putea „găsi norocul”.

1 Hele care ar refuza sa facă un asemenea serviciu ar fi hlarnate în gura mare şi ţinute de rau ca nu şi-au făcut datoria.

P un lucru ştiut ca o fata tânără crede ca orice zboară se anânca, aşa ca trebuie călăuzita cu grija şi cu atenţie, către artidele cele mai avantajoase. Am auzit o mătuşă care-şi dusese încântatoare-i nepoata dintr-o staţiune termala, foarte frecventa, spunându-i mamei sale, în fata ei:

— We have hâd no lit as yet this season, but severul vlorious nibbles1, şi propunându-i s-o duca şi în anul următor, daca până atunci nu izbutea s-o mărite.

Cum, în general, mai nimeni nu se mărita din dragoste, şi cum de obicei exista puţine cazuri de acest gen, în primii ani de căsnicie femeile trăiesc mai mult în casa. Daca bărbatul lor manifesta vreo înclinare către ceva – şi slava Domnului, mai toţi englezii au câte o preferinţă – soţiile li se asociază. Sunt mari şi tari în gospodărie şi adesea, folosind doar câteva fraze banale de supunere, îşi domina toate neamurile. Când încep sa apară copiii, ele îi îngrijesc cu o dragoste deosebita; casa se însufleţeşte. Dragostea odată trecuta, soţul îşi mai păstrează o vreme obiceiurile casnice, apoi survine plictiseala. Ca s-o alunge, face o călătorie. Când se întoarce, îşi spune ca e cazul să-şi reia vechile obiceiuri, sa reînnoade unele relaţii pe care le neglijase, pretextând ca trebuie sa cunoască lume cât mai multa ca să-şi mărite cât mai avantajos fetele pe care le are şi care cresc. Acesta este momentul când englezoaicele sau încep a fi cochete, sau dimpotrivă, se dau la fund. aşa se tace ca vezi unele mame de familie buna, bătând către patruzeci de ani, îndrăgostindu-se de tineri de douăzeci şi cinci şi fugind cu ei, părăsindu-şi casa şi abandonându-şi r°aia de copii. Daca au scăpat de acest pericol – caci aJoritatea dintre ele sunt serioase şi la locul lor – atunci îşi fen. 'ncâ nu nc-am descurcat în acest anotimp, caci câţiva bărbaţi superbi ezita însoţesc fetele devenind un fel de „plimbăreţe de nevoie” ceea ce mi se pare destul de neplăcut şi de penibil. Pentru domnişoare, situaţia e suportabila, caci îşi au distracţiile I0r Plimbările le amuza grozav; ba chiar le prind, foarte repede $i foarte firesc, gustul. Dar, pentru bietele mame situaţia e cu totul alta. Le vezi tot timpul preocupate, interesându-se ÎQ toate partidele avantajoase, de înfăţişarea tinerilor, de obiceiurile, de gusturile lor, frământându-se cum sa le facă cunoştinţă cu fetele lor. Chipul le înfloreşte când fratele cel mare al celui vizat vine sa le invite fata la dans. Daca, în schimb, domnişoarele stau la taclale cu fratele cel mic mamele se frământa pe scaune, trecând prin chinurile iadului Sigur ca cele mai isteţe îşi ascund, cu dibăcie, neliniştea, desi ea le chinuie pe toate la fel. ai când te gândeşti ca treaba asta nu se întâmpla numai în clasele de jos ale societăţii, ci în toate…

În 1816, nici o englezoaica tânără şi nemăritata nu valsa.

Ducele de Devonshire tocmai sosise dintr-o călătorie pe care o făcuse în Germania; într-o seara, în timpul unui mare bal, el spuse ca o femeie nu-şi putea pune mai bine farmecele în evidenta decât valsând. Nu stiu daca a fost o simpla maliţiozitate din partea sa, dar a repetat de câteva ori aceasta fraza. Ea a făcut înconjurul Londrei si, la balul următor, toate domnişoarele au valsat. Ducele le-a admirat, a spus ca era o încântare sa le priveşti şi ca dansul lor însufleţise tot balul; apoi, a adăugat neglijent, ca – în ce-l privea – el nu se va însura niciodată cu o femeie care valsa. A făcut aceasta mărturisire întâi la ducesa de Richemond, apoi la Carlton House. Biata ducesa – cea mai nedescurcăreaţa dintre mame -când a auzit aşa ceva, a căzut în cealaltă extrema. A repetat imediat vorbele ducelui, vecinelor sale care le transmise^ mai departe. Pe fetele mamelor ce aveau fete de măritat, & citi o consternare adânca; în schimb, persoanele dezinteresa şi răuvoitoare izbucniră în hohote de râs. În tot acest tirnp> tinerele ladies valsau cum nu se poate mai sigure de e > mamele turbau, în sfârşit, nefericitul vals se isprăvi, lnal, terminarea seratei, ducesa de Richemond afirma ca fetele le nutreau o asemenea sila fata de vals, încât ea renunţase sa Fljai îndemne sa danseze. Câteva tinere, mai mândre, ontinuara sa valseze. Dar majoritatea fetelor se retrăsese; ele mai şirete hotărâră ca nu vor valsa decât la Carlton House să-i facă placere reginei bătrâne care avea o mare lâbiciune pentru acest dans din tara sa de baştină. Caci, în ciuda excesivei sale exigente, regina simţea o nespusa placere i retrăiască aceasta amintire din tinereţea sa.

Dificila sarcina de a fi mama se prelungeşte mai mult sau mai putin, după numărul fetelor pe care le ai şi după uşurinţă cu care le poţi găsi soti. Odată măritate, tinerele devin atât de străine mamelor, încât ajung sa se invite reciproc la masa în scris, cu câte opt zile înainte. In nici o tara preceptul din Evanghelie, care spune: „ai-ţi vei părăsi tatăl şi mama pentru a-ţi urma soţul”, nu este mai respectat ca în Anglia.

Pe de alta parte, de îndată ce fiul cel mare a împlinit douăzeci şi unu de ani, prima lui grija e sa se mute deoparte. Obiceiul e atât de înrădăcinat, încât tatăl se grăbeşte să-i faciliteze fiului aceasta dorinţă, punându-i la dispoziţie mijloacele necesare. Cât despre ceilalţi băieţi, obligaţi să-şi facă o cariera ca sa aibă din ce trai, ei au fost îndepărtaţi demult din casa părintească.

Acum s-o urmărim putin pe mama. Lat-o reintrata în casa ei, complet solitara caci, după ce băieţii i-au plecat, iar fetele i s-au măritat, bărbatul ei a căpătat obiceiul de a-şi petrece viaţa la club. Ce va face aceasta femeie? Va suporta 'zolarea tocmai într-un moment în care are nevoie mai mult ca oricând sa fie înconjurata de ai sai? Da, o va suporta, pentru La n-are cui cere sa stea cu ea. aşa ca va spori numărul acelor mei bătrâne care deranjează Londra cu adunările lor, Podobindu-se ziua, îmbătrânind noaptea, până când vreo a, lrmjtate o va obliga sa se închidă în odaia ei, unde nu va fi li o 1Sa n^ci ° persoana şi unde va muri singura. aşa ca sa nu vâr r*'11 rePro§eze englezoaicelor ca aleargă după placeri la o destul de matura, sub pretextul ca acest lucru ar fi sub demnitatea lor. Obiceiul tarii lor nu le oferă alte alternativ decât o droaie de copii şi mai apoi singurătatea, destrăbălarea sau abandonul. Daca rămân văduve, soarta lor e şi mai trista caci singurătăţii şi tristeţii vine sa i se adauge şi strâmtorarea' Nevasta fiului cel mare vine imediat împreuna cu bărbatul ei şi amândoi, dând ordine în dreapta şi în stânga, pun stăpânire pe castel. Mama îşi face bagajele şi după câteva zile se retrage într-o căsuţă modesta, pregătită de obicei dinainte, de către răposatul lord. Foarte rar se întâmpla ca venitul ei sa depăşească a zecea parte din cel cu care fusese obişnuită mai înainte, privind neputincioasa cum fiul ei pune mâna pe averea ei personala, adusa ca zestre, cu ani în urma, bărbatului ei. Caci asta e legea tarii: oricâte precauţii ai lua în contractul de căsătorie, zestrea femeii aparţine nu numai soţului, ci are dreptul de moştenire asupra ei şi primul născut; chiar daca văduva trăieşte, toate pretenţiile acesteia se rezolva în general, printr-o pensie viajera. Demoazelele noastre din Franţa n-au de ce le invidia pe tinerele englezoaice pentru aşa-zisele lor căsătorii din dragoste. Aceasta independenta din tinereţe are ca rezultat faptul ca sunt lăsate la discreţia tiraniei unui bărbat daca acestea vrea sa şi-o exercite şi ca sunt lăsate singure la o vârsta înaintata, daca mai apuca sa ajungă la acea vârsta.

Dacă-mi este îngăduit sa ma slujesc de astfel de expresii, as spune ca englezii au mai curând un cuib decât o familie şi nişte pui care-şi iau cu toţii zborul, şi nu nişte copii.