Cartea I Scurtare

Plecarea de la Orşova. — Apa Cernei. — Insula Ada-Kaleh. — Pasagerii din barca noastră. — Ce ne aștepta la Cladova. — Nopțile de iarnă în barcă. Istoria doctorului 1. l'ranţ. — Dama engleză. — Despre Dunăre. — Fortereţa de Fetișlan. — Istoria călătoriii noastre pe gimic, duşi de turci după evenimentele de la 1048. Plecarea din Cladova cu vaporul. Scurtă istorie a principatului Serbiei. — Scurtă istorie a Daciei lui Traian. Calafatul. Bătaia de la Cetate. Lovirea a donă vase cu vapor pe Dunărc. Nicopoli, bătaia de la Nicopoli între cavalerii creştini și între turci sub Daiazet. Oraşul Giurgiu, bătălia creștinilor aliaţi împotriva turcilor la Giurgiu, pe timpul lui Mihai Viteazul.

La 15 ale lunei lui noiemvrie ajunserăm la Orşova. Orşova sau Rusava este un fel de oraș, așezat aproape de apa Cernei, pe Dunăre, şi lîngă hotarul ce desparte Valahia de Austria. Nu este un singur român care să se fi îmbărcat pe Dunăre pentru Viena sau Paris şi care să nu fi gustat dulceţile acestui lăcaș, măcar câteva ore. Într-acest loc strînsei mîna unui vechi amic, poetul Moldovei V. Alecsandri, căci acolo eram nevoiţi a ne despărţi, el ca să între din nou în ţara sa, eu ca să rătăcesc încă pe pământuri streine, aşteptînd ca porţile patriei să se deschiză proscrișilor politici sau ca pămîntul strein să le dea cîte un mormînt. Vasul cu vapor ce era să ia pe pasagerii destinaţi pentru Turcia aştepta la Cladova, un sat al Serbiei pe malul Dunărei, în jos de cataracte. Un fel de barcă, largă și şeaţă, a companiei vaselor cu vapor, ne priimi şi ne transportă la Cladova.

Trecerea cataractelor este periculoasă pentru vase mari, în unele epoce, din cauza scăderei apelor. Atunci compania se servă cu vase mici pentru transportul pasagerilor într-acest loc. Apele erau scăzute.

Vasul plecă. Umbrele serei se întindeau asupra stincilor ce formează malul Serbiei şi pe undele întăritate ale Dunărei. Mugirea adincă, plingătoare, sălbatică a valurilor sparte împotriva stincilor ce află în cale în tot latul rîului, adăogau maiestatea sălbatecă a acestor locuri, care ne răpiseră ochii, printr-o mie de forme.

Lăsarăm la stinga noastră gura Cernei. Această apă merită, sub mai multe raporturi, citeva vorbe în treacăt.

Rîul Cerna, Dierna sau Tierna, se varsă în Dunăre și desparte, după cum am mai zis, Banatul Austriei de Valahia. După autorii cei vechi, era o cetate romană la gura acestui riu. Ruinele ci se văd încă astăzi spre nord-vest, pe un unghi format din Dunăre și din Cerna. Fondamentele castelului fac un pătrat, a cărui linie paralelă cu Dunărea e de o sută douăzeci de paşi; ceialtă, paralelă cu Cerna, are o sută de pași. Afară din aceste ruine, se mai văd pe aproape urme de zidiri. „In Dacia quoque Zernensium colonia a divo Traiano deducta juris Italici est“ ¹ , zice Ulpian.

Dupe o inscripţie copiată la băile lui Ercule de d. Cariofilus, Cerna a fost altădată o staţie romană.

Pînă a nu intra printre cataracte, în mijlocul Dunărei se află o insolă Ada-Kaleh. Această insolă ne recheamă niște suvenire destul de triste. Aici am fost în anul 1848, împreună cu alţi şaisprezece soţi români, închiși trei zile, așteptind o ocazie ca să ne pornească înainte cu escorta noastră turcă ce ne aducea de la Cotroceni prin Giurgiu și Dunăre ca să ne ducă la Semlin. Numele insolei de Ada-Kaleh se vede că vine din turcește: ada, insolă, kule, turn — insola cu turn.

Insola este a Turciei ; o garnizoană turcă şade aici — are un guvernor militar, şi locuitorii ei sînt turci, sârbi și români, ce trăiesc în cea mai mare mizerie. Mai pe toată întinderea ei, este o fortereţă într-o lungime de o mie opt sute de pași şi de o lărgime de patru sute pași. Are o gemie, ce altădată se vede a fi fost biserică a călugărilor franciscani. Nu se află în toată insola nici o urmă de antichitate. Stradele sînt necurate ; casele au o fizionomie mizerabilă ; zidurile fortereţei sînt derăpănate și tunurile ruginite șed pe bastioane. Umezeala cea mai stricătoare, unită cu cea mai adîncă mizerie, domnesc într-acest loc.

Noaptea căzu repede — ca în toate zilele de toamnă ploioase. Era timp să-mi întorc ochii asemenea asupra pasagerilor cu care mă aflam întraceastă colivie plutitoare.

Cea mai mare parte din călători era bulgari şi sîrbi, cum şi turci din Bosnia. Mai erau nişte europei. O damă engleză cu o femeie ce o servea, în vîrstă de două ori majoră, sau, dupe cum zic logofeţii, pravilnică : uscăciunea ei, întocmai ca a diabeţilor, sau celor loviți de boala ce se cheamă diabet și care usucă omul, prin pierderea zaharului ce are în corp; uscăciunea ei, zic, şi ochelarii săi cei verzi punea coroană la ariciunea ei. Mai era un june turist englez, un doctor german, cu o talie de Ercule, şi semăna că el se afla sănătos pentru toţi bolnavii săi ce nu putuse vindeca. Mai era un român din Banat cu femeia sa, destul de gentilă, un literat francez complecta societatea noastră.

Ajunserăm la Cladova în Serbia. Aici auzirăm cu spaimă că vasul cu vapor nu venise încă. Trebuia să-l așteptăm, dar pînă cînd ? şi unde să şedem așteptîndu-l ? Agentul companiei de la acest punt ne zise să coborim pe mal, apoi ne chemă, ne puse la rînd, ne trecu în revistă şi se păru mulţumit. După această mică cercetare, ne ţinu discursul următor :

— Pasageri ! Cu multă părere de rău sînt nevoit a vă înştiința lipsa vasului cu vapor; vreo întîmplare neprevăzută l-a oprit neapărat pe cale. Cu ţoate acestea poate că va sosi pe mine dimimeață sau pe poimine. Aşteptind venirea lui, nu poci să vă priimesc în casa mea, căci sînteţi mulţi şi eu nu am nici cameră, nici pat să vă dau, dar puteţi dormi în două bărci ce vedeţi pe apă. Nu vă povăţuiesc să mergeţi prin sat, căci poate să vie vaporul la noapte și să nu întâmpinați plecarea lui. Cît pentru mîncare, îndreptaţi-vă la această cîrciumă ce vedeţi mai pe colo.

Acest discurs cauză pe adunare mai mare impresie uccît cele mai violinte discurse ale oratorilor anticei Atene. O soapta surdă se ridică din toate părţile. În adevăr, eram în luna lui mnoiemvrie — şi era frig umed; cîțiva fulgi de ninsoarce ne anunţară începutul iermmei. Doatorul german, aşezindu-și ochelarii, rădică glasu-i puternic, însoţit de nişte gesturi amenințătoare, şi vorbele lui răsunară în urechile agentului în chipul următor :

— Vei să ne ucizi! A lăsa pe acesti nobili pasageri să treacă noaptea într-o barcă, în mijlocul iernei, este ca cînd i-ai osîndit la moarte sigură. În calitatea mea de doctor ce cunoaşte urmarea rea a unui asemenea fapt, protestez împoiriva măsurilor ce ai luat şi te fac răspunzător înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, pentru orice nenorocire ni se va întîmpla.

Dupe doctor veni rîndul damei engleze.

— Este ucidere, moarte, trădare, strigă doamna stirbă, care cu vorbele ce-i ieșea din gură stropi un vecin al ei. Ştii d-ta, domanile,, că am să mă pling împotrivă-ţi la împăratul ? ? O să fac să te puie la închisoare.

Dupe dama bătrină, strigară dar alţi, dar toate aceste plîngori și ameninţări se fărîmară împotriva nepăsărei acelui tiran, ca vînturile împotriva stîncilor. Turistul englez se îmireptă către mine Şi zise:

—Am face mai bine să mergem cu toţii să vedem despre ale mîncărei, la cîrciumă.

Găsii propunerea lui înţeleaptă, şi noi doi şi cu doctorul ne duserăm spre bucătărie. Satul Cladova este lăcuit de familii de români, emigraţi în Serbia, după timp. Serbia are peste şaizeci de mii de familii de români.

Cîrciuma, ce ne deschise îndată porţile sale, era ţinută de o română. Îi ziserăm să ne frigă pui de găină şi să ne coacă ouă. Cina noastră se făcu numaidecit. Fumul ce era în cârciumă nu ne iertă să cinăm aici. Luarăm merindile şi merserăm în barca noastră.

Barca era largă, și în mijlocul ei se înălţau patru pereți acoperiţi, încît formau o cameră cu patru fereste. O altă asemenea barcă, ce aflarăm aici, se destină pentru pasagerii bulgari, sîrbi şi turci. Dama engleză adormise, blestemind administraţia vapoarelor. Femeia ce o însoțea în călătorie îi servea de perină. Românul bănăţean urmase exemplul damei engleze ; iar femeia sa veghea și tremura ca o ramură bătută de vinturi. Buscatele noastre se puseră pe o masă în mijlocul camerei. Turistul englez na dete vin de șampanie, ce purta în tot locul cu dinsul ca un prezervativ împotriva frigurilor. Acest vin generos risipi fiora grijelor ce pînă aci plutea asupra capetelor noastre. Doctorul german găsi vinul înfricoşat şi dovedi lucrul prin activitatea ce avu, deșeriînd cîteva pahare. După care, uitind şi umezeala în care ne aflam așezați şi vântul cu fulgi de ninsoare ce venea să ne viziteze prin ferestele bărcei sparte, lău vorba în chipul următor :

— Eu unul mă aflu foarte bine în societatea voastră şi doresc să aflu cine sântaţi ; dar ca să am un cuvint de iertare pentru îndrăzneaţa mea întrebare, voi să vă spui cine sînt eu, sau mai bine istoria vieţei mele.

Vorbind asfel, bău restul de vin, scoase ochelarii și începu asfel să istorisească :

— Eu sînt născut la Weimar. Tată-meu era avocat ; mumă-mea muri născîndu-mă ; la vîrstă de cincisprezece ani eram în școala militară de la Potsdam ; bună-mea voia să facă din mine un ofiţer frumos, un general şi poate un mareșal, căci bătrina era aiibiținasă. Tată-meu avea altă idee : vrea să mă facă medic ; cu toate acesiea, voinţa lui se alină înaintea voinţei germanei bătrine, pentru cuvinte de moştenire. Asfel mă trimise la Potsdam. Mai tirziu, tată-meu se căi şi hotări să mă trimiţă la școala de medicină. „Trebuie să se facă doctor“, striga el către bună-mea. „Şi eu voi să fie ostaș, zicea bătrîna, să poarte sabie, epolete şi pinteni ; să se bată, să omoare ca Alexandru cel Mare, ca Anibal, ca Napoleon !“ La care, tată-meu încă răspundea : „Dacă îţi este pentru asta, nu ai frică, ca doctor în medicină, va ucide mai multă lume decit ca ostaş german !“

În scurt mă trimise la şcoala de medicină.

La douăzeci şi şase de ani eram medic. Aveam diplomă scrisă în limba latină, ochelari şi cravată albă. Cînd bună-mea mă văzu sub acest costum, nu voi să mă sărute şi căzu leşinată. Ba fuse cel dintăi bolnav pe care îl vindecai. Nu trecuse cincisprezece luni şi-mi făcusem o clientelă numeroasă. Lucrurile mergeau bine ; aurul luneca printre degete ; din nefericire, amorul, pentru care avusesem pînă atunci un mare dispreţ, îmi dovedi cît de mare este puterea lui. Era la Berlin, unde lăcuiam atunci, o fată de şaisprezece ani, frumoasă ca o virgină ideală ; albă ca spuma Dunărei ; ochi negri plini de langoare voluptoasă și expresie dulce ce rechemau femeile lui Byron; părul neguros, îi cădea pe umeri ca aripele unui corb pe neaua iernilor ; genele-i lungi, negre, noroase, cădeau cu melancolie pe ochii săi plecaţi ; pura-i deschizindu-se, arăta două rînduri de mărgăritare fine, între care ai fi fost omul cel mai fericit să fii strivit şi să mori. Restul nu era mai jos de calităţile ce vă descrisei, Mi se pare că o văd dănţuind în acest pahar.

Oamenii au dat amorului mulţime de definiţii. Unii au zis că este un simtiment ce n-are nimica material ; alţii că este dorința oprită în posesie materială. Deschideţi cel dintii dicţionar de medicină la articolul amorului și veţi citi aceste vorbe : „Nebunia şi frigurile hectice sint de multe ori rezultatul amorului“. Doctorul Jeanes Ferrard a publicat asupra amorului un tractat în anul 640 în care definează amorul — după părerea sa... trebuie să vă spui tot ce s-a zis şi scris de la începutul lumei pînă astăzi despre acest simtiment ? Ar fi prea lungă lista ; mă voi mărgini a vă zice că toţi autorii ce s-au ocupat de fiziologia amorului l-au cunoscut numai în teorie, precum vedem cei mai mulţi ce scriu despre educaţia copiilor, că nu au făcut copii. Pentru mine, amorul este amorul — adică că nu ştiu ce este. Îmi aduc aminte simtomele cele mai mari ale acestii friguri (de ar fi friguri), gelozia şi betiza. Eram atît de gelos, încât odată, întorcîndu-mă la dulcea mea, am deschis tabacherea mumei sale, să văz daca un ofiţer tînăr, care o curtenea, nu se ascunsese în tabachere! Dar betiza mă costă şi mai mult. Nengrijeam pe bolnavi ; am ucis patru sau cinci din acesti nefericiţi, căutindu-i de boale ce nu aveau sau dindu-le d67e nebuneşti ; călcam, mergînd, oamenii pe picioăte ; vatbeam de multe ori și rideam fără timp.

Am iubit şi am fost iubit. Cu toate acestea nu cutezam să cer mîna Luizei mele. Mumă-sa se hrănea de cîţiva ani cu ideea să dea pe fie-sa dupe un principe, cel puţin. Apol avea mare antipatie înpabtrima doctorilor, care nu putuseră să-i vindece e bubă în obraz, fără să-i lase o urmă ce o făpea urîtă. Ştiam acestea toate. Într-o seară m-am dus să văz pe Luiza. Am găsit-o în costum de bal, mumă-sa asemenea Fra hal la curte, ură cu iu eram. invitat. Această ştire mă înlemni. Cînd mă gîndeam.că o mină streină o să strîngă acea talie divină, îmi vinea să ţip. Mumă-sa ne lăsă singuri cîteva minute. Eu mă folosii de această lipsă şi-i zisei : „Nu vei merge la bal astă-seară, sau te sugrum !“ „Este peste putinţă“, îmi răspunse ea. „Peste putinţă ? Ei bine! să vezi că este cu putință“.

Atunci mă aruncai pe nişte călimări, ce se aflau acolo, pe o masă, le iau şi vărs pe capu-i toată negreala dinuntru. Dodată figura ei cea strălucitoare se întunecă ; negreala, dupe ce cotropi capul fetei, se rcvărsă pe git, pe sîn, stropindu-i vestmîntul de bal. Într-acelaşi timp icşii repede din cameră şi plecai. Mumă-sa aflase lucrul și dete ordin să nu mă mai priimească în casă. Dar această măsură ne dete ocazia să dorim a ne revedea în secret. După mai multe bilete ce scrisei Luizei, cerîndu-i o întilnire, căpătai voice să intru noaptea în curtea casei sale.

De cum sosi ora de întîlnire, alergai, mă urcai pe un zid; din nefericire, despre curte acest zid avea o înălţime de trei ori mai mare; dar amorul arc aripi, fără să măsor înălţimea, sării jos, în curte. Acolo mă aflai scăpat cu oarecare zgirieturi. Din păcate, un cîne mare și înrăutățit se aruncă asupra mea furios ; eu mă urcai repede într-un arbor ca o miţă, ca să scap. Cînele, neputind să mă ajungă, se puse să latre la rădăcina arborelui. Această muzică ţinu o jumătate de oră; fiece lătrare mă lovea ca o lovitură de stilete. Cînd osteni cu lătratul, se culcă la poalele arborului. Eram în luna lui genaric, şi poci să vă încredinţez că era mai frig de cum ar fi într-âceastă cameră. Picioarele şi mîinile îmi era degerate. Nemaiputind suferi starea mea, hotării să rup o ramură din arbore şi să atac acel animal. Dar la cea mai mică miscare ce făceam, cîinile lătra din nou. Lătratul lui atrase în sfîrşit băgarea de seamă a oamenilor casei. Grădinarul veni să cerceteze cauza pentru care cînele lătra atita şi zări în arbor umbra unui om. Strigă : „Cine este ?* Eu ţac. „Aşteaptă, mai zise, mă duc să-mi iau carabina, şi afară numai de vei hotărî să mori, îmi vei răspunde.“ Grădinarul se întoarse armat. „Vei să-mi răspunzi, ori trag ?“ zise el. „O dată, de două !“.. „Era să răspunz, cînd muma Luizei, însoţită de vreo doisprezece vizitatori şi servi, cu lumînări aprinse, ieși din casă și veni spre mine. Vă încredinţez că nu este nimica mai trist în viaţă decît a fi ridicul! Asfel voi recomanda două lucruri tutulor : să nu insufle pietate şi ridicul.

Muma Luizei, văzindu-mă, leşină.

Un june ofiţer, ce ardea de amor pentru Luiza, făcea parte din acesti vizitatori. De cum mă recu-: noscu, mă împovără cu o mulțime de sarcasme. Vă încredinţez că anevoie mă necăjesc, În această privinţă mă recunosc ca unul din cei mai adevăraţi fii ai flegmaticei Germanii ; dar daca o dată mă supăr, plec ca o mină de pulbere.

Mă necăjii rău. Cea dintii mișcare ce făcui fuse o palmă ce trîntii ofițerului meu ; a doua, să fug pe poarta cea mare ce se deschisese. Trecui o noapte amară. A, doua zi de dimineaţă, doi ofițeri se prezentară la mine și mă provocară la duel, din partea celui pălmuit. Priimesc. Ofijerii pleacă mulţumiţi. Eu luai martori doi spiţeri ce-mi rămăseseră îndatoraţi, fiindcă trimiteam la. dinşii toţi bolnavii mei să cumpere doctorii. Dar ce să mai lungesc lucru : a doua zi dimineaţa ne băturăm, și eu ucisei pe adversarul meu, vîrîndu-i un glonte în cap. Seara citii într-o proclamaţie a poliţiei că toate autorităţile civile și militare sînt invitate să aresteze. oriunde vor întîlni, pe doctorul I. Franţ, ce a ucis în duel un ostaş și cu aceasta a meritat osinila legilor ţărei. Mai jos erau semnele mele.

Dupe asfel de publicaţie, reputaţia mea ca doctor în toată Germania era pierdută și legea mă gonea. Eu căutai să scap şi plecai pe furiș, ajunsci în Austria, de acolo trecui în Turcia, unde mă făcui doctor de regiment, dupe un concurs ce dedei la școala de medicină. Astă dată viu din Bosnia şi merg la Constantinopol. Iată istoria mea. De atunci, însă, au trecut doi ani și simtimentele mele au trebuit să se schimbe cu datinele mele cele noi; dar este un lucru care nu s-a schimbat — suvenirul Luizei : portretul său este tipărit în cugetările mele ; o văz pretutindeni și în toate lucrurile, afară poate în faţa bătrinei dame engleze.

Asfel doctorul istorisi viața sa.

Dupe dinsul veni rândul meu.

— În adevăr, zisei doctorului, puţine lucruri am a zice despre mine că sînt român... Nu apucai să sfirşesc vorba, și dama engleză strigă dodată :

— Germani şi români oricine veţi fi, Lăsaţi-mă să dorm! N-aveţi nici un fel de sfială de dame... Daca nu veţi voi să tăceţi, voi face să vă închiză pe toţi, oricine aţi fi... Nu ştiţi cine sînt eu... Voi scri la împăratul germanilor şi la împăratul românilor, să vă spînzure.

Acest spici ciudat și neașteptat ne făcu să ridem cu hohot şi schimbă totdeodată cursul conversației noastre. Cu toate acestea, nu voirăm să fim barbari cu damele, chiar cînd damele ar fi nebune, cum era biata bătrină și lăsarăm pentru altă dată istoriile noastre.

Trecurăm patru zile așteptind să vie vasul cu vapor. Cu tot frigul ce era şi umezeala în care trăiam în barcă, nimeni nu căzu bolnav ; dimpotrivă, sănătatea fiecăruia semăna că se îmbunătăţeşte. Omul este un animal curios : obiceiul are o mare parte de înriurire asupra sa; am fi putut trece iarna într-această barcă, începînd a ne deda cu încetul la viaţa ce duceam.

Mă făcusem foarte intim cu doctorul, cu turistul englez şi cu literatul francez. Treceam zilele alergînd prin laturile satului. Eram în timpul cînd bătrinul Danubiu pare că împărtășaște tristeţa malurilor <alc, și această tristeţe îl făcea mai frumos, Apele sînt ca femeile cele frumoase, ce par mult mai frumcasce în mînie decit în liniștea lor. Nicăiri Dunărea uu înfăţișcază un aspect mai încîntător decit între Orşova şi Cladova. din cauza cataractelor. Pentru mine, mărturisesc că această frumuseţe impozantă și sălbatică poate să rivalizeze cu cele mai renumite locuri din lume. Cite cugetări nu ne inspiră acest rîu mare, acest geniu binefăcător al Româniii, ce pentru a lui importanță trăim încă politiceşte. Pentru ce tot ce e natură, e frumos, tot ce a făcut omul, într-accastă ţară. e mizer ? Te salut, leagăn al libertăţii! Tu coşti ca în toate timpurile, plin de frumuseţe şi de avuţie, dar libertatea nu mai înfloreşte pe malurile tale! Noi stam ore întregi să ne mirăm de această natură maicstoasă și sălbatecă. Dunărea a fost, de la începutul secolilor cunoscuţi, martoră a faptelor celor mari. Perșii, macedonienii, romanii, bizan-! tinii, turcii, rușii, românii au amestecat singcle lor cu valurile acestui rîu. Dariu. Alexandru cel Mare, Traian au aruncat poduri pe dinsa, ca să meargă să bată popolii sciți.

Nu credem să fie de prisos observaţiile ce am putua face despre: această apă. Vom începe descripţia sa prin ideile ce Herodot își făcuse despre acest mare riu. Părintele istoriei zice: „Isterul, cel mai mare din toate riuriie ce cunoaştem, e totdauna mai d-aceeaşi mărime, sau în vară, sau în iarnă. Îl găseşti cel înţii în Sciţia spre occidentul celoralte, şi este cel mai mare, căci priimeşte apele mai multor alte riuri. Printre acelea ce contribuiesc să-l umple, sînt cinci care trec prin Sciţia: acela pe care sciţii îl numesc Porota şi grecii Piretos (Prutul), Tiarantul, Arariu, Naparis şi Ordesus (Argeșul) ; cel dintăi din aceste rîuri este mare, curge spre est şi se amestecă cu lIsterul; Tiarantul e mai mic şi cură mai spre occident; cele trei din urmă, Arariu, Naparis şi Ordesus, curg între aceste două şi sc aruncă asemenea în Ister... Marisul curge din ţara agatirsilor şi se varsă în Dunăre. Din munţii Hemus (pe malul drepti) ies trei alte mari riuri: Atlasul, Aurasul şi Tibisis; curg spre nord şi se varsă în Dunăre. Mai vin încă trei prin Tracia și prin ţara tracilor crovizieni, care iară se aruncă în Ister; acestea sint Atris, Noes şi Artanes.

Klos vine din Paeonia şi din muntele Rodope; taie prin mijloc muntele Hemus și se varsă în același fluviu. Angrus curge din Iliria spre nord, trece prin lunca tribalină și se varsă în Brongus şi acest din urmă în Ister; asfel încît Isterul priimeşte tot într-un timp acele două rîuri mari. Carpis şi Alpis ies din ţară mai sus de Obrici, curge spre nord şi se pierd în același fluviu... Isterul iese din ţara celților şi, după ce trece Europa întreagă, întră prin Schiţia printr-una din mărginile ei.“

Ararus cade în Dunăre; Porota sau Piretos (Prutul) iese din Carpaţi în Galiţia și se aruncă în Dunăre mai sus dt Galaţi.

Ordesus vine din Carpaţi şi cade în Dunăre în faţă cu Turtucaia, dupe ce primește în sînul său Dimboviţa.

Maris (Mureş) curge prin Banat şi se varsă în Dunăre.

Naparis (poate Buzăul).

Nu se poate da o sigură interpretație asupra numirilor de rîuri ale lui Herodot. Cea mai mare parte din scriitori au tradus feluritele numiri într-un chip nesigur. Asfel în explicaţia asupra cărţei peutingeriană vedem Tiarante sub nume de Siret ; Naparis sub nume de Carasau; Atlas, sub nume de Aluta sau Oltul; dar Herodot zice că Ararus, Naparis şi Ordesus curgeau şi se aruncau în Dunăre între Porota (Prutul) şi Tiaranta. Deci Tiaranta mu poate să fie Siretul, căci cele trei rîuri, numite de ferodot Ararus, Naparis şi Ordesus, sînt mai în sus de Siret, pe cînd Siretul este aproape de Prut.

Naparis nu poate fi nici Carasau, căci Carasau cade între Argeş și Oltul. Sint două riuri numite Călmăț'i şi Ruşii de Vede, ce primesc în sinu-le pe Teleorman. Poate pe unul din aceste două Herodot îl numește Tiarante ?

Dunărea curge din munţii Suabiei, din Pădurea Neagră ; trece prin Bavaria, Austria, Ungaria, desparte Principatele Române de Turcia şi se varsă în Marea Neagră sub 45025 lat. și 47920 long, dupe un curs de șase sute optzeci leghe. Priimeşte în sînu-i mai mult de o sută douăzeci rîuri și riuleţe. La Pressburg. lățimea ei este de o mie două sute picioare, mai jos de Buda, de trei mii picioare, şi în dreptul Principatelor Române, de la patru mii la cinci mii picioare. Repeziciunea curentului ei este du trei mii stinjeni pe oră, bazinul ei este de 40,075 leghe pătrate.

Dunărea curge în Marea Neagră prin cinci guri : 1) Tiagala (διαγὰλα), acum pe turcește Keli sau Chilia ; a 2-a) vechiul Bireon (βυρείον), acum Sulina-bogasi ; a 3-a) Psilon (ψιλλον), adică strimtoare, acum Siîntul George ; pe turcește Endrelebogasi ; a 4-a) Palon (πὰλον), Porţi (πορτιζαι), turceşte Capu-bogasi ; a 5-a) Noranon (νορανον), acum Ieni-skele. Sub romani, aceste guri luaseră nume de Boreum, Calum, Navarum, Sacrum, Peuce. Insula Şerpilor se chema Ahilis.

În ziua din urmă merserăm să vizităm fortereţa Fetișlan dupe malul Dunărei din Serbia, unde ne aflam. În Serbia se mai află cinci fortereţe ocupate de cîte o garnizoană turcească. Această fortereță este una din cele cinci; cîţiva turci ostași şi neguţători locuiesc fortereţa şi seamănă mai mult cu niște prinși decit cu niște concheranți. Zidurile cetăţei sînt dărăpănate, stradele strimte și deşarte, casele îngenuncheate pe pămînt, în scurt fizionomia cetăţei îți însuflă întristare. Toate cetăţile turceşti dupe malul Dunărei, din cauza tractatului cu ruşii ce opreşte orice reparaţii a se face, sînt în stare de dărăpănare. Fizionormia lor şi a lăcuitorilor e mizerabilă. Luxul și mizeria sînt cei mal puternici agenţi ai corupţiei asupra simţimentelor omenești : cel dintăi ne farmecă și ne abate din calea cea bună prin atenţia strălucirei sale ; cel d-al doilea, prin dezgustul sau spaima ce ne însuflă. Areastă fortereţă imi aduse aminte de ciţiva ani înainte, atunci cînd, conduşi de turci, din cetate în cetate, rămaserăm aici trei zile sub gardă.

Era după ocupaţia ţărilor de turci şi de ruși, dupe evenimentele de la 1848 ; şi fiindcă de la începutul acestii opere m-am dedat a face oarecare abateri la lucruri streine de subiectul nostru, voi urma tot asfel pînă la sfîrșit şi voi istorisi, începînd de la ceea ce ni se întîmplă dupe evenimentele de la 1848.

La 13 septemvrie se trimiseră mulţime de deputaţi în tabăra turcească, a cării avangardă descăiecase la porţile Cotrocenilor. Între acesti deputaţi mă aflam şi eu. Cu deputaţii guvernămiîntului de atunci se uniră cîteva sute de oameni, de toate clasele, credinţile și colorile. Unii în trăsuri, alţii pe jos, semănam cu o procesie. Trecurăm printr-o mare de popol ce se adunase aproape de tabără şi ne duserăm drept sub un cort. Îndată ce ajunserăm aici, un regiment de soldaţi turci ce făceau două ziduri în cole două părți ale lacului, unde se afla tabăra, nc prezintii armele.

Fuad-efendi. trimisul Porții, citi un feorman. conform cu răspunsul ce dase mai nainte deputaţilor români la Constantinopol, adică să restabileze ordinea legală sub căimăcămia unui boier român din partida antinaţională. Doi deputaţi români, N. Bălcescu şi Ion Ionescu, crezură să se apere de acuzările ce se făcea prin ferman, că mișcarea era într-un spirit socialist. Dar nu fură ascultați. Într-un minut, atât deputaţii popolului, cît și toți acei români ce-i urmascră, se văzură înconjurați de două ziduri de baionete. Afară din acest ocol, sub alt cort, se aflau toţi boierii din partida contrarie.

Cei arestaţi trecură cîteva oare în această paziţia pănăseara.

Într-acest timp auzirăm sunetul tunurilor în marginea orașului. O luptă inegală, născută dintr-o neînțelegere a unor șefi, începu între avangarda otomană și între o sută cincizeci soldaţi pompieri. Acţia ţinu mult și măcelul fu mare, cu

pierdere mai multă din partea tuuuiior. Noi nu stiam nimic ucopre aceasta în tabără. Despre seară veni un secretar d-ai lui l'uad-efendi şi dete ordin să ne conducă, sub gardă, în mănăstirea Cotrocenii, Aceasta se făcu în câteva minute. În curiea mănăstirei erau așezate mulțime de corturi soldăţeşti. Ne spuseră că trebuia să trecem noaptea sub acele corturi şi că să ne luăm locurile. Aceasta se făcu. Eram peste trei sute de persoane, o repet, din toate clasele şi de toate coloarele; văzui printre noi mulţi care nu sc aflau la locul lor. Singele vărsat la cazarma Spirei întăritase pe soldaţii turci împotriva noastră, ce .ne credeau autorii acei loviri ; asfel ei ne tratau cu destulă asprime. Ne aruncară cîte o bucată de pine neagră la toţi. Trecurăm o noapte rea, din cauza răcoarei și a turburărei morale în care ne aflam. Cu toate acestea, societatea noastră era formată asfel, încit nu puteam a ne opri do a nu rjde : fel de fel de fizionomii, de idei, de plîngeri şi de curagiuri !

A doua zi veni un ordin să se libereze cea mai mare parte din prinși. Aceasta se făcu dupe ov listă unde se afia cîteva nume. Toţi ce purtau acele nume rămaseră încă în mănăstire ; ceialți plecară toţi pe la casele lor. Cei rămași erau în număr de treizeci și mai bine, Atunci ne mutară în casele de sus, dîndu-ne spre lăcuire o sală mare ; în cursul de trei zile se mai împuţinară prinșii, prin liberarea a unora dintre dinşii, favorizați sau crezuţi mai puţin demni de soarta noastră.

Dupe cîteva zile de şedere în Cotroceni, unde venea tot oraşul să ne vază şi să ne aducă hrană, într-o noapte veni un adiotant al lui Omer-paşa, cu șapte trăsuri brașovene, şi ne anunţă că este ordin să plecăm îndată. Ne daseră pasporturi pentru Semlin, prin Braşov. şi se hotăriră cu învoiala

19

https://biblioteca-digitala.ro

consulului englez să ne ducă cu o escortă pînă ta hotar şi acolo să ne libereze. Ordinul purta ca patru din prinși, şi anume arhimandritul Snagoveanu, C. -Aristia şi A. Zanne și eu. să răminem încă în Cotroceni şi ceialţi să plece. Dupe un ospăț împreună, ne îrnbrățișarăm cu acei ce erau hotăriţi să plece. Într-acest timp vine alt ordin: să pornească toţi, fără excepție.

Îndată ne puseră în trăsuri cu lucrurile noastre. Un regiment de cavalerie otomană ne însoţi pe cale, mergind în rînduri la dreapia şi la stinga noastră ; patru călări, deosebit, se rinduiră la dreapta și la stînga fiecării trăsuri. Eram pe lz miezul nopţei. Luarăm o cale ce nu era a Brașovului, vizitiul nostru ne spuse cu mirare că l-a tocmit pentru hetarul Austriei şi că am luat drumul Giurgiului. De aici feluri de bănuieli. Magherul! nu lăsase armele din mînă: ne va duce acolo să ne puie înainte ? Asfel fuse. întrebarea unuia dir, soţii mei,

După ce rătăcirăm de mai multe ori pe cale. ajunserăm, în sfirşit, la Giurgiu, a doua zi pe la amiaz. Întrinid în oraş, citirăm pe faţa lăcuitorilor spaima şi compătimirea ce le însufla poziţia noastră. Cei mai mulţi se ascundeau cu Jacrimile în echi. |

Ne duseră drept la cazarma ocupată atunci de turci. Acolo, soldaţii ne făceau tot felul de gesturi amenințătoare. Ei credeau că noi ne bătuserăm la Bucureşti şi uciseserăm pe mulţi d-ai lor. N. Golescu, Ion Ionescu şi artistul Rosenthal, ce muri mai tirziu în închisoare pentru patria sa, ceruseră voie să plece la Constantinopol, și voia li se dasz,

1 Generalul Gh. Magheru, care a depus armele după vreo două săptămîni (n.e€.).

.20

https://biblioteca-digitala.ro

cu condiţia să-i ducă o escortă pînă la hotar. Noi îi credeam la Constăniinopol. Care fu mirarea noastră, cînd văzurăm pe aceşti trei fraţi ieșind din cazarmă şi venind să adaoge numărul nostru |! Pașa militar din Giurgiu veni la noi să ne înștiințeze că vom merge în Turcia. El alese trăsura noasiră, unde se afla arhimandritul. „Nu aveţi nici o grijă, ne zise el, veţi fi mosafirii, iar nu prinşii sultanului.“

De aici ne duseră la malul Dunărei, ne puseră într-o barcă mare și pornirăm spre celalt mal. Acolo, în dreptul Rusciucului, traserăm către un vapor otoman de război, ne ambarcă asupră-i şi ne dete în a noastră dispoziţie vasul, iar pe noi în garda oamenilor de echipagiu. Pașa de la Rusciuc trimise să ne cerceteze despre sănătate pe doctorul său ; ne mai trimise un prinz strălucit, ce prețuia mai mult decit complimentele lui. Şezurăm pe acest vas trei zile, fiindcă unii din noi nu aveau pasporturi și se aştepta să le vie de la Bucureşti. În sfirșit, dupe trei zile, veni administratorul de la Giurgiu cu pasporturile. Era un bătrîn cu un îșlic mare în cap, ceea ce făcu pe cei mai tineri din noi să strige : „Tompatera !“ bietului administrator, ce se întoarse încredinţat că sîntem niște copii. Întraceastă zi veni niște rude ale mele şi-mi aduseră o sumă de bani şi merinde de drum. Bucuria lor văzindu-mă era cu atit mai mare, că nu știa nimeni de mine ce mă făcusem. Spre seară ne veni un colonel turc; ne căută prin sîn, să vadă daca avem arme. Apoi, încredinţindu-se că nu avem, ne îmbarcă în două vase plutitoare, două gimii de transport, cite şapte în fiecare vas. Fiecare vas avea doisprezece oameni armaţi cu puști şi cu lopeţi. Eu mă aflai în vasul cu N. Golescu, St. Golescu, A. Golescu (Albul), Aristia, C. Bolliac, Gr. Grădiş-

21

https://biblioteca-digitala.ro

teanu, arhimandritul Snagoveanu. În celalt vas erau A. Zanne, C. Boserti, Ion Brătianu, N. Bălcescu, I. Ionescu. Î. Voinescu, Gr. Ipătescu. Arcste două vase, dupe ordinul colonelului, întinseră pînzele în vint, ca nişte leb:de aripele. și plecară cu repojune în susul Dunărei. Viutul era foarte favorabi! ; Lupul frumos. lira pentru noi mare plăcere să zburăm pe faţa Dunărei într-un chip co ne fusese slrein pină atunci. Totul ni se părea un vis misterios, căci nouă nu n? spunea nimeni unde ne ducem, ci nc ducea, şi toate lucrurile crau aşa de necombinate între ele, încît cădeam din mister în mister. Seara însă vintul începu să sufle cu furie şi să ridice chiar valuri pe Dunăre. Gimia noastră aruncă ancora în portul Şistovului. Este timp să fac descripția acestii gimii. Lungă de douăzeci de paşi, lată de trei paşi. În mijlocul ci era un fel de groapă, formată înti-o cameră lungă şi îngustă, și de un metru de adincime; Dasupra acestii gropi stau asezate lopeţi, peste lopeţi rogojini. Acesta era singur ul coperemînt.

Vântul şi ploaia nc siliră să întrăm într-această groapă. Acolo ne culcarăm, unul lingă altul, în lat, zgîrciţi ca niște oameni legaţi, cum zice românul. fedeleş, cu capul pe o ghiulea de fier, cu corpul pe alte două. Între aceste bulete sau ghiulele era loc umed şi temerea de umezeală ne silea să stăm pe acele bulete. Ploaia din ce în ce creştea. Dupe cîteva minute, cram toţi muicţi de apă, căci coperemântul nu serva în nimic. Asfel trecurăm noaptea.

A doua zi timpul se făcu frumos ; dar vîntul încă încetă cu totul și prin urmare ne văzurăm nevoiţi ori a sta în loc, sau a ne lăsa să ne remorce soldaţii.. Remorcaţia este ceea ce turcii numesc edec, adică să ne tragă barca în susul apei dupe mal prin mijlocirea oamenilor. Asfel nu puteam face pe zi

22

https://biblioteca-digitala.ro

mai mult de două sau trei leghe îiainceze. În tot cursul călătii aci noastre de treizeci de zile aproape ne tirîr�< prin acest mijloc.

” La Sistov cel puţin puturăm să cumpărăm cele hecesarii pentru mîncare, adică Bine brinză ci struguri. Mincarea noastră, cum vedeţi, era destul de simplă ; cîleodată se sfirşea înainte de a putea ajunge la un sat, unde am fi putut găsi alte merinde,

Cu toate acestea, zilele treceau, răcoarea toamnej se făcea mai simţiteare; noi încă ne dedam cu relele noastre crescînde.

După câteva zile eram atit de dedaţi cu viaţa

“aceasta, încît orele de mîncare, de somn, de pre-

umblare pe podul gimiși le salutam cu aceeași plăcere cu care le așteptam în libertate şi în prosperitate. Buletele de fier ni se părură mai tirziu tot atît de moi ca nişte perine de puf. Aceasta ne explică pentru ce omul în cea mai desăvirşită mizerie ţine la viața sa tot atit precum omul cel mai bogat ţine la traiul său în fericire. i În cursul călătoriei noastre avurăm câteva întimplări curioase, pe care însă îmi place a le trece sub. tăcere. Voi spune însă despre cele ce ni se întimplă cu ţăranii români, fugiţi în partea Bulgariei. Aceşti nefericiţi, văzîndu-ne prinși și duși de turci, își închipuiau că eram din acei oameni răi și asupritori ai săracilor, de urgia cărora se vede că ci dezertaseră, căci ori de cite ori simia se oprea la cite un sat, oamenii ne ieșeau înainte şi ne blestemau în termeni ce ne făceau să înţelegem că ei credeau că sintem niște tirani ai țăranilor. Această a lor credință, dupe cum se vede, era rezultatul propagandei ce făceau printre dinșii conducătorii noştri, ca printr-aceasta să se

https://biblioteca-digitala.ro

asigure ei mai mult. Nei îi auzeam şi îi plingeam, Şi ce puteam aștepta mai bine de la nişte oameni înşelaţi şi fără cunoştinţe, cînd văzuserăm alți oameni cu altă creştere făcînd ca dinşii. Cel puţin, cei dintăi erau de bună-credinţă.

La Vidin, furăm priimiţi de soldaţii de garnizoană ce ne prezentară armele, apoi ne luară între baionete şi ne duseră la un corp de gardă. Aici pașa ne trimise îndată secretarul şi doctorul său, și un prînz care se compunea cel puţin de şaizeci de feluri de bucate şi care se repeta de două ori pe zi, în timp de trei zile cît şezurăm într-acest oraş.

Paşa ne iertă să scrim pe la ai noștri în ţară, cu condiţie să citească scrisorile. Noi făcurăm mai mult : găsirăm mijlocul a redija o protestaţie şi a o trimite la Constantinopol, în favorul ţărei.

Aici unul din fiii cei vitregi ai ţăre' noastre, trecînd Dunărea, pentru o trădare neapărat, veni să ne viziteze în închisoare; dar în loc să ne aducă vorbe consolătoare, avu micşorimea de suflet să ne mustre în faţă pentru opiniile noastre politice. Este trist lucru a vedea d-aceste fiinţe, în sufletul cărora nici o cugetare nobilă nu mai viază, urmindu-ne pînă într-o închisoare !

Unul din noi îi răspunse cum se răspunde la acele suflete lașe, ce înfruntă omul în nefericire. Pașa, auzind de urmarea acestui om, îi dete ordin să treacă îndată Dunărea în țară.

Eu îmi răzbun trecînd sub tăcere numele acestui om.

De la Vidin pornirăm în sus,

Zilele treceau mai plăcute pentru noi. Poetul Aristia, ce serva tot într-un timp de dragoman, ne dezmierda prin niște declamaţii frumoase.

24

https://biblioteca-digitala.ro

Într-o zi luă în mînă tragedia lui Saul! şi se puse a declama cu toi iaientul și focul sacru din inima sa. Un soldat turc, plin de mirare, se apropie de diînsul şi, lovindu-l tare peste umeri, într-un moment de exaltaţie, îi strigă în turcește: „Ai nebunit tu, dragomane !* Spaima fuse atita de mare, încît cartea căzu în Dunăre. Această iniimplare precurmă plăcerea poetului de a mai declama.

După cîteva alte zile, ajunseră la Fetișlan. Aici, ca în toate părţile, furăm priimiţi cu citeva aruncături de tunuri, cu câţiva soldaţi ce ne prezentară armele şi ne duseră la conac sub gardă. Mulţime de oameni și de femei, sîrbi și turci, veniseră pe malul Dunărei să ne vază. Acum eram în Serbia ; aici aflarăm mari simpatii printre locuitori. Mulțimea de neguţători ne vizitară, cu vorbe pline de amicie. Niște neguţători creştini, amici ai guvernorului, ne spuseră că dispoziţiile luate pentru noi nu erau să ne ducă la Semlin, ci la o fortereţă în Bosnia. Aflarăm totdodată că, la asemenea intimplare, o seamă de sirbi sînt hotăriţi să ne scape cu orice preţ. Dar las toate celealte locuri, ca să vorbesc despre uh subiect ce pentru tot omul trebuie să aibă un mare interes: voi să vorbesc despre devotamentul unei femei. D-na Rosetti, în tot timpul călătoriei noastre, ne urmase pe mal, fără să ne scape o singură zi din ochi şi fără să știm nimic, nici noi, nici soţul său, ce era printre noi. Cu pruncul la sin, cu lacrimele în ochi, acest geniu al binelui ne urma cu gîndul și cu ochii, avînd a lupta cu osteneala ce fărima plăpîndele . sale puteri, cu grijile ce împovărau sufletul ei delicat.

1 Tragedia Saul de V. Alfieri, tradusă în 1836 de însuşi C. Aristia (n.e.).

25

https://biblioteca-digitala.ro

Intr-o dimineaţă se anunţă la poarta închisorei noastre, cu pruncul în braţe, și ceru să vază pe soțul său, Voia i se detc. Și într-un minut femeia era cu ochii înecaţi de lacrimi la picioarele bărbatului său, prezentîndu-i cel mai frumos buchet, pruncul său.

Această intrevedere se făcu sub ochii turcilor, Aveam să expeduim o protestaţie la Constantinopol, ţata luă pruncul în braţe şi-i confie cartea, apoi îl dete mumei înapoi. Asfel puturăm încă o dată să exprimăm suspinele popolului, încredinţindu-le în sînul unei fetiţe.

Asfel sînt suvenirele ce îmi rechemau această fortereţă, dar, fiindcă am venit aici voi urma înainte a istorisi călătoria.

De la Fetișlan ne îmbarcarăm şi pornirăm în sus. Trecurăm locul cataractelor pe jos, căci bărcile nu putură să meargă mai departe. În. dreptul insolei Ada-Kaleh, o -barcă ne luă şi ne: duse la insola aceasta. Aici ne duseră la saraiul. guvernorului militar. Acest sarai cra o casă veche, jumătate dărămată ; o bucătărie părăsită ne fuse! camera noastră a tutulor. E

Guvernorul ne zise că cele două gimii ale statului nu pot să treacă mai nainte, că pînă la Semlin trebuie să luăm o gimie în contul nostru şi că preţul chiriei unei asemenea gimii este de cincisprezece mii lei.

D-na Rosetti, ce ne urmase încă pe mal, trecuse la Orşova și rugase pe agentul vapoarelor să ne împrumute o barcă bună, pentru trecerea: noastră la Semlin. Agentul consimţi şi veni lă guvernorul insolei să-i propuie, pentru noi, barca ; companiei, cu oamenii agenţiei şi cu soldaţii săi turci de gardă. Guvernorul priimi această propo, ziţie. D-na Rosetti veni aici cu mulțime de Ves”

. -

e

26

https://biblioteca-digitala.ro

minte de iarnă pentru nui. cojoace, căciuli de vale, cizme lunoi ci alto irecusarii, Acest costum ne era trebuincios. Îndată ne schimbarăm toţi în mocani.

Guvernorul nec dete douăzeci de soldaţi cu trei ofiţeri turci să ne însoţeuscă.

Ne imbărcarăm în vasul companiei vapoarelor. Dorinţa bărcașilor noştri și a agentului era să ne remorcheze dupe malul sting al Banatului. Aceasta se făcu, fără observaţie din partea ofiţerilor otomani. Căutarăm să coborim la Orşova şi să vizăm pasporturile, dar comandantul austriac se opuse foarte. Furăm ncvoiţi a urma călătoria înainte. La un sat românesc, trei leghe departe de Orşova, ieșirăm pe mal, urmaţi de gardienii noştri. Abia puserăm picioarele pe uscat, şi mulțime de săteni români veniră spre întimpinarea noastră. Ei ne întrebară de unde veneam şi unde ne duceam ; răspunserăm la toate întrebările lor. Poziţia noastră îi înteresă mult. Aici hotărirăm să nu ne mai punem în barcă, ci să lăsăm pe turci şi să plecăm înainte prin staturile Austriei, dupe coprinderea pasporturilor noastre. -

Într-acest timp, văzurăm venind spre noi, pe uscat şi călare, un ofiţer turc, în fuga mare a calului. Acesta, ajungînd, ne spuse că uste trimis de guvernorul de la Ada-Kalch ca să ne înturne pe toţi la insolă, adăogind că a venit ordin să ne libereze. Noi, însă, fiindcă eram liberaţi, sau ne credeam asfel, nu darăm nici un fel de ascultare trimisului. El se înturnă pe urmele sale; noi plecarăm înainte pe uscat, cu turcii. Barca venea pe urmă cu lucrurile noastre. Dupe şase oare de umblet, ajunserăm într-un sat românesc și sîrbesc ce se afla revoltat contra ungurilor. Întrarea noastră în sat făcu mare senzaţie. Noi trase-

6= 27

https://biblioteca-digitala.ro

răm drept la o locandă. În citeva minute, piaţa pe care era locanda era plină de oameni : turcii îi făcuseră să crează că noi eram amici ai ungurilor. Aceasta ne strică mult, căci mulţimea, afară. striga împotriva noastră şi ne amenința că, neplecînd îndată cu turcii, va sparge ferestrele locandei.

Arhimandritul Snagoveanu ieși printre mulţime. Calitatea sa de preot ortodox produse mare senzaţie ; le vorbi arătindu-le adevărata noastră poziţie. Într-un minut, această mulţime turbată îşi schimbă credinţa, şi amenințările ei se schimbară în manifestații de bucurie. Atunci veni și prcotul sîrb împreună cu căpitanul satului. Aceşti din urmă nc viză pasporturile pentru Viena. Pe de altă parte se însărcină să aducă trăsuri de plecare.

Acestea se făcură şi, pe la miezul nopţei, plecarăm în șapte trăsuri.

Turcii dormeau în cea mai mare nepăsare.

Odată liberi, unii din noi luară calea Parisului, alţii se duseră în Transilvania.

Asfel fusc această călătorie pe gimiile turcești.

Acum să ne întoarcem la subiectul dintăi.

Înturnîndu-ne spre scară de la Fetișlan la Cladova, văzurăm în departe un fum. Era vasul cu vapor ce venea să ne ia. Bucuria ce simţirăm la această vedere nu se poate descri: este una din acele bucurii ce gustă numai oamenii în nefericire şi care sunt necunoscute acelora pentru care viaţa cură monotoană, deşi în. fericire.

Ne înturnarăm la barcă şi darăm ştirea despre sosirea vaporului. Dama engleză, de multă mulţumire, s-ar fi aruncat pe sînul meu să mă

https://biblioteca-digitala.ro

sărute, dacă n si a Îi adus aminte că nu-i eram precentat de nimeni.

În scurt vasul cu vapor se apropia.

Să ne luăm ziua bună de la pămintul Serbiei, spuind cititorilor noştri ce cste accastă ţară vecină.

Serbia este vechea Mesie superioară. Numele ee poartă astăzi i s-a dat de sîrbi sau serabi, popol de viţă slavă, după unii scriitori. Turcii o numesc Vilaete. Sirbii se așezară într-această provinţie către mijlocul secolului al VII-lea, pe urmele avarilor. Serbia fuse, în timp de trei secoli, un stat guvernat de regi ai săi; în anul 923 căzu în puterea bulgarilor, care o stăpiniră pînă în anul 949, cînd concheranţii şi concuişii întrară, fără voia lor, în împărăția greacă. Un secol aproape, mai tîrziu, recăpătă neatirnarea ei şi din nou se guvernă de regi d-ai săi sau crali. Dar în anul 1105, se întruni din nou cu împărăţia greacă.

În anul 1151, la căderea împărăției, Ciodomil liberă ţara lui (Serbia) și întemeie un rigat care, pe la al XV-lea secol, sup Ştefan Dușan, conchise o parte din Tracia și Machedonia și cîteva alte orașe şi sate din Tesalia şi Albania. În anul 1459, turcii puseră mina pe dinsa, afară de Beligrad, care căzu în puterea lor pe la 1521.

Austriacii încă domniră în Serbia către înce= putul secolului al XVIII-lea.

Tractatul de la Pasarovici asigură partea despre n.o. împăratului Charles al VI-lea. Dar la luarea Beligradului, în anul 1736, Serbia se întoarse în stăpînirea turcilor.

De la acea epocă, sirbii încercară mai mult decit o dată a se libera; Cerni-George (CaraGeorge), dupe ce se luptă împotriva turcilor de

https://biblioteca-digitala.ro

la 1604 pînă la 1812, sc recunoscu de Poarta Otomană principe domnitor al Serbiei.

În anul 1816, o revoluţie, în capul căria se puse Mihail Obrenovici. făcu ţara neatîrnată, oarecum. Aceastii ncatirnare sc asigură prin tractatul de la Adrianopol în anul 1829.

Serbia dă tribut guvernămintului otoman. Turcii au o garnizoană în Beligrad sub ordinele unui pașă militar; afară de această garnizoană mai au patru altele în patru fortereţe.

Sîrbii vorbesc o idiomă slavă. Populaţia ţărei trece peste un milion suflete, înţelegîndu-se şi cele şaizeci de mii de familii români refugiţi.

Vasul cu vapor ajunse şi se opri la schela Cladovei.

Noi ne îmbarcarăm și nc aflarăm, pe vapor, cu toţii într-acelaşi loc.

Aici aflarăm o mică companie : bărbaţi și oameni ce veneau de la Constantinopol și treceau la Viena și Paris. Aceşti pasageri erau la masă, în capul mesci se afla căpitanul Afranasovici, un june dalmat, cu maniere amabile și cu sentimente delicate. Îl cunoscusem la 1848, îl văzui astă dată cu plăcere, fără să-mi treacă prin minte că doi ani mai tîrziu acest june cra să se numere prin cei mai buni ai mei amici. Cum mă văzu, mă re« cunoscu şi îmi dete loc la masă lingă dînsul. Ceialţi pasageri făcură ca mine.

A doua zi pasagerii pentru Viena plecară cuo barcă la Orșova, iar vaporul nostru se întoarse cu noi în josul Dunărei.

Exilat de mulţi ani din patria mea, cu cîtă tristeţe şi cu cîtă plăcere mă uitam la malurile ţărei natale ! Cu tristeţe, căci îmi era oprit a pune piciorul pe acest tărîm, totdauna prada enimicilor şi a fiilor lui cei vitrigi: cu plăcere, căci oricare

30

https://biblioteca-digitala.ro

ar fi cauzele ce mă depărta din aceste locuri, oricit de triste și monotone n» fi fost zilele într-auvasiă vară, și cît de frimoasă ar fi trecut viaţa în streinătato, nu uită cineva lesne locul unde ochii noștri au văzut soarele pentru prima oară. Ne apropiasem de malul Valahici despre 'Turnu, cra pe la ora cînd lăcuitorii merg să respire aerul Dunărei. Mulţime de oameni. de dame, se preumblau în sus și în jos; ochii mi se umplură de lacrimi, fără voia mea. Căpilanul Afranasovici, ce mă observase şi ghicise gîndurile mele, se apropie de mine și îmi zise :

— Înţeleg ce trebuie să simţi la această vedere. Cu toate acestea, daca ai fi acolo, în poziţia de astăzi a ţărei, ai dori poate timpul cînd te aflai în streinătate. Oamenii ce sînt acolo nu au nici un cuvînt ca să fie fericiţi !

Dar sătrecem la alt subiect. Cunoaștem țara noastră cum este astăzi ; voi da o repede idee însă despre trecutul ei cel mai depărtat.

Dacia, spre nordul Dunărei, era locuită de popoli getici, vorbind aceeași limbă şi avînd aceleași datine. D. d'Anville face osebire între daci și geţi, care către acestea, dupe dinsul, vorbeau aceeaşi limbă. El zice că geții veniseră din ţara getă, din Tartaria, și dacii de la Dahae, despre estul Mărei Caspiene. Dupe alţi scriitori, geții locuiau aproape de gurile Dunărei, mai jos decît dacii, și amindoi acești popoli erau de origină din provincia [asebas, din Persia, dupe lîngă Osus.

Herodot află acesti populi, ce le dă o singură numire de geţi, pe malul drept al Dunărei, în timpul expediției lui Dariu... „Pînă a nu ajunge la Ister, zice el, geții ce se cred nemuritori fură cel dintăi popol ce Dariu subjugă... Geţii, printr-o

31

https://biblioteca-digitala.ro

nebună îndirjire, se pusese să se apere...“ Este însă de însemnat că Herodot nu pronunţă de loc numele de daci sau Dacie ; aceasta dovedeşte că, pe timpul lui, acest nume nu era cunoscut încă şi că se dete mai tîrziu. Ni se pare neîntemeiată părerea lui d'Anville și altor autori, ce fac doi popoli dintr-un singur popol. În Tucidit se zice ceva despre daci, pe care îi arată aşezaţi în munţii Rodopei. Dar înaintea epocei lui Cezar, nimeni n-a putut zice nimic desigur despre daci.

Pentru cele ce zice Herodot că Dariu găsi pe gcţi înainte de a trece Dunărea la noi, Volfe zice că numirea de geţi era pentru toate popoarele în lăturile Dunărei. Deșerturile ce în Basarabia și în Nogai se numeau deșerturi scitice, în Strabon se numesc getice. Tot acest autor zice că dacii şi geții au trebuit să aibă acceași origină din Tracia. Plin zice că grecii îi numea geţi şi că romanii îi numeau daci. În carta peutingeriană, numele de dac este: înlocuit de numele de get. Volfe pretinde că numele de dac se recunoștea în numele de apatirs: poate că se lăsă pe opinia lui Strabon, care spune că partea Dunărei lăcuită de daci se chema Danubiu, și cea lăcuită de geţi se numea Ister ? „Danubio per Dacos, Istrum per Getos ferri docuit“ 1 (Strabon).

Afară de acesti popoli erau încă în Dacia dinuntru, după Ptolomeu, anarţii, biefii, albocensii, burindesii, teuriscii, caucensii, cistobocii, cotensii, sensii. Carta lui Peutinger renumeşte pe daci, pe geţi, pe pinţi, pe poritani, pe venezi, pe bastrani.

Dacia veche, ce era guvernată de regii săi, înaintea ocupaţiei romanilor, se întindea de la braţul

1 „Se spune că dacii de la Dunăre sînt socotiți geţi cînd ajung la Istru“ (lat.) (n.e.).

32

https://biblioteca-digitala.ro

Dunărei, de la Carpi (Vișegrad), mai sus de Buda, pe malu! cul siing, pină la Pontul Euxin (:-area Neagră) ; de la acest din urmă loc pină la riul Boristenul sau Dunapru ; spre nord pină la Carpaţi, dupe zisele lui Strabon. Sub romani, hotarele ei se schimbară mult.

Dupe ce 'Iraian învinse pe daci, una din părţile Daciei care se afla între Dunăre şi Teisa, lăcuită de iasugi metaneşti, se dete acestui popol, drept recompensă că nu luase armele împotriva romanilor. Dar mai tîrziu se încorporă cu Dacia. Partea orientală, între Prut pînă la Boristen, număra cu Dacia, dar ţinea de guvernămiîntul Moesiei Inferioare. (Bulgaria). Tărimul între aceste două părţi mărginaşe era Dacia proprie. Dar aceste date ale lui Ptotomei nu se lovesc cu cele cezice d'Anville, că hotarul Daciei spre vost era la Vallum Romanum și că spre orient se afla riul Tira, pină la locul unde se aruncă în mare.

Dacia se împărțea în Dacia centrală, orientală, occidentală, boreală, australă, după natura lucrurilor și alţi scriitori, dintre care unul este şi Ptolomeu. |

Numele de Dacie Ripiană, Mediterană şi Alpestră, date Daciei lui Traian, nu sint cunoscute de cei vechi autori. Dar să vedem autorii noi de ce i-a dat aceste numiri. Ne vom servi, întru aceste, de observaţia ce face d. Laurianu.

„Cei ce au dat mai întii, zice învățatul profesor, numele de Dacie Ripiană (Ripensis) Daciei lui Traian n-au făcut alt nimic decit să strămute pe malul sting al Dunărei această provincie ce se afla pe malul drept, căria i s-a superpus în paralel Dacia Mediterană ce se întinde de la apus spre răsărit ; la aceasta din urmă s-a mai adăogat, într-acelaşi mod paralel, Dacia Alpestră, întinzîn-

33

https://biblioteca-digitala.ro

du-se pe partea ei boreală. Pierre Rentan fuse născocitorul tutulor acestor greșeli : Epitomae rerum hungaricarum !, indice II. Alţi istorieni ve= niţi dupe aceasta... au voit ca Dacia Alpestră să fie Dacia Transalpină. Asfel ceea ce era pe malul Dunărei a priimit de la dînşii acest nume... Ceea ce se cheamă ripiană s-a aplicat malului Teisului, întinzîndu-se pe toată partea occidentală. De aici a născut vestita nomenclatură a secolilor trecuţi şi chiar a secolului nostru, care explică cele trei Dacii născocite de ei. Felmer, Thurocz, Sulzer şi _mulţi alţii au fost născocitorii acestor crori.“

Dacia proprie cra împărţită, pe timpul romanilor, ca şi Moesia, în Inferioară şi Superioară. Această împărțire nu era încă cunoscută autorilor ; dar după găsirca tabletelor de aramă la satul Grosdipod în Valahia, se vede curat că Dacia Australă (Valahia), în diploma dată militarilor romani, se numeşte Dacia Infcrioară. Această inscripţie face să se presupuie că, daca a fost o Dacie Inferioară, a trebuie să fic şi o Dacie Superioară, dupe exemplul Mocsiei. -Accastă presupunere'este astăzi un lucru sigur, căci s-a mai păsit în ruinele unei cetăţi romane (Turnu din Valahia) o inscripţie „Dacia Superiore...'

În secolul de mijloc, Dacia lui Traian a luat alte numiri, adică Dacia centrală, Intramontană, Mebobenia, Me8o6hayia, Opodaxia, OpoBhoyia ApyodeGaAov, Erdeuellura. Ardellum. Erdelium, Ultrasilvana, "Transilw ana, Septemcastrensis, Hertapolituna.

Dacia orientală. Ultrumontanu, MafBpodax.a, Mafpodavia, Mafpofiaxta Mosodava«, Moldavia, Valahia Maior. Tiriana, Kara-Ulac și Bogdania,

1 Extras asupra evenimentelor ungare (lat.) (n.e.).

34

https://biblioteca-digitala.ro

turcește, despărțită piin Prut în Bassadavia : Basaiabia, sau Moldavia proprie.

Dacia australă. Inframontana, Apuoăazia, AygoSaua, AypoBhaxta Valahia proprie, Valahia Minor, Istriana ; Ak-Flak, turceste despărțită prin Olt în Tăkiana și Argibiana.

Dacia occidentală. Citramontana, Axpoduuta, AxpofAaxta, AxpoSevta, Ovyypofhaxta, Panno Dacia, Transtibiscana, la unguri, ce făcea parte din rigatul lor, despărțită prin Mureş în TYemișana și Crişana.

Dacia boreală. Supramontana XAopoxxe, Xopodăw&�& Xopofhoget despărțită prin Carpaţi spre ceea ce este la apus Marmorosa şi spre ceea despre orient Arborosa, Ploninia, Bucovia.

Polonezii numesc pe Dacia Orientală, Valahia Maier, și Dacia Occidentală, Valahia Minor. Ungurii, dimpotrivă. dau numele de Maior, Daciei occidentale, şi de Minor, Daciei orientale (Laurianu).

Dacia era înţeleasă de la 37—40 pină la 50——20 Jung. şi de la 43—45 — 48—50 lat. Lungimeâ ci cea mai mare de la gura Tibiscului pînă la gura Băristenului era de DCLXXMP !. Lărgimea sa, de la gura Oltului pînă la braţul cel mare boreal, al Prutului, în paralel cu cetatea Hohin (Hotin) era de CCCCMP ? (vedeţi şi geografia riurilor şi cetăţilor Daciei).

Dupe luarea Daciei de romani, această provinţie se coloniză de romani. Eutrop. lib. VI, cap. 86, zice : „Pentru că Dacia rămăsese deşartă de oameni din cauza războiului lui Decebal, Traian, în intenţia de a popula această provinţe ce avea un

1 670.000 passus. Passus (lat). =: 1,479 m. (ne). 3 400.000 passus (n.e.),

https://biblioteca-digitala.ro

milion de pași, a adus din toate părţile împărăției mulțime mare de oameni să cultive cîmpul şi ce=" tăţile.“

Această zisă, însă, că Daciarămăsese cu totul deșartă de oameni, mi se pare exagerată. Un popol atît de tare, ce a putut să reziste puterei romanilor, nu putu dupe război să se extermine tot. Întăi căci este dovedit prin istorie că Traian, dupe ce învinse Dacia, nu se purtă într-un chip a trece ca un exterminător de oameni; al doilea că, să măcelărească atita mulţime, ar fi trebuit romanilor alţi mai mulţi ani să-i prinză prin pădurile sălbatece și să-i omoare, și știm că dupe război aceste provincii se bucurară de zile line. Asemenea nu putem crede că toţi dacii părăsiră ţara lor. Un popol nomad ar face-o lesne; dacii însă erau ţinuţi aici prin posesiile lor ; istoria veche nc păstrează numele mai multor cetăţi dacice dinaintea venirii romanilor, între altele cunoaştem capitala Daciei, Sarmezegetuza.

Ptolomeu, în geografia sa, numără mai mult de patruzeci de cetăți în Dacia, însă pe timpul romanilor, carta peutingeriană, mai mult de cincizeci. Ulpien zice că cinci din coloniile romane au avut dreptul italic. În vreo trei sute de înscripţii ce s-au găsit pină acum să cunosc numele a cincisprezece legioanc aşezate într-această provincie de împărații romani: 1. Adiutrix Minerva; 2. Augusta Partica ; 3. Italica; 4. Augusta Flavia; Gallica Victrix ; 5. Macedonica; 6. Vitrix; 7. Claudia ; 8. Augusta; 9. Fretensis; 10. Claudia; 11. Fulminarix ; 12. Gemina Ulpia ; 13. Gemina Martia ; Vitrix Moesia; 14. Sicinia; 15. Valens, Vitrix Ulpia. |

36 https://biblioteca-digitala.ro

Această provincie «ra a împăraţilor, iar nu a denatuiui. Romanii o numeau Dacia Augusta. Marcu Scaurian se numi propretor al Daciei de însuşi Traian. Avea drumuri, templuri, teatruri şi amfiteatruri, băi, apeduce etc., cum mărturisesc ruinele de astăzi.

Dacia stătu sub domnia romanilor o sută şaizeci de ani, pină la împărăţia lui Calien, cînd se făcu teatrul rezbelelor civile şi invaziilor barbare.

Quintus Nonius Regilianus, născut în Dacia, împărat plin de bărbăţie, a respins pe barbari, dar se ucise de ostaşi. Galien avu aceeaşi soartă. „Am ucis trei sute douăzeci de mii de goți, i-am spart două mii de vase plutitoare ; riurile s-au acoperit de paveze ; malurile, de săbii și de lănci; cîmpurile sînt învălite de osăminte,; nici o cale nu mai este curată... am pus mina pe atîtea femei. încît orice soldat ar putea să aibă cîte două și trei. — „Deberimus trecenta viginti millia Gothorum ; duo millia navium mersimus': tecta sunt flumina scutis, spathis et lanceolis ; omnia littora operiuntur ; campis ossibus latent tecti; nullum iter purum est ; ingens corrago deserta est; tantum mulierum cepimus, ut binas et ternas mulieres victor sibi miles possit adjungere“ (Epistola imperatoris apud Trebellium Polionem în Claudio)!. Astfel zicea împăratul Marc Aurel care bătu pe goți la anul 269. Împăratul Aurelian, după multe învingeri asupra goților, desperat că nu va mai putea ţine această provincie, transmută legioanele romane cu o mare parte din colonii din Dacia peste Dunăre, în Moesia, care luă de la

1 Scrisoarea împăratului la Trebellius Polionis către Claudiu (lat.) (n.e.),

37

https://biblioteca-digitala.ro

acea epocă numele de Dacia lui Aurelian şi pe care unii autori au numit de atunci Dacia Ripiană şi Mediterană. Alţi mai mulţi coloni rămaseră atunci în Dacia lui Traian, cu toate aceste măsuri. Sub goți, colonii din Dacia lui Traian alegeau, ca pe trecut, pe pretorii lor. Goţii nu numai supărară pe colonii romani, dar încă îi proteguiau de ceilalţi barbari. Colonii trăiră astfel chiar sub alţi barbari care, către inceputul secolului al IV-lea, nevoiră pe goți a trece Dunărea.!

După ce încetară invaziile barbarilor, capul acestor coloni romani își dete titlul de ducă și se formară mai multe staturi; numele ducilor lor picrdutu-s-a în noaptea timpului.

“ La venirea ungurilor, două Dacii (Banatul și Transilvania) se supuseră acestor ultimi barbari. Duca Banatului, numit Claudiu sau Glaudiu, trimise deputaţi la unguri şi ceru pace, Lăsindu-le castelu de buna sa voie, precum și alte daruri... Ungurii au lăsat ţara la acei ce se coborau din Claudiu etc. „Acestea sînt vorbele notarului lui“ (R. actis Sancti Ghehardi episcopi Chanadiensis) 2.

Într-această istoric chiar se vorbeşte d-un ducă Mariu sau Mariot ce guverna ţara mai în sus de Mureş, între acest rîu, despre miazăzi, între Teis, spre apus, şi Sameș, spre nord, moștenind din tată în fiu încă din timpul romanilor. Acest ducă făcu un tractat cu Arpad şi, căsătorind pe fie-sa cu Zolta, fiu al lui Arpad, muri fără moştenitor şi

1 'Thorotz, Ch. Hungarorum, part. 1, cap. 17 (n.a.).

2 Este vorba despre Viaţa sfintului Gerard, episcop de Cenad, importantă sursă documentară asupra epocii regelui maghiar Ştefan cel Sfint (n.e.).

38

https://biblioteca-digitala.ro

lăsă ducatul ginere-său Zolta (vorbele aceluiaşi autor).

În Dacia Orientală Australă (Moldovia și Valahia), colonii romani avură încă a se lupta împotriva unor rămășiţi de barbari, comanii şi paci= naţii. Aceste două provincii se aliară cu bulgarii, cînd acesti din urmă luară Moesia. De mai multe ori colonii celor două Dacii se bătură cu fraţii lor din Moesia şi bulgarii în contra grecilor, dar fură nevoiţi să trăiască mai mult prin munţi, din pricina invaziilor tăjarilor.

Tocmai spre începutul secolului ai XlI-lca, Radu Negru, fondatorul principatului Valahiei, veni din Transilvania și supuse staturile cele mici ce găsi într-această ţară. Atunci Radu Negru își așeză tronul în Cîmpulung, făcu legi și instituţii salutarii și uni sub sceptrul său pe toţi micii suverani din provincic. De la această epocă pînă spre mijlocul domnici lui Mircea I, Valahia fuse o ţară independentă și suverană. Dar Mircea o puse, de bună voie, sub suzeranitatea sultanului. Principatul Moldovei se fundă de Dragoș, un alt cap român, venit din Maramureș, mai tîrziu.

Moldova încă fu neatîrnată pînă la moartea lui Ștefan cel Mare: fiul lui Ștefan, Bogdano puse sub suzeranitatea sultanului, cu aceleași condiţii cu cari se pusese Valahia.

Periodul istoriei domnilor români, ce s-ar pulea numi cel de suzeranitate, este un șir de tendinţe din partea românilor spre a se libera, atît de puterea otomană, ce cercă să facă ţara pașalic, cît și de pretenţiile și încercările vecinilor creștini, poloni și unguri, ce vor să-i supuie. Intrigi și lupte sîngeroase întunecă paginele istoriei acestii epoce.

5

https://biblioteca-digitala.ro

Un alt period începe în anul 1716 cu domnia fanarioţilor, epocă a corupţiei şi a căderei. Pe urmă: vine periodul regeneraţiei, începe cu tractatul de la Adrianopol.

__ În cursul celor dintăi perioade, românii din Principate nu încetară niciodată de a se lupta pentru libertate. Moldavii avură, în timp de trei secoli, optzeci de campanii, din care nouăsprezece războaie civile, treisprezece împotriva ungurilor și austriacilor, cincisprezece contra polonilor, treisprezece contra românilor valahi, opt contra cazacilor și douăsprezece contra turcilor şi tătarilor.

' Românii din Valahia avură lupte mari o sută patru, din care patruzeci şi opt contra turcilor, din care treizeci le cîştigară românii, douăzeci contra ungurilor, treisprezece contra moldavilor, două rezbele civile, trei contra polonilor, trei contra bulgarilor, ciștigate, șapte contra tătarilor, ciştigate toate, unul contra sirbilor.

Cei mai mari duci sau capi de oștire ai românilor au fost Ștefan cel Mare, Ştefan al VI-lea, Petru Rareş, Mircea I, Vlad al V-lea, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Radu cel Mare etc., etc. Cei mai vestiți generali au fost vornicu Grozea, fraţii Buzești, Calomfirescu, Purice, Farcaș, banu: Manta, banul Mihalcea etc., etc. Noi reproducem aici un pasagiu al celebrului Dlugosz asupra lui Stefan cel Mare din Moldova. lată cum strigă autorul în entuziasmul său :

„Q virum admirabilem ! heroicis ducibus quos tantopere admiramur, nihilo inferiorem, qui sub nostra aetate tam magnificam victoriam inter principes mundi primus ex turca retulit. Meo judicio dignissimus cui totius mundi principatus et im-

40

https://biblioteca-digitala.ro

perium et precim:e munus imperatoris et ducis conira Turcum communi christianorum consilio etc.“ 1

Numele Moldovei vine de la un rîu ce cură printr-această provincie şi datează de la secolul de mijloc. Grecii de atunci numeau pe lăcuitorii din ambele provincii valahi.

Numele de Valahie, de valahi, este cunoscut numai de streini ; lăcuitorii se zic români şi nu au nici o ştire de numirea de valahi.

Sînt mai multe opinii asupra originei acestii vorbe. Eneas Silvius. derivă această vorbă de la duca roman Flacus. Bonfinius o derivă de la cuvîntul grec fBaddo axe. Leunclaviu pretinde că acest nume a fost dat de germani, ce numesc pe toate naţiile celtoromane, gali, de unde face guali, wali, weltones, walischi, walahi. Voltaire însuși era de această opinie. Catanciei zice că slavii, din vorba latini sau latii, a format acest nume dupe datina lor : blaci sau vlaci; alţii gîndesc că acest nume a fost dat de slavii ce numesc asfel pe toţi romanii şi italienii. Polonii pretind că acest nume s-a dat după un rîu dintr-acest principat, ca şi acela al Moldovei, ce vine de la riul Molda sau Moldava.

Călătoria mea cu vaporul era să se mărginească la Rusciuc. Întrebai pe pasageri care din ei vor

1 „O, bărbat vrednic de admirat ! Întru nimic mai prejos decît comandanții eroi pe care îi admirăm atît, el cel dintii dintre principii lumii a repurtat în zilele noastre o victorie atît de măreală împotriva turcilor. După părerea mea, el este cel mai vrednic să i se încredințeze conducerea şi stăpînirea lumii întregi şi. mai ales însărcinarea de comandant şi conducător contra turcilor, prin sfatul comun al creştinilor“ (lat.) (n.e.).

. 4l

https://biblioteca-digitala.ro

să rămiie într-acest oraş. Doctorul german şi dama engleză aveau aceeaşi destinaţie cu mine. Eu însă era să stau la Rusciuc citeva zile, ca să aştept să vie soru-mea Caterina să o văz. Doctorul îmi spuse că el însuși are să şază mai multe zile într-acest oraş, apoi va porni la Constantinopul.

Trecurăm pe la Calafat, acest sat ce de la cel din urmă rezbel şi-a făcut un nume european, Cititorii noştri nu se vor supăra daca vom vorbi, în treacăt, de faimoasa bătălie de la Cetate? Descripţia ce fac mai jos despre această acţie este întemeiată pe raporturi oficiale ale comendantului otoman.

Necesitatea de a tăia rușilor calea Serbiei nevoi pe turci să treacă Dunărea și să ocupe schela Calafatului din Valahia Mică : poziţia acestui sat în planul lor era foarte priincioasă. Calafatul era în puterea turcilor şi fortificat ; satele din jurul Calafatului crau ocupate de ruşi. Rușii vedeau cu neodihnă această poziţie în puterea turcilor. Asfel se hotărăsc să-i atace în Calafat. Pînă să execute hotărirea lor, ruşii cercară să taie comunicaţia turcilor cu satele din jurul Calafatului. Atunci ocupară satele Moţoţoiul, iedu, Dobrul, Cîlcema= rul, Băileşti şi Cetatea, fiecare cu cîte două batalioane de infanterie, cu cavaleria şi artileria: necesarie. ,

Turcii din Calafat, ncodihniţi despre mișcarea rușilor, se hotăriră să meargă să-i atace ei, pînă ce oştirile ruse nu ar apuca să se împreune. Se trimise pentru acest atac, din partea turcilor, trei corpuri de oștiri, compuse de infanterie, cavalerie şi artilerie, sub comanda lui Ismail-pașa, capul statului maior, a lui Mustafa Tefic-pașa, generalul de divizie, şi a lui Osman-paşa, de la infanterie. Cel dintăi avea sub comanda lui cinci batalioane

42 a

https://biblioteca-digitala.ro

de infanterie, două companii de carabinari, uuisprezece bucăţi de artilsri. şi un regiment de cavalcric. Cel d-al doilea avea cinci batalioane de infanterie, irei companii de carabineri, unsprezece tunuri şi un regiment de cavalerie. Sub comanda lui Osman-pașa se aflau trei batalioane de infanterie, şase tunuri mici, un regiment de cavalerie şi trei sute de husari. Cea dintăi coloană căta să atace satul Dobru şi ledul ; cea de a doua, satul Muzii, şi cea de a treia, satul Cetatea.

La 5 ale lunei lui genar, seara, oştirile otomane ajunseră la satul Maglavitul. Ştirea ce luă cei trei comandanţi, în acest sat, despre mişcările rușilor, făcu să se schimbe planul lor ce proiectaseră pentru atac. Se hotări să meargă cu toată oștirea spre satul Cetatea. A doua zi de dimineaţ�' turcii plecară, după ce lăsară în satele Masglaviiul şi Ovnia un batalion de infanterie, două tunuri, o companie de călări şi cîţiva husari. Ziua următoare, turcii ajunseră la Cetatea.

Cetatea este aşezată pe o coastă de deal ce domneşte peste luncile din jur la șase oare de la Ca lafat, spre nord-vest al Calafatului. Iată cum descrie d. Dufeur poziţia satului Cetatea : „Două rovine închid dealul pe care este așezat satul Cetatea ; cea despre est, adineă şi ripoasă, se mărgineşte cu un lac, în. dosul căruia se întinde o luncă ce se pierde în Dunăre ; cea despre vest, nu prea adîncă, turnă spre virful dealului, în dosul satului ; satul este o adunătură de case răsfirate cu gardul ce ocolesc holdele lăcuitorilor. Calea Calafatului trece prin mijlocul satului, în dreptul nord-vestului, urcînd printre cele două rovine. În susul satului, pe un virf, spre stinga drumului, ruşii rădicaseră o redută, ca să serve de retrasă la întîmplare de nevoie...“

7 — Călătorii — vol. ]-D. Bolintineanu 43

https://biblioteca-digitala.ro

Ismail-paşa luă şase batalioane de infanterie, șapte companii de carabineri, două regimente de cavalerie, două sute optzeci de husari şi douăsprezece tunuri şi purcese înainte. Ceialţi doi comandanţi cu restul de oștire formau armia de rezervă și rămaseră mai departe de sat, cu scop d-a opri oştirile ruseşti ce ar veni într-ajutorul garnizoanei din satul Cetatea.

Ruşii aveau într-acest sat mai mare garnizoană decît în celealte. Dupe raportul lui Ahmet-paşa, această garnizoană s-ar fi urcat la patru batalioane de infanterie, o companie de carabineri, două companii de husari şi patru companii de cazaci călări.

Turcii, ajungînd pe drumul Ovniei, atacară satul.

Dimineaţa era frumoasă, cerul senin ; toată lunca Dunărei zăcea sub lumină și sub cea mai mare liniște. Turcii atacară saltul din două părţi. Cea dintăi coloană are şase tunuri; cea de a doua, patru, dar se pare mai numeroasă în oameni,

« Rușii aşezaseră şase tunuri pe calea satului și o parte din infanteria lor în locuri favorabile. Turcii, formîndu-se în coloane de asa?t și îndreptînd tunurile, trimiseră înainte pe şasori, ce alacară repede pe ruşi. Ruşii îi priimiră cu o ploaie de gloanţe. Dar forul lor nu oprește pe Ismailpașa ce vine cu batalioanele sale şi cu tunuri. Un detaşament din coloana a doua ajunge pînă în umbra ruşilor. Ruşii se retrag, bătindu-se neîncetat. Tărîmul se stropeşte de singe rus şi turc. Garnizoana rusă se îndreptează spre piața bisericei cu artileria ce era așezată pe calea satului. Piaţa bisericei, unde se retrăgeau rușii, era să devie teatru de luptă. Ţăranii români, oameni, femei și copii, câţi puteau să scape de sub preve-

4 -

https://biblioteca-digitala.ro

gherea sentinelelor ruse, fugeau prin dosul satului ; cci ce'nu puteau să scape suferiră toate asprimele rezbelului, sau din partea învingăto= rilor, sau din partea celor învinşi. Rușii adunaţi pe această piaţă nu întirziară a se retrage prin -două părți, despre nord și despre vest de sat, în nişte tranșee. În timpul ieșirei din sat, cavaleria otomană le dă o şarjă. Rușii se ascund în niște fortificaţii ce ei făcuseră mai înainte. D-acolo se apărară bărbătește.

Se răspîndise vorba că Ismail-pașa murise ; cu toate acestea era rănit. Altul îi luase locul. Turcii, încuragiaţi de succes, voiau să ia fortificațiile cu asalt ; dar comandantul găsi că folosul ce ar avea din asemenea luare ar fi mai mic decît paguba ce ar încerca şi se mulţumi să le bată cu tunuri în timp de şase oare.

Ştirea acestui atac se auzise la satele vecine. Ruşii de la Moţăţei, Băileşti şi alte sate veniră în ajutorul! celor de la Cetate,

La amiază, aceste oştiri se aflau aproape de Jocul unde le aștepta rezerva otomană. Puterea armiii ruse se urca la nouă batalioane de infanterie, un regiment de ulani și un regiment de husari Paschievici cu şaisprezece tunuri. Patru batalioane veneau în rînd și trei în coloane, dupe cele dintăi, şi două ca rezervă, cavaleria şi artileria de lături.

Ahmet-paşa, cu cinci batalioane, hotărî să sprijine atacul. Oștirile otomane se răsfirară pe lungul unui şanţ la poalele dealului, trei batalioane în rînd și două în rezervă, patru tunuri se aşezară în dreapta rîndurilor şi şase în stînga. Cavaleria se hotări a apăra artileria lor.

Ruşii înaintară ; tunurile lor începură focul; artileria turcă răspunse.

7 45

https://biblioteca-digitala.ro

Ruşii, suferind de loviriic tunurilor cnimicului, înaintară ; infanteria lor păşi, cu strigăte teribile. Ei sprijiniră focul cu mare bărbăţie cîteva ore, apoi capul coloanei începu să se împleticească şi luară de fuga.

Pierderea ruşilor fu însemnată. În buletinul ture sc urca pînă la o mie cinci sute morţi și la două mii răniţi ; a turcilor. la trei sute treizeci și opt morţi și șapte sute răniţi.

Noaptea, rușii ce ocupaseră fortificațiile le părăsiră şi cu toţii deșertară satul.

Alte lupte au mai fost la Calafat, dar de ov însemnătate mai mică.

Mai în faţă de Calafat se află Vidinul sau Diul, altădată Bononia. Cetate tare, mai mult prin puziţia sa decit prin fortificaţii, sc află pe malul Dunărei în Mocsia de Jos sau Bulgaria din zilele noastre ; aici este scaunul unui pașă. Vidinul, în timpul vechi, a căzut sub sabia românilor.

Nu vom vorbi nimic de satele după malul sting al Dunărei ; cititorii pot afla o întinsă şi interesantă descripţie despre ruinele ce se află pe acest mal în Istriana d-lui Laurianu.

În staţia de la Vidin întilnirăm vaporul numit „Pesta“, daca nu mă înșală memoria. Acest vas ne dete o știre foarte tristă. Micul vapor ce ţinca malul stîng al Dunărci şi care cobora de la Orsova la Galaţi întîlnisc vaporul .„Pesta“ și se lovise frunte în frunte cu dînsul. Vaporul cel mic suferise atita, cît rămăsese pe nisip: pasagerii săi, între care cra și poctul Alecsandri. se scăpaseră pe malul 'Țărci Românești într-o barcă și poposiscră înş cîmp, în timp de iarnă. Nimeni nu avusesc ocazie de a regreta nici o persoană ucisă, dar dintre oamenii vaporului crau cîţiva răniţi.

46

https://biblioteca-digitala.ro

Trecurăm pe la Nicopoli şi Șiştov,-ilouă vraşe pe malu! drept: aminduuă vechi. Nicopoli sau Nicopoiis are o parte de glorie în istoria lumei, prin marea bătălie ce pierdură cavalerii creştini împotriva lui sultan Baiazid.

Mai mulţi scriitori pregam Turoţic (Thuroczius), f. 221; Bonfiniu, f. 377; Petro de Reva, î.228; Setus Calvisius în Opera chronologica ; Engel în Ant. Istoria, vol., p. I., p. 160; d-na de Lussan etc. vorbesc despre acest mare rezbel.

Calyisius zice că în anul 1396 sultanul Baiazid a încongiurat Constantinopolul și că domnii Germâniei și ai Franţei au judecat să-i stea în contra. „Drept aceea Burgundul a trimes pe Ion, fiul său, cu mare oaste în Ungaria, culegîndu-se toate oștile, a pornit spre Tracia (Bulgaria) și au venit pînă la Nicopolis ; iar Baiazid, auzind de venirea lor, au lăsat Constantinopolul şi le-au ieșit înainte. Acolo 16n a cîrmuit fruntea oştilor peste voia lui Sigismund (craiul unguresc), carele dedese această frunte prinţului Valahiei, Mircea. Turcii cei din frunte s-au făcut a fugi, pre care Burgundul cu mare rivnă i-a gonit ; ci turcii împlîntase pari după nişte tufe, care nu s-au putut vedea de ai noştri. Drept aceea sosind acolo, nici putind păşi mai încolo, și îmboţindu-se de ai noştri, care-i urma, s-au tăiat de turci. Burgundul s-au prins de turci cu mai mulţi boieri.“

D-na de Lussan vorbeşte mai curat şi într-un stil mai plăcut despre cearta generalilor creştini, care a şi fost cauza pierderei bătăliei.

„Oştile franceze au trecut prin Valahia şi cele ungurești prin Serbia.

Erau de faţă pe cimpul de rezbel principele Valahici Ion Mircea şi principele Moldaviei. La 27 septembrie, generalii ungurești au hotărit în

4 > 41

https://biblioteca-digitala.ro

consiliu să se puie în fruntea oștilor muntenii şi moldovenii, ca unii ce cunoșteau seama turcilor, ca ei să înfrunte întăi cu agazii turci, să se bată ungurii şi francii cu ianicerii și cu spahiii. Dar cavalerii franci au aruncat această propoziţie, avînd sete de a se însemna ei cei dintăi. Aceasta a făcut să ptarză rezbelul, căci cavalerii, în cea dintăi furie, spărgind rîndurile turcilor şi acest succes înfocîndu-i şi mai mult, s-au avîntat fără de grijă dupe fugari, până cînd au dat faţă în faţă cu oştirea ianicerilor ce-i aştepta ca niște ziduri nemişcate. Această neașteptată întîlnire îi descuraje atîta, încît abia mai putură să se apere; cei mai multi căzură prinşi. Sigismund scăpă cu mare aur" voinţă.“

În urma acestui rezbel, Mircea puse ţara Valahiei sub suzeranitatea Porţei. Sultanul Baiazid, îmbătat de gloria învingerii, priimi condiţiile de închinăciune cu bucurie.

Oştirile lui Mihai încă au luat această cetate şi au prădat-o.

A doua zi către seară eram în staţia Ruşciucu-= lui, vechiul Trimaniu, aşezat în faţă cu Giurgiul. Aici vom lăsa Dunărea şi Valahia și vom vorbi de aici înainte numai de Bulgaria. Pentru cea din urmă dată vom mai numi Giurgiul şi vom aduce aminte românilor despre măreţele suvenire ale trecutului.

Orașul Giurgiu este situat, pe partea noastră, sub 43—28 ; 43—52. Se crede că acest oraş nu exista în timpii vechi. Nu se ştie epoca precisă a. fondaţiei lui ; dar se dă cu seamă că ar fi fondat de români dupe domnia lui Mircea 1. Cînd turcii se înținseră în Valahia, Giurgiul se schimbă în oraş turc. Românii îl disputară de mai multe ori noilor săi domnitori, sub Mihai Viteazul se luă de

https://biblioteca-digitala.ro

români de mai mui!tc ori. Acest domn trecu sub sabie gaiuizoana turcă din Giurgiu cu toţi lăcuitorii musulmani, pe la anul 1594. Mai tirziu tur-: cii iarăși luară Giurgiul, pe cînd Sinan-paşa întră cu mari oștiri în Valahia. Dar pe la 1595 îură nevoiţi să-l lase iar românilor. Dupe moartea lui Mihai, turcii luară din nou Giurgiul cu alte cetăţi dupe malul Dunărei; în războaiele turco-ruse, Giurgiul se ocupă cînd de turci, cînd de ruși. Oraşul ce se vede “astăzi a răsărit pe ruinele celui vechi, dupe tractatul de la Adrianopol, cînd turcii fură nevoiţi să lase cu totul malu! cel stîng al Dunărei,

Pe o mică insolă despărțită de uscat, în Dunăre, se văd ruinele unui castel ce se ntimea. mai înainte Sîntul George şi de unde oraşul a luat poate numele său de Giurgiu,

Se crede că acest castel ar fi fondat de genovezi. În timpul călătoriei noastre pe Dunăre cu învățatul profesor Laurianu am găsit două ziduri, unul mai nou şi mai plăpind, altul mai vechi şi mai tare, acest din urmă seamănă a fi zid roman. Doctorul Seien ne încredinţă că a găsit aici o cărămidă cu inscripție romană.

În timpul turcilor acest castel era un bastion ce serva totdodată și de închisoare.

Orașul Giurgiul ne aduce aminte de un fapt de arme ce umplu de glorie popolii creştini ai Dună-

rei de jos.

Marea armie a lui Sinan-pașa, fărimată în parte din Mihai Viteazul în valea Călugărenilor, se hotări să treacă Dunărea î""Bulgaria, îndată ce văzu că românii din ambele ţări, aliaţi cu oștirile principelui Transilvaniei, luaseră Tirgoviștea şi cele mai multe poziţii. Sinan luă dar calea Giurgiului şi aliaţii îi urmară de aproape. Mihai, ce comanda

49

https://biblioteca-digitala.ro

e.

avangarda, plecă repede dupe turci cu un corp român dedat la rezbel. Pe cale întilneşte o mare ceată de turci, ce duceau din urmă mulţime de vite și alte prăzi făcute în Valahia; o atacă, o răspindește şi o ucide, apoi merge spre Giurgiu, unde află armia lui Sinan (vezi Sieur d'Ambry), Cetatea Giurgiu, afară de fortificațiile ei, cra apărată de un fort sau castel, ce se afla în insola cea mică a Sintului Georpe, despărțită de acest mal printr-un cânal îngust. Ca să calce într-această insulă, turcii făcuseră un pod din două părţi și care comunica cu amîindouă malurile Dunărei, trecînd prin insola mare ce sc află în mijlocul Dunărei. Cînd Mihai ajunse la Dunăre, deja Sinan-pașa, cu o parte din arrfia sa, trecuse în mica insolă Sîntul George şi in cea mare din .mijlocul rîului. Ceialtă parte de oştire sc afla încă pe malul Valahiei. Turcii voiau să treacă pe acost pod cu vitele și alte prăzi din ţară ; dar capii lor și pusescră o taxă pentru trecere şi aleseseră oameni care luau taxe, aşezîndu-i la capul podului pentru aceasta. Această măsură întirzic trecerea armici otomane ; în timpul acesta, Mihai căzu asupra oștilor turcești. Turcii, spăimîntaţi, se aruncară pe pod, ca să se scape în insolă ; dar din cauza dezordinei, a carelor, a vitelor, nu putură trece. Mihai îi fulgoră cu artileria sa. În timpul nopţei, cei mai curagioși parveniră în insolă; atunci Sinan lăsă insula şi trecu dincolo de rîu (Camer ; Sicur d'Ambry).

A doua zi ajunse principul Transilvaniei. Acesta dete ordin unui corp de infanterie să spargă fortificaţiile ce făcuseră turcii la capul podului ; podul era încărcat de soldaţi, de tunuri, care cu muniții şi prăzi de tot felul. Turcii, ca să înlesncască trecerea, aruncară în Dunăre tunurile și bagajele; mulţi dintre ei se aruncară singuri în apă, ca să

50

https://biblioteca-digitala.ro

scape, dar sc înecară. Artileria română sparse podul pe ia mijlocul lui şi rîul sorbi mulţime de oameni ; apa roşi de sînge şi se amestecă cu cadavre.

Într-această luptă, turcii picrdură șaptesprezece mii ace oameni (Sagredo-Sacy, Histoire de Hongrie), artileria lor, muniţiile, stindardele, bagajele şi şase mii de care încărcate cu prăzi din Valahia (Sacy). Ungurii şi românii ce căzuseră prinși la turci fură liberaţi. Moldavii se distinseră îniraceastă luplă ; ei opriseră o parte din oștirile turcești aproape de pod şi o fărimaseră (Miron Costin).

În ziua viitoare, creştinii voiră să ia şi cel de-al doilea pod. Două companii de infanterie se aruncară pe pod ; turcii din celalt cap al podului voiră să taie cu securile capul podului despre partea lor, ceialți soldaţi creştini nu cutezară să urmeze pe acești bravi români şi aleşii îură nevoiţi a se înturna (Sieur d'Ambry). A doua zi creștinii bombardară castelul. Buletele făcînd o scorboră în zidul castelului, infanteria ungurească întră printraceastă spărtură ; dar se înturnă cu o pierdere de două sute de oameni morţi și mai mulţi încă răniţi. Turcii se apărară aici în timp de două zile. La 27 octomvrie, trei zile după înconjurarea castelului, artileria creştină făcînd alte spărturi, peneralii ordonară să se dea asaltul ; dar ungurii nu se supuseră. Piccolomini, urmat de cavalerii săi, se aruncă în castel cu sabia în mînă ; atunci mulți il urmară. Turcii cerură să capituleze ; dar cresștinii făcură un act ce întunecă toată strălucirea victoriei lor, ucigînd pe inemici pe toţi, dupe ce capitulară. Într-această expediţie, turcii pierduseră

“saptezeci de tunuri şi numai de la plecarea lui

51

https://biblioteca-digitala.ro

Sinan din Trigovişte ei pierduseră douăzeci și cinci mii de oameni,

Sinan-paşa, dupe malul drept al Dunărei, privea cu durere destrucţia armatei sale. Adună rămăşiţele oștirei și plecă spre Constantinopoli (Giorgio Tomasi).

https://biblioteca-digitala.ro

. CARTEA A II-A

Rușciucul. Ce ni se întimplă la han. Colonelu] Gabrieli. — Scurtă istorie a Bulgariei. Plecarea din Ruşciuc cu doctorul Franţ. O cafenea turcă. — Familie bulgară. — Trecurăm noaptea în pădure, rătăciţi ; lupii ne atacă. — Doctorul Franț în peştera tilharilor. — Bătaia noastră cu tilharii într-o pădure aproape de Şumla. Istoria unui doctor şi a unei femei turce. — Plecarea de la Șumla. — Răsturnarea trăsurei, găsirea unei femei turcă degerată. Cauza scăderii populației turce. — Avortarea nevoită. — Ce se intimplă doctorului Franţ cu o principesă pe un vapor. — Devna. — Varna. — Bătălia de la Varna sub Vladislav, unde a fost şi românii. Hanul

turcesc. Şoarecii. _

Acum să ne înturnăm în Ruşciuc.

Aici este scaunul unui pașă, acela al Silistrei. Populaţia oraşului se urcă la treizeci mii suflete. Majoritatea lăcuitorilor se compune de bulgari. Românii, evreii, turcii, armenii sint în număr mai mic. Poziţia cetăţei este frumoasă și aerul sănătos ; dar fizionomia ei foarte mizerabilă. Casele neregulate și jumătate îngenucheate la pămînt. Căile strimte, necurate şi deșarte de oameni.

E -

https://biblioteca-digitala.ro

Nicăiri, în provincele Turciei, nu am întilnit încă atîta mizerie caîn oraşele turceşti dupe malul drept al Dunărei,

Nu ştim la ce să atribuim cauza acestei mizerii, mai nainte, la căderea comerţului într-acest loc, sau la leneşa vieţuire a lăcuitorilor turci ? Cea din urmă poate a născut pe cea dintăi, căci mijloacele de comunicaţie cu Austria şi Constantinopol nu lipsesc acestor orașe; pe de altă parte bulgarii, buni muncitori, trăiesc mai bine şi par mai înavuţi decît musulmanii.

Întrebînd într-o zi pe un ture de ce mărginele împărăției se află în stare mai proastă decît centrul, mai sub toate raporturile, acesta îmi răspunse printr-o figură orientală și foarte ingenioasă, deşi pentru mine nu fuse destul de mulţumitoare. „Această lumină, îmi răspunse cl, arătindu-mi lumânarca pe masă, luminează bine în jurul ei ; dar cît te depărtozi de dînsa, razele-i slăbesc, pînă ce se pierd de tot. Asfol si aceste oraşe de margine nu pot să priimcească decît o slabă îngrijire de la cel ce cîrmuieşte împărăţia. Trebuie să ne mulţumim pe aceasta, căci nu poate să fie altfe],“

Din Paris în Ruşciuc! Cită diferință şi cită schimbare în rău !

Pasagerii noștri urmară calea lor cu vaporul. Eu, doctorul german și dama engleză rămaserăm în Rusciuc. Ne duseră pe cite trei la vo locandă. Această locandă nu era alt decit un han ; mulţime de camere nemobilate şi fără sobe. Căla să ne mobilăm cu rogojini în socoteala noastră şi să ne încălzim cu mangale. Fiecare din noi luarăm cite o cameră. |

Dama »ngleză ceru un mangal în camera ei; acest mangal, nefiind încă bine făcut, puţin lipsi

54

https://biblioteca-digitala.ro

să axfisieze pe biata bătrină și să-ș' lase oasele pe malul Pminărci. Eu insumi căpătai, tot de la acest mijloc d-a se încălzi, o durere de cap de mai multe zile. Această indispoziţie făcea lăcaşul Ruşciucului și al hanului mult mai trist decît ar fi fost în realitate. Căzusem într-un fel de melancolic ce mă veştejea cu repeziciune.

Într-acest han mă pusei să scriu soră-mei Caterina, chemînd-o să vic acolo să o văz, căci de la anul 1848 nu-i auzisem vocea decît prin scrisori stropite de lacrimi. Priimii răspuns că are să vie. Acest răspuns începu a-mi înfățișa orașul mai puţin trist. Dar zilele treceau și nimica încă nu se vedea.

Neaua :căzuse şi cu diînsa gerul cel mai mare. Engleza ce venise ca să călătorească pe uscat, ca asfel să se bucure de frumuseţea poziţiei acestii țări, se văzu novoită să treacă iarna în Rușciuc, Dunărea fiind închisă, şi calea pe uscat puţin sigură despre tilhari. Doctorul, ce avea cu sine orologii, emamele și alte obiecte de vânzare, umbla toată ziua dupe trebile sale, pe care nici nu le începuse.

Eram în postul Crăciunului. Puţine lucruri de hrană găseam într-acest oraș, nici o ospătărie. Eram siliți să ne hrănim cu halva cu pîne, curmale și stafide. Engleza, dupe cîteva zile de viaţă mizerabilă, căzu bolnavă de un gastrit. Un consol strein se îndură şi o luă la dînsul acasă.

într-o zi, pe cînd ne socotcam eu și doctorul să găsim un bucătar, întră în cameră la noi un strein, un om ca de patruzeci-cincizeci de ani, scurt, gros, vorbind tare, mișcîndu-și corpul, ca le Viena,

u mulţime de cochetării.

https://biblioteca-digitala.ro

— Da ești Bolintineanu ? mă întrebă el românește, ,

— Eu, domnule. Ce-mi procură onoarea ?...

— Eu sînt Gabrieli... Român... Colonel din revoluţia maghiară... astăzi emigrat... am auzit că eşti aici... Oh! dar cît de rău vă aflaţi într-acest han !... Veniţi dincolo, la noi, la hanul lui Mavridi ; acolo sînt sobe în camere şi paturile așternute... o să fim cu toții...

— Ce, domnule, este dar o locrandă aici... mergem îndată... şi-ţi mulţumim că ai avut bunătatea să ne vizitezi... prin d-ta am aflat această bună ştire...

— Eu mă duc înainte să vă prepar camerele... vă aştept... veniţi...

Vorbind asfel, colonelul Gabrieli ieși, făcînd mulţime de complimente...

Noi luarăm această ştire cu o vie plăcere. Dupe o' oară, încărcarăm şi merserăm la birtul lui Mavridi, unde găsirăm toate cum ne spusese d. Gabrieli.

Este timp a zice două vorbe de Bulgaria în care ne aflăm anume şi despre care avem a vorbi mereu de aici înainte, în cursul acestii scrieri.

Țara aceasta făcea parte altădată din Tracia, despărțită în Tracia proprie, Moesia şi Dacia. Moesia se întinde de la muntele Hemus pînă la Ister (Dunărea), se mai numea şi Misia, după riumele misienilor din Asia. Cele mai fruntaşe popoare din această provincie erau tribalii, crobisianii, trerii, tilatienii, scordicii, dardanianii şi poeonienii, ce se aflau toate așezate spre sudul Danubiului. Moesia se împărțea, sub romani, în Inferioară şi Superioară, adică de jos şi de sus. Moesia Superioară era Serbia din zilele noastre,

https://biblioteca-digitala.ro

cea Inferioară, Bulgaria despre care avem să vorbim.

Perşii, macedonienii, romanii, bizantinii şi mai în urmă barbarii au domnit peste această ţară; mai tîrziu bulgarii, apoi turcii.

De la satul Roduevaţ, pe Dunăre, începe Bulgaria. Bulgaria se desparte de Rumelia (Rum Eli) prin riul Camtciti şi prin Balcani care fac, cu munţii Sardici, hotarele ei despre sud ; la vest se mărgineşte cu Serbia ; spre nord cu Valahia noastră, de care o desparte Dunărea, și spre est cu Marea Neagră. Întinderea ei este de o mie şapte sute patruzeci mile pătrate geografice. Spre sud sînt mulţi munţi care se pitulesc. Această parte este foarte roditoare ; are lunci coperite de păşuni, are grine frumoase și vinuri. Bulgaria este udată de. mai multe rîuri. Religia domnitoare este aceea a.bisericei pgrece orientale, ca şi a noastră. Ea se desparte, politiceşte, în patru sandjacuri : al Sardicei sau al Sofiei, al Vidinului, al Silistrei şi al Nicogolului.

Voi vorbi de popolui bulgar care lăcuieşte astăzi țara. Trebuie să: se facă deosebire între cele două ramuri ale popolului bulgar, bulgarii de la Volga şi bulgarii de la Dunăre. Lucrările erudite ale lui G.F. Muller (Magide Busching, t. XIV) şi ale lui Franch (vezi ediţia sa, d. 16 n. Tosslaa și noile băgări de seamă date de aceasta în memorandele Academici de Ştiinţe de St. Petersburg, 6 serie, secsia ştiinţelor politice ale istoriei şi filozofiei, t. 1, p. 527—577).

Mai multe horde din popolul bulgar de la Volga, amestecate cu slavi, veniră către anul de la Hrist 501 pe malul Dunărei. Încă în anul 488 făcuseră o escursie în Moesia, sub regele lor Busas; însă atunci îi bătu și îi împinse Teodoric, rege al ostro-

57

https://biblioteca-digitala.ro

goților. (vezi Thunmann, Untersuchungen, şi Engel, în marea istoric universală).

Pe la anul 501 şi 502 dar, bulgarii înecară Tracia si o prădară. Iată ce zice autorul istoriei Mscellelor, lib. 15. Bulgarii au prădat Iliria şi Tracia în anul 501. Acest fapt este însemnat încă în sîntul Teofan în Cr. ad. ann. 11, Anastasii. În Anastasiu Bibliotecarius în Hâst. eccl., p. 5, Cedrenus, t.I, p. 350, Zonaras, t.2, p.55, Marcellus Comes în Cr. îndiction. 10, Proro et Ariano Cos. zic că aceşti bulgari înecară din nou Tracia la anul 502, şi romanii nu putură să-i oprească. Către acestea, împăratul Anastasiu îi încărcă de daruri, numai ca să treacă Dunărea înapoi. Bulgarii trecură atunci în Panonia (Ungayia), pe care o prădară și goniră pe goți.

În anul 504, Teodoric, rege al ostrogoților, trimisc: la Sirmium, dupe bulgari, pe locotenentul său Peta-Comites, cu oştiri ce bătură pe bulgari și uciseră po capul lor (vezi Marianus Scotus, în Cr. Casiodorus pariter, în Cr. Setus Calvisius, in. Op. chr. ex. sigonio).

Pc la anul 530, bulgarii iară înecară Tracia şi se goniră de Mundon (vezi Marcelin, Chr. india. 8 Compadio et Oreste coss.); în anul 538 bulgarii cotropiră Dacia, trecură în 'Tracia pe care iar o prădară. Romanii, sub comanda lui Iustin şi Vandarius, reîmpinseră pe bulgari. Iustin căzu în bătălie. Cei doi regi. ai bulgarilor, Volguer și Deungo, muriră în război; dar armia romană, înturnîndu-se, află alte noi horde bulgare, care lovi şi le puse pe fugă (vezi Teorancus, în Chr. ad ann 12 Iustiniani).

Pe la anul 569, bulgarii, înecînd iar Tracia, se reîmping peste Dunăre de Tiberiu (vezi Setus Calvisius, în Op. ch. et Gerund); douăzeci şi opt de d-

58

https://biblioteca-digitala.ro

ani mai tîrziu o hordă bulgară bătu oarecum pe 'omani (Aut. Historiae Miscellae).

Către mijlocul secolului al VII-lea, alte horde bulgare veniră spre Dunăre și, unite ay bulgarii ce lăcuiau de cîtva timp Dacia (principatele noastre) şi alţi barbari, trecură Dunărea şi merseră să se așeze în Tracia. Iată ce zice autorul Miscellelor întru aceasta : „În timpul lui Constante al II-lea, 1 Corvat sau Cruvat, rege al bulgarilor, fiind aproape de ora morţei, chemă pe cinci fii ai săi şi le zise să nu se desparţă unii de alții şi să nu serve nici o nație streină ; dar puţin timp după moartea acestui rege, cei cinci frați se despărțiră, fratele cel mai mare, numit Butaia, urmînd ordinea părintelui său a rămas în ţara lui; cel d-al doilea frate, numit Cantarag, a trecut rîul Tanaide şi s-a coborît într-o parte ce se afla în faţă cu aceea a fratelui său cel mare. Al patrulea și al cincilea frate, trecînd Dunărea, unul din ei se aşeză în Panonia proprie, supuindu-seeu toţi ai săi șaganului avariler (anul 666) și celalt, adică al cincilea frate, mergînd în Pentapoc (Benevent, aproape de Ravena), se așeză printre creștini. Cel d-al treilea din aceşti fraţi ce se chema Hasparuh, trecînd Dnieperul şi Dniesterul, s-a dus într-un loc care se cheamă Honglon și s-a aşezat între Dunăre şi cele două riuri ce am. numit mai sus... Îndată ce aceste horde se aşezară în cinci locuri şi printr-această se slăbiră, veni un popol de cazaci din fundul Verzilei şi înecă toată ţara pînă la Marea Neagră. Butaia, fratele cel mare, se supuse cu ai săi acestui popol cazac...“

Sîntul Teofan și sîntul Nicefor sînt tot de această opinie.

1 În realitate, Constantin al III-lea (612-641) (ne.).

8x 59

https://biblioteca-digitala.ro

Autorul Hist. Miscellae adaogă : „Dar împăratul Constantin, auzind că o viţă de trei ori: necurată, a şi întins corturile spre Honglon şi că, apropiindu-se de Dunăre, pradă Moesia de jos și noua Dacie, s-a întristat foarte şi a dat ordin oșştirilor sale să meargă să-i bată pe mare şi pe uscat... La vederea unei armii așa de mari, bulgarii, înspăimintîndu-se s-au adăpostit în Honglon, unde se îngrădiră. Acolo rămăsese trei zile şi nici romanii nu cutezară să-i atace, nici bulgarii nu se apărară... Imrăratul fiind bolnav şi silit să meargă la băi,... se intoarse şi lăsă oștiri, orinduindu-e să prevepheze asupra bulgarilor și de a-i război, daca. vor in“cr: a să iasă d-acolo ; iar la din împotrivă, să-i închiză cu ziduri. Dar, îndată ce plecă împăratul, ca'al”ria romană se retrase, fără cuvint. Atunci bulozii ieşiră din fortificațiile lor, goniră pe romani. uciseră mulțime din cei și îi goniră spre Dunăr-. pe carc apoi o trecură şi purteseră pînă la Varna. Acolo bulgarii, aflind anlăturările proprii d» arărare din cauza Dunăre''ce aveau în spate, şi Alarea Neagră și muntele Hemus ce aveau înain'”' lor şi în lături, rămaseră acolo... Aşezară pe sirhi la strimtoarea muntelui Heraus ; pe berege= bori spre oricnt ; şi spre miazăzi pină către Avaria (Panonia şi Iasigia) aşezară pe cele şapte alte viţe ce se aflau sub dominaţia lor. Cînd deveniră mai numeroşi, începură să prade cetăţile şi oraşele romanilor. Împăratul căută să facă pace cu ei şi suferi rușinea (pentru păcatele romanilor) să le dea un tribut pe tot anul.“

În anul 680, bulgarii dobîndiră adaos la tribut.

De la acea epocă, dupe citeva lupte fericite contra romanilor, bulgarii fundară un rigat neatirnat. Pe la anul 865, bulgarii, sub regele lor Bogoris,

https://biblioteca-digitala.ro

luară religia creştină. Acest rigat se află adeseaori în lupte cu împărăţia bizantină și la urmă se făcu provinţie a ei. Cel din urmă şef al acestui regat, Samuel, avu mai multe învingeri asupra bizantinilor. Aliați cu valahii, înecaseră Macedonia, trecuseră valea Tempei şi riul Penea şi era să intre în Pelopones, cînd Nicefor Uranus, general al împăratului Vasiliu, îl ajunse lingă riul Sperhiu şi sparse oștile lui. Samuel rădică alte oştiri şi dete alte mai multe bătălii ; dar, în bătălia de la 1014, armia lui se fărîmă cu totul şi regele bulgar luă fuga. Dupe moartea acestui rege, următorul său bătu o dată pe greci ; dar, ucis de un văr al său, acest din urmă se puse în locu-i și se supuse grecilor. Bulgaria se făcu provincie bizantină, şi Vasiliu luă numele de Bulgarocton. Această stare de sclavie dăini pînă în timpul împărăției lui Isac Angel.

Acesi împărat, puind un bir nededat asupra provinciilor sale, nemulțumi popoarele. Doi fraţi români, Petre şi Hasan, ce se aflau la Constantinopol, se prezintară înaintea împăratului, protestînd împotriva acestii măsuri. Împăratului i se păru că unul din ei se exprimase cu multă cutezare, îi dete o palmă. Asan, ce fuse cel înfruntat, se înturnă în muntele Hemus la ai săi, sculă pe buigari şi pe români. Aceşti doi popeoli, uniţi, coboriră din munții lor şi făcură cele mai mari turburări.

După ce bătură de trei ori oștirile lui Isac Angel, Asan se proclamă rege al bulgarilor şi al românilor “în anul 1187. Un an mai tîrziu, împăratul pierdu cea mai mare parte a oștirilor sale în poalele muntelui Hemus, într-o bătălie împotriva lui Asan.

Mai tîrziu Vasil Vatages se ucise şi oștile sale se răspîndiră într-o bătălie împotriva lui Asan. Acest din urmă învinse pe greci de mai multe ori încă.

61

https://biblioteca-digitala.ro

Dar dupe moartea lui Asan şi a fratelui său, tronul rămase lui Ion, frate mai mic, ce urmă cu succes lucrarea începută de cei doi fraţi ai săi.

Papa Inocent al III-lea, trimise lui Ion un legat, ca să-l recunoască rege al Macedoniei, al Tesalei, al bulgarilor şi al românilor. Lăuda pe rege că se cobora din sîngele romanilor (Gesta Innocent., III, p. 32, n. 68) „'t'sieut genere sic sis etiam. imitatione Romanus ct populus terrae tuae de qui sanguine Romanorum se asserit descendere...“ 1

Dupe luarea Constantinopolului de latini în anul 1204, noul împărat Baldovin de Flandre dete ştire lui Ion, carc îi scrisese încredințindu-l despre simtimentele lui pacifice, că de aici înainte să-i scrie ca la un suzeran, iar nu ca unul deopotrivă cu el. Ioan, drept răspuns, purcese împotriva lui cu armie si răsipi oștile împărăteşti. Comitele de Blois şi mulțime de cavaleri picriră în luptă. Împăratul căzu prins. .

Atunci Ioan luă numele de Romeocton.

Florilă urmă dupe loan. Acest Florilă era nepotul lui Ioan ; dar se goni, doi ani la urmă, în anul

1917 de Ioan, fiul lui Asan. Acest rege bătu o dată

pe greci și pe urmă se legă cu ei împotriva latinilor. Muri în anul 1241. După dinsul domni Coloman, care lăsă tronul lui Mihai Asan; dupe acesta mai veni Coloman al II-lea. Cu acest din urmă sc sfirși ramura regilor de sînge român.

Din acca epocă şi pînă la venirea turcilor în Europa, istoria bulgarilor nu are nimica însemnat. Acest risat trăi dar de la 1186 pînă la 1389. Această din urmă epocă este aceea a bălălici de

1 După cum tu eşti roman prin origine şi chiar prin asemănare, la fel poporul ţării tale. despre care se afirmă că se trage din sîngele romanilor (lat.) (n.e.).

62

https://biblioteca-digitala.ro

Cosova, după care Murat sultanul subjugă pe bulgari. Baiazid ] curmă cu totul nieatirnarea lor.

Să ne întoarcem la Rusciuc.

În noua noastră locandă nu furăm mai fericiţi ; bucătăria lipsea şi furăm nevoiţi a ne hrăni iarăşi cu halva și cu pîne. Găsirăm un bucătar, un emigrat polon. Îi cumpărarăm unelte de bucătărie și-i darăm bani înainte, acesta ne făcu bucate două zile, apoi dispăru pentru totdauna cu tingiri cu tot.

Timpul “trecea şi soru-mea nu venea. După o lună de așteptare, sosi în fine răspuns că guvernămintul se împotrivea să o lase să vie acolo ; această împotrivire era născută, nu este îndoială, din ura acelui guvernămînt pentru oamenii de la 1848; căci cine poate lesne înţelege că, de ar fi venit soră-mea la mine, nu s-ar fi periculat liniştea publică în ţară. Nefeticită nație, sărmană Românie ! Fiii tăi ce naști şi hrănești cu sîngele tău sînt de multe ori mai răi și decit streinii, pentru tine ! Și iată de ce ai tot dreptul a te teme că viitorul ascunde mormîntul tău !

Doctorul săvîrșise trebile sale ; acuma dar putcam a pleca la Constantinopol.

Închiriarăm o trăsur�" ce se cheamă acolo araba, cu doi cai, să ne ducă la Șumla. Cîţiva cunoscuti, precum şi însuși paşa militar ne consiliară să iim bine preparaţi pentru cale despre mijloacele de apărare, la întîmplare de a întiîlni tilhari, fiindcă drumurile nu erau sigure. Pașa ne promise să ne dea doi ascheri pînă la Șumla. Noi mulțumirăm și " refuzarăm. Acest fel de escortă mai mult atrage vegherea tîlharilor, făcînd să prepuie că călătorii sînt persoane de la care are ce să se ia. Escortele

63

https://biblioteca-digitala.ro

te lasă în mina tilharilor şi dosesc, în loc să stea să te apere. Pentru orice întîmplare, luai de la calonelul Gabrieli două pistoale turceşti şi o sabie ungurească, ce era incă ruginite în sînge de om. Atenţia noastră era îndreptată către alt inimic, mai redutabil decit tilharii, către gerul ce domnea atunci ; asfel ne învălirăm în cojoace groase.

Asfel căpuiţi, pornirăm din Rusciuc.

După trei oare de cale, ajunserăm la o cafenea, într-o cîmpie deşartă. Se făcuse seara. Turcul cu trăsura ne spuse că avem să trecem noaptea într-acea cafenea. Ceea ce se şi făcu, cu' mare neplăcere a noastră, din cauza necurăţeniei şi adincei mizerii ce aflarăm într-acest loc. *

A doua zi urmarăm călătoria noastră către Șumla.

În fiece sat ce ajungeam, eram nevoiţi sau să ne oprim mai multe ore, daca era ziua, sau să minem, daca era noapte. Asfel o cale de treizeci şi una de oare cu piciorul noi o făcură' în opt zile. În a treia noapte ajunserăm la un sat bulgar. Aici chehaiaua satului ne duse să trecem noaptea la o îamilie bulgară.

Cită schimbare în casele și în viaţa bulgarilor de casele și viaţa turcilor. Aici tot era în cea mai mare rinduială, curăţenie şi îndestulare. Bulgarul ne priimi cu mulțumire. lar această mulţumire se schimbă în entuziasm, cînd auzi că eu, cel puţin, sint de credinţa lui. Ne înţelegeam cu dinsul şi cu femeia sa prin mijlocirea unui evreu, ce luaserăm cu noi din Rusciuc ca dragoman pînă la Șumla.

Femeia bulgarului ne prepara o cină simplă, dar curată. Bărbată-său ieşise din casă pentru alte rînduieli ; eu cu doctorul ședeam pe pat şi vorbeam felurite lucruri ; se vede că evreul nostru spusese acestor oameni simpti că unul din noi este doctor,

6£

https://biblioteca-digitala.ro

căci, în timpul ocupaţiei sale cu bucatele, |femeta] înturnă capul cu sfială către doctorul și îl întrebă daca este adevărat că este medic. Doctorul ce cunoștea limba bohemă foarte bine, înţelesese întrebarea ei și răspunsese afirmativ.

— Atunci te voi întreba ceva, mai zisc femeia.

— Spune-mi ce lucru ?

— Nu peoci pină nu va fi de faţă și bărbatul meu.

Într-acest. moment soţul ei întră. Femcia îi vorbi cu jumătate vocea şi bărbatul -îi dete voia a tace intrebarea sa.

Doctorul îşi deschise urechea, ca să înţeleagă bine vorbele femeii, aşteptindu-se să-i spuie desare vrco maladie foarte gravă sau misterioasă. Femeia îi zise că sînt patru luni de cînd le-a pierit un vițel și că amicul meu, în calitatea lui de doc= lor, să-i spuie numele persoanei ce l-a furat.

Această întrebare, mai mult decit simplă, ne făcu să ridem.

Dar dectorul îi răspunse cu bunătate că medio este una, şi fermecător este alta. Ceea ce umplu de mirare această familie.

Dimineaţa plecarăm şi darăm acestii familii cîțiva bani pentru ospitalitatea care priimisem. Dar ei se supărară şi ne înapoiară banii, zicînd că nici părinţii lor, nici ei nu au vîndut ospitalitatea pe bani. Femeia ne puse în trăsură şi merinde.

"A treia noapte o trecurăm mai rău decit cea dintăi. Seara ne apucă într-o pădure. Conducătorul nostru pierduse calea ; caii, obosiţi de lupta ce încercară spărgînd neaua cu piepturile şi trăgind o trăsură cu roate prin nămeţi, nu mai mergeau. Fără voia noastră trecurăm noaptea în pădure. Aici găsirăm un adăpost, făcurăm foc mare și ne pu-

09

https://biblioteca-digitala.ro

serăm împrejurul focului. O turmă sau haită de lupi sc auzea urlînd în vecinătate, ceca ce făcea caii să tresară şi urletul se apropia din ce în cc. Doctorul nu avea arme ; turcul avea un iatagan ; toată speranța noastră rămăsese în cele două pistoale şi în sabia lui Gabriel, la întîmplare de a fi atacați de lupi.

Evreul nostru atit se înspăimintase, încît plingea cu hohot.

Spaima lui ne făcea curagioşi şi ne distra. Între altele, ca să spăimintăm şi mai mult pe dragomanul nostru, ziserăm că lupii au obicei de părăsesc oamenii ce întîlnesc, îndată ce le arunci un corp dc vită ; că noi trebuie să sacrifiem pe unul din noi, ca să scape doi ; să se arunce unul, ca să-l mănînce lupii, şi ceialţi doi, în timpul acela, să fugă. Că peniru aceasta, să tragem noi trei la sorţi şi, pe care ar ciidea sorţul, să-l sacrificm. Această propoziţie, deşi era o glumă ncadevărată, făcu mare impresie cvreului. Se aruncă plingînd la picioarcle noastre, ca să nu facem una ca aceasta, căci el este sigur că sorţul are să cază pe dînsul, căci s-a născut nefericit în lume ; şi că ar fi mai bine, la asemenea întîmplare, să nc luptăm cu lupii cîte patru, sau de nu, cel puţin, mai bine să sacrificm caii.

Către acestea, lupii se apropiau; îi simţeam dupe urletul lor și dupe spaima cailor ce din ce în ce părea că crește.

Atunci turcul, ce pînă aici era indiferent. strigă repede :

— Ne mănîncă lupii !

Aceste vorbe, zise cu spaimă, făcură să caza evreul cu capul la pămînt. Turcul nu află altă

66

https://biblioteca-digitala.ro

-ușurare decît prin blesteme, ce toate se îndreptau Ia noi. Doctorul deveni serios şi mă întrebă ce este de făcut.

— Ia un pistol, îi zisei eu ; celalt să-l dăm turcului ; eu voi rămînea cu sabia. Vorba este să ne apărăm, să ucidem unul sau doi şi sîntem scăpaţi. Aceste fiare au obiceiul, îndată ce ucizi unul din ci, ceialţi săr pe dinsul şi îl mănîncă. Dar sper că nu 0 să ajungă lucrul nici acolo, fiindcă avem un foc mare, care poate să nc serve ca un azil; lupii nu se apropie niciodată de foc.

În scurt, abia ne aruncarăm ochii, mai departe, pe unde cădea lumina focului și văzurăm vreo sase lupi, opriţi într-o distanță unde razele focului începeau a fi mai groase, căutînd la noi şi clănțăind dinţii, cu niște ţipături neplăcute.

— Iată cetectul focului, zisei doctorului. Nu ai nici o teamă. Nu este trebuinţă nici să tragem în ci, mai ales că pulberea și gloanţele sînt în ladg, şi, de vom seca pistoalele, nu o să avem cu ce le încărca din nou.

Evreui nostru era jumătate mort. Doctorul puse mulțime de lemne pe foc.

— lată foc, zise el, daca focul arc să ne scape.

Mărturisesc că era una din scenele cele mai fioroase ce am văzut în viaţa mea; un pictor ar fi putut face cadrul cel mai interesant : o noapte de iarnă, în pădure ; pămîntul coperit de nea ; un foc mare, lîngă care patru oameni se virau cît pulcau,. să scape de ger şi de lupi ; doi cai ce tresăreau neîncetat, sforăind și cătînd să rupă legăturile lor ; iar la o distanţă de la foc, mai mulţi lupi clănţănind din -dinţi și uitîndu-se la oameni şi la îoc. Această scenă ţinu cîteva oare. Cînd fuse aproape de ziuă, lupii plecară. Ia ziuă auzirăm în pădure,

67

https://biblioteca-digitala.ro

nu departe de unde eram noi, strigătul unor oameni ce treceau cu carele lor încărcate.

Noi înhamarăm și ieşirăm la drumul mare, de unde trecătorii ne îndreptară la un sat.

Pînă la sat făcurăm trei ore şi, o dată acolo, turcul nu voi să meargă înainte. Eram într-un sat turcesc. ,

Toate aceste sate au o casă de mosafiri ce se cheamă conac. Chehaiaua satului ne duse la conac, Aici turcii ne ospătară cu bucate de ale lor, din care nu putui nici gusta, afară de un pilaf. Ţărani& turci sînt oamenii cei mai curioşi ca să vază călătorii ce trec pc la ei și ca să afle cum merg lucrurile împărăţiilor. Abia întrarăm în casă şi iacă mulţime de turci, cu turbane cît băniţile şi trențăroși. Care cum venea, şedea jos şi, după cinci minute de şedere şi de nemişcare, se îndrepta către noi, zicindu-ne : „Bine aţi veniti. Vizitiul le gpuse ceea ce ni se întimplase noaptea în pădure, lucrul ce făcu pe turci să își smulgă o parte din barbă, în marea lor mirare.

Ei ne priviră din acest moment ca niște oameni ce Dumnezeu (Alah) păstrase pentru lucruri mari, ca niște sînţi, ca să zic asifel, şi cît şezurăm într-acest sat, ne aduseră peșcheşe şi ne dară tot-felul de înlesniri.

A doua zi ne urmarăm călătoria.

În timp de iarnă, cînd comunicațiile sînt mai “oprite, pămîntul coperit de ninsoare, călătorul n-arg nimic a spune despre această ţară, într-un interes arheologic. și pitoresc. Mă voi mărgini a număra întimplările neplăcute ce întimpinarăm şi observaţiile noastre.

Două-trei zile trecurăm a spune fel de fel de întimplări de lupi şi de tilhari, lucruri ce ocupau mai mult șpiritele noastre. Doctorul îmi spuse,

https://biblioteca-digitala.ro

între altele, o întîmplare a lui cu hoţii în Macedonia.

Iată cum îmi istorisi întîmplarea sa.

— Eram doctor de regiment. Regimentul meu era în garnizoană la Salonic, unde se făcuseră înainte niște nerînduieli. Într-o zi îmi veni ordin să plec îndată la Monastir pentru nişte trebi a unui spital.

Plecai călare în societate cu patru călători și cu tătarul ce purta scrisorile de poştă. Nu departe de Monastir, trecurăm printre două dealuri cu păduri, un pasagiu strimt şi pe care trebuia să urcăm. O detunaţie de carabină ne deșteptă pe toţi din reveriile noastre. Tătarul ce mergea călare înaintea noastră zăcea în pulbere, lovit în cap de zburăturile din carabină. Eu eram mai aproape de dinsul; călătorii ce veneau în urmă înturnară repede caii şi o croiră de fuga. Cînd mă trezii bine de această amețeală, înţelesei că eram coprinși de tilhari ; voii să scap prin fugă, dar era prea tirziu, cincisprezece carabine erau îndreptate asupra mea din umbra unui stufiș, pe cînd patru tilhari căutau în sacul tătarului să găsească bani.

Unul din tilhari îmi strigă în limba greacă :

„Doctor eşti tu ?*

„Doctor�'�, îi răspunsei eu tot într-această limbă.

„Să nu-l stricaţi“, mai zise acesta către ceialți tîlhari, și îndată carabinele lor se plecară.

„Vino dupe mine“, mai adăogă tilharul, ce-mi păru a fi căpitanul cetei.

Fără a zice o vorbă, mă luai dupe dînsul. Alţi tilhari veneau dupe noi. Dupe ce coborirăm şi urcarăm de mai multe ori, trecînd prin locuri păduroase şi pierdute, ajunserăm la poalele unei ripe,

https://biblioteca-digitala.ro

sub care se afla o scorboră. Aici era lăcaşul căpitanului. -

„Întră înăuntru“, îmi zise el,

Întrai, fără să aştept să-mi repete vorbele.

Aici văzui o femeie de vreo patruzeci de ani în costum albanez. Trăsurile ei spuneau că a fost frumoasă, deşi pieliţa îi era veştedă. Ochii ei vii, cătarea-i despreţuitoare, dar pătrunzătoare totodată, creţurile frunței sale spuneau că, în, junia sa, inima ci a fost prada patimilor vijelioase.

Mai spre fundul peşterei, pe un pat de paie, erau culcaţi doi copii de cinci şi șapte ani; în genunche lîngă pat, sta plecată pe copii o fată de vreo cincisprezece ani, o frumuseţe de cele mai rari ce am văzut de cînd trăiesc (dar dupe Luiza mea, neapărat). Nu-ţi voi face portretul ei ; dar îţi voi spune, ca să-ţi dau o idee precisă, că semăna cu Elena, creaţia cea mai poetică a minunatului Omer. i

Ochii ei era plini de lacrimi.

Căpitanul mă luă de mînă şi mă duse lîngă

copii. . „Vezi tu, îmi zise el, acesti copii ? Daca eşti doctor precum zici tu, să mi-i vindeci de boala ce pătimesc ; de nu-i vei vindeca, îți voi tăia limba, nasul şi urechile.“

„Dar daca îi voi vindeca ?* îl întrebai eu,

„Îţi voi da drumul să pleci. Însă spune tu, ce boală au ?& -

Eu mă apropiai de bolnavi, fără mai multă cercetare era destul de lesne a înţelege că copiii aveau nişte friguri intermitente.

„Mă prinz, îi zisei eu, în scurt timp să-i fac sănătoși.“

„Dumnezeu să-ţi scape viaţa !“ zise. căpitanul.

,

70

https://biblioteca-digitala.ro

„Dar am trebuinţă de sulfat de chinină ; aceasta se giiseşte la spiţerii în Salonic.“

„Vei avea cîtă vrei..., dar să scrii numele aceştii doctorii.&

Scosci creionul şi scrisei pe un petec de hîrtie sulfat de chinină.

Căpitanul chemă un tilhar şi-i zisc : „Vei merge în Salonic, la cea dintăi spiţerie și vei cere doctoria ce este scrisă aici, plătind. Mînce de noapte să fii aici... Mergi !* Şi omul se supuse, fără să ceară nici o explicaţic şi fără să murmure.

Mă apropiai încă o dată de copii, le cercetai pulsul și văzui că erau în periodul de căldură.

Fecioara greacă se uită la mine cuo căutătură ce părea că se roagă să dau viaţa şi sănătatea copiilor. Ea era fiica căpitanului ; nevasta lui era femcia cea mai trecută, despre care am vorbit, mai sus.

Alt tîlhar ajunse atunci suflînd şi spuse că pe cale trec doi franci cu două femei şi cu mulţi scrvitori și bagajuri.

„Lia puști şi la tufiş ! !* strigă căpitanul.

Și toţi tilharii ieșiră din toate părţile. Căpitanul se puse În fruntea lor şi plecă, dupe ce sărută [aia și cei doi copii, zicînd : : „Acesti cîni de francă se apără cu arme, cine ştie daca vă voi mai va sau nu“. Apoi, îndreptîndu-se către mine: ..fu mi-cşii dator viaţa ; pentru aceasta, să-mi faci cupiii sănătoși... Şezi aici în peșteră, dar ia scara, nu cerca să fugi. căci în loc de libertate -vei afla moartea.

Zise, plecă şi se fâcu nevăzut cu oamenii săi.

Iată-mă sigur cu cele două femei. Întru în vorbă cu cle, dar soția căpitanului părea foarte preocupală de noua întreprindere ce soţul « ei ple-

case a face.

71

https://biblioteca-digitala.ro

Cu cît priveam acea copilă, cu atît descopeream în ea frumuseți şi graţii. Zică filozofii şi toţi partizanii ufitelor ce vor voi împotriva frumuseţei fizice, că femeia ce este numai frumoasă seamănă cu o frumoasă floare, fără parfum, că frumuseţele fizice trec şi numai cele morale rămîn și altele multe, dar eu ştiu un lucru şi sănătos, că este îrumos lueru o femeie frumoasă şi va fi totdeauna mai presus de cele ce nu sînt prea frumoase, dar au suflet frumos. Nu-mi venea să despart ochii de dînsa, de fata căpitanului. O plingeam că se afla în condiţia tristă de a trăi în mijlocul tîlharilor.

încetul cu încetul mă dedai cu viaţa tilhărească, şi peştera mi se părea mai frumoasă decît palatul împăratului : din cauza fetei căpitanului. Cu toate acestea nu o iubeam ; dar trebuie să ştii că frumosul, sub orice formă ni se va înfățișa, are o mare parte de înrîurire asupra sufletelor noastre. Nu ştiu daca. mă înţelegi ce zic? Voi să zic că omul adoră frumosul, fără ca amorul să aibă vro înriurire în sufletul său, precum de multe ori ne răpim de un peisagiu frumos, de un cadru, de o floare etc ; astfel eram eu răpit de această ființă poetică.

Nişte detunări de puști și niște strigări omeneşti veniră pină la noi.

„l-a prins! îmi zise Violeta (asfel era numele fetei). Sărmanii oameni, mai zise ea, poate i-au rănit şi poate i-au ucis, și ce este mai trist că sînt şi femei !... O, tată, tată! Ce viaţă ne faci să trăim !...“ t

Vorbind asfel, ochii săi ce totdauna erau scăldaţi într-o rouă de lacrimi, lăsară să cure două șire de mărgăritare. pe fațele ei albe şi frumoase.

72

https://biblioteca-digitala.ro

Vezi dar că inima acestei fete era frumoasă ca figura sa. Din floare ies ghimpi şi din mărăcini flori. Asfel se întîmplă şi cu oamenii, natura are capriciile sale.

Eram în gura peşterei. Văzurăm tilharii înturnîndu-se ; în mijlocul lor veneau doi franci legaţi, unul era rănit la braţ. Doi palicarj purtau, ţiind unul de cap,.altul de picioare, o damă europeană leşinată, altă damă venea singură.

Căpitanul sosi mai nainte la gura peşterei, unde depuse carabina.

„Asfel pătimesc toţi, strigă el, ce îndrăznesc să se împotrivească lui Catirgi-lane !*

Acest căpitan se numea Catirgi-lane, ce astăzi este celebru în tot Orientul şi a mutat tronul său în lăturile Smirnei.

„Avem un rănit aici, îmi zise Catirgi-lane, vino de-l leagă, căci nu voi să moară.“ Zise și plecă către o altă scorbură, la zece pași de unde ne aflam şi unde depuseseră pe cei patru călători franci. Eu mă luai dupe el.

Văzui mîna lordului rănit; zic lordului, căci orientalii dau acest nume tutulor europeilor ce călătoresc pe la dînșii; rana era ușoară. Îl legai. “Veni rîndul damei leşinate, ce se deșteptase şi iar se abătuse. Apoi rîndul celoralţi doi, pentru care nu avui a le oferi decât vorbe consolătoare. Cei doi bărbaţi erau englezi și acele dame, soțiile lor legitime.

Cel mai în vîrstă din bărbaţi era de patruzeci de ani ; cea mai în vîrstă dintre dame, de treizeci de ani. Damele erau frumoase şi cu maniere ce spun că trăiesc într-o societate nobilă. Amîndouă blonde, ochi albastri, plini de seninătate și linişte, păr bălai, sînuri albe ca ninsoarea, buze rumene ca floarea laurului roşu, ce crește pe malul riuri-

73

<.

https://biblioteca-digitala.ro

lor Greciei. O delicateţă şi proporţie în trăsuri atit de distinsă, cît da tipul frumuseţei visată de artisti şi de poeţi. |

Cînd acesti patru fură în stare de liniște a spiritului, iată ce le zise Catîrgi-lane: „Ziceţi că bani nu aveţi cu voi, dar cată să aveţi în ţara voastră şi ca să călătoriţi pe aici, cată să aveţi scrisori către bancheri la Sâlonic, la Smirna, nu-mi pasă, veţi scri o carte la bancherii voştri, în termin de trei zile, să trimiţă o mie de livre aici. Daca dupe trei zile, banii nu vor veni, soarele se va stinge pentru -ochii voştri, veţi pieri tăicţi bucată cu bucată. Ceea ce zice Catîrgi-lane, se va face. Acum vă las să scriţi, iată cele trebuincioasc pentru aceasta.

Vorbind asfel, le dete hîrtie și negreală şi plecă, dedat fiind să dea ordin şi să nu asculte niciodată observaţii. |

Cei doi englezi scriscră la bancherul lor de la Salonic, dupe zisele lui Catirgi-lane, mulţumiţi să scape atît de lesne. Ei îmi spuseră cine sînt, și eu le istorisii cum eram prins în acel loc.

Căpitanul luă cartea de la prinși şi o trimise pe unul din palicarii săi la Salonic.

Seara veni. Pe cele două dame le destinară să doarmă într-o mică peşteră din stîncă ; pe bărbaţii lor într-alta, unde se adăposteau tilharii cei de rînd.

Eu trecui noaptea cu căpitanul, culcaţi lîngă copiii bolnavi. Mama și fata aveau patul lor în fundul peşterei. Seara însă căpitanul trimise un miel fript celor patru călători ; iar pe mine mă puse la masa lui, nevasta şi fie-sa ne serviră.

A doua zi de dimineaţă veni omul cu chinină de la Monastir. El aducea un vas plin de această doc-

lorie. 73

https://biblioteca-digitala.ro

Eu detei cite şase grame de chinină bolnavilor, Chinina le făcu bine, căci în ziua viitoare, cînd era termenul să-i prinză frigurile, copiii, ca niciodată de o lună, se sculară şi se jucau la ușa-peşerei.

Aceasta atrase simpatia căpitanului asupra mea.

Mă hrănea de minune şi mă adăpa cu vin de șampanie.

Violeta, fata căpitanului, începuse să mă vază cu ochi de simpatie şi eu nu mai puteam deslipi ochii de dinsa.

Englezii, deși osebiţi de femeile lor, puteau însă să se vază ziua. Erau neodihniţi, căci nu erau siguri dacă bancherii vor trimite banii.

A doua seară, în ajunul zilei cînd se așteptau banii de la bancher, Catirpi-lani dete ordin să se puie o masă de șapte talere. Ne învită pe toţi la masă. Soţia și fiica lor încă se puseră ca să ţie compania damelor engleze. În timpul mesei, eu fusei însărcinat să fac pe dragomanul în limba greacă şi engleză, Damele streine erau încîntate de frumuseţea și modestia Violetei, mă punea pe mine să-i adres în limba greacă complimentele lor, pe care le amestecam cu ale mele.

Spre curmarea mîncărei, Catirgi-lani prinse la chef, cum zice românul cel vechi. Dar cheful la dinsul era melancolic. Trebuie a mărturisi că la neamul grecesc, simtimentul de patrie este foarte tare, îl găsești chiar în inima tilharilor de păduri. Catirgi-lani era patriot. Asfel se puse să ne vorbească de suferințele Greciei și fuse un minut când ochii săi, Eucru de mirare ! se umplură de lacrimi. „Uitaţi-vă, strigă el, cîtă nedreptate este aici între oameni : sînt sigur că în inima voastră mă surîţi, căci nu vedeţi în mine decit un tilhar ce ia averea şi viaţa aproapelui său, prin putere;

9 — Călătorii — vol. 1 — D. Bolintineanu 15

https://biblioteca-digitala.ro

dar staturile cotropitoare fac altceva mai binc decit mine ? Zicînd asfel, ne dcete cîteva exemple. Nu este mîntuire pentru omenire, adaogă el, totdauna cel slab va fi robul celui mai tare.* Apoi, căzind într-un fel de gindire : „Nedreptăţile omenești m-au făcut tilhar“.

Dupe masă, căpitanul puse de fie-sa să cînte cîntece grecești de clevţi. Violeta se -supuse ; luă o tamburică lungă cu care se însoţi şi cîntă cu viersul cel mai fraged, cel mai dulce, cel mai încîntător, două cîntice patriotice.

Noi eram toţi atit de răpiți, încît uitaserăm că ne aflăm în peştera tilharilor și că viaţa noastră cra mai puţin sigură decit o barcă aruncată în valurile mărilor. Miezul nopţei trecu. Damele engleze se duseră să se culce; soţii lor le urmară. Noi mai rămaserăm.

Catirgi-lani îmi zise : „Daca într-o săptămînă de astăzi înainte copiii mei vor fi bine precum sînt, vei fi liber să te duci unde-ţi place. Cit pentru acești franci, mine chiar să fie liberi sau tăiați în bucăţi. Culcă-te şi te odihnește. Tu, femeie, şi tu, fată, faceţi asemenea. Timpul ce doarme omul este cel mai dulce în viaţă, daca şi atunci nu visezi nedreptăţi omenești.

Noi ne culcarăm toţi pe la locurile noastre.

Două oare dupe ce adormii, mă deșteptai repede în sunetul pistoalelor şi strigătele capitanului. Mi se păru că askerii pașii călcase acel loc.

Tilharii în genere se află atit de preocupaţi de grijile de a prăda și de temerea ce au de a se vadea spinzuraţi, încît nu le rămîne timpul a se fîndi că Dumnezeu, dupe ce a făcut omul, văzînd că nu este bine a fi singur, a luat o coastă din coastele lui și a făcut femeia. Cu toate acestea se ailă nişte excepții ce nu uită că femeia împo-

76

https://biblioteca-digitala.ro

»beşte viaţa omenească. Asfel de excepţii erau „printre palicarii noştri. Frumuseţea occidentală a amelor engleze deşteptase, într-un chip cu totul rosier, simţurile lor ; șase dintre dinșii comploară, într-această noapte, vioiaţie asupra persoavei acestor dame. Pe cînd ele dormeau, ei, strecu“îndu-se ca niște umbre în scorbora lor, cercară să execute proiectul brutal și criminal ce-și făcuseră. Dar una din dame, deșteptîndu-se, scoase un țipet teribil, mai nainte da a i se pune pe gură o baiistă. Acest ţipet atrase atenţia căpitanului ce nu adormise încă ; presupuse ceva și, luînd două pistoale, se duse în scorbora streinelor., Ajunse la timp. Cu o descărcătură de pistol fărimă capui celui dintăi ce cutezase a pune mina pe acele dame ; cu altă descărcătură, aşternu pe pămînt un alt cutezător. Ceialţi căzuseră în genuche înaintea căpitanului și cereau graţie, pe cînd acesta le făcea o lecţie de morală. Asfel era lucrul, cînd mă dusei în scorbora damelor streine, Aici veniră şi bărpaţii. .-

„Ai văzut, mă întrebă Catirgi-lani, cum acești neomeniţi au călcat legile ospitalităţei ? Iată însă pedeapsa lor, mai adăogă el, arătîndu-mi cele două cadavre ce zăceau pe pămînt.“

Căpitanul dete ordin să rădice cadavrele şi să aresteze pe ceialţi patru criminali.

„Acestia sînt cei mai laşi din ceata mea, zise căpitanul, şi nu mă prinde mirare că s-au purtat asfel. Să ştii de la mine că acela ce mînuie sabia și înfruntă moartea cu bărbăţie, în mijlocul luptelor, nu calcă niciodată legile ospitalităţei ; nu înșală amicia ; nu corupe soţia sau fiica amicului său; numai cel laș și mic de suflet, ce tremură sub arme, înaintea morţei, face asemenea crime.

9: î?

https://biblioteca-digitala.ro

Cu toată teroarea acestii scene, eu mă dusei în patul meu, să. visez la frumoasa Violeta.

A doua zi, cînd mă trezii şi ieşșii afară, cel dintăi tucru ce văzui fu şase tilhari spînzuraţi de ramurile unui platan.

Ziua aceaşta juse tristă. Englezii aşteptau răspunsul bancherului, şi răspunsul nu sosea încă, și termenul se sfirșea, şi Catirgi-lani era nestrămutat în hotăririle sale. .

„Ce vei face, întrebai pe căpitan, daca pină deseară nu vor sosi banii ?*

„Le voi da respect pînă mine, supuind că omul meu a întîrziat ; dar daca nici mine nu va sosi, hotărîrea mea se va împlini !“

Această zi, noapte şi dimineaţă fură amare pentru franci. A doua zi damele mă puseră mijlocitor, ca să se prelungească termenul. Însă nu izbutii nimic,

Căpitanul şedea cu orologiul în mînă, așteptind amiaza, preparase toate pentru execuţia sentinţei sale.

Veni an moment în care damele căzură la picioarele lui Catirgi-lane. Soţia şi fie-sa uniră rugăciunele lor cu ale acestor nefericiţi. Nimica nu mişca inima crudului căpitan.

Mai rămăsese un pătrar de oră. Lucrurile luară o faţă şi mai întunecată, cînd trimisul apăru în peşteră aducind banii ceruţi de la bancher.

Căpitanul îi luă, îi numără şi, aflindu-i taţi, dete ordin la doi oameni să însoțească pe călători pină îi vor scoate la drum, și să li se dea caii și bagajele lor. Servitorii ce avuseseră scăpaseră la întăia întilnire.

Acestea se făcură. Streinii salutară pe suveranul peșterei și plecară. Eu rămăsei încă acolo.

7%

https://biblioteca-digitala.ro

Y

Cu toate astea, sănătatea copiilar era bună, ceea ce mă consola și mă făcea să erez că o să scap în curînd ; pe d-altă parte, văzind că Ziiele trec, începuse să-mi pară rău: Violeta mă interesa acum cumsecade. Serile le petreceam împreună vorbind cu căpitanul despre nedreptatea oamenilor, sau -ascultind vocea îngerească a Violetei.

Într-o dimineaţă. Catirgi-lane, îmi zise: „CoBiii sînt sănătoși. și tu eşti liber ; pleacă.“

Plecai cu părere de rău. Cînd imi luai ziua bună de la Violeta, ea deveni palidă şi-mi răspunse cu vocea întreruptă ; o lacrimă lucea în ochii săi ; dar nu crez să fi fost insuflată de simtimentul ce-n vanitatea mea aș fi dorit să aibă ; ci poate gincind că ea. rămine încă închisă în peştera sa. În scurt plecai și mă consolai cu speranţa să mă întorc într-o zi cu soldaţi. să sparg pe tilhari și să le iau frumoasa captivă.

Asfel fuse istoria doctorului.

Ne aflam într-un sat, într-o cafenea ; necurăţenia cu fiii săi, puricii, nu ne lăsau să dormim, trecurăm noaptea istorisind fel de fel de lucruri. Asfel, întrebai pe doctor :

— Violeta luase locul Luizei ?

— Nu, zise el. Trebuie să ştii că anlorul ce omul simte pentru o femeie este în proporţie totdauna cu suma plăcerilor sau a suferințelor ce obiectul iubit i-a făcut să guste; afară de aceasta este şi virsta, și întiitatea ; pentru toate aceste condiţii nu era comparație putincioasă ; pe Violeta o cunoscui citeva zile. _

— Dar chiar acel mic simtiment cum se stinse ?

— Cum ? Ca un vis; peste cîteva zile dupe plecarea mea de la peşteră, nu mai mă gîndeam la greacă. Pentru Luiza însuși, nu mai simţ amor:

79 https://biblioteca-digitala.ro

daca m-ai întreba ce regretez mai mult din acel timp, virsta, suvenirile, sau pe Luiza, aș fi în greutate să-ţi răspunz. Suvenirea ei imi face tot atita plăcere ca locul nașterii, ca spiţerii cei doi ce-mi fură martori ia duel, și daca ar fi mijloc a desparte suvenirea Luizii de aceea a epocei şi a Jocului, poate nici nu mi-ar mai veni Luiza prin spirit. Ochii ce nu se văd se uit, zice proverbul, şi este adevărat,

Dar să lăsăm ideile doctorului asupra amorului, ca să venim la o întimplare demnă de a se spune: bătaia ce avurăm cu tilharii într-o pădure.

Două oare aproape de Şumla este o dumbravă ; în sînul acestii dumbrave se află o cîrciumă, uuule. se odihnesc călătorii. În ziua cînd ajunserăm în Şumla, cădea neaua și sufla crivățul. Acest vifor ne ajunse în dumbrava despre care vorbii. Cînd trecurăm pe lingă cîrciuma din dumbravă, vizitiul nostru opri caii şi ne zise că aici putem să gustăm ceva. Ne iesi înainte un turc înarmat ; bucuria ce simți acesta văzindu-ne şi care bucurie o exprimă, fără voia lui, printr-un suris sinistru, nu ne plăcu şi ne dete prepus. Cu toate acestea ne coborirăm și întrarăm în circiumă. Aici găsirăm pe cîrciumar, un bulgar, ce ne priimi cu răceală, ca cînd ne-ar îi zis : „Ce soartă rea vă aduce aici !*

Noi comandarăm cîrciumarului să aprinză focul, să ne facă o cafea. El prepară uneltele sale. Doctorul se duse ja locul unde fierbea cafeaua şi, scoţind o bucată de pine, o cresta şi voia să o prăjească. EL întorcea spatele la uşă; în dreapta lui era patul; pe maruinea patului şedeam eu, rozemat cu fruntea pe sabie și avind pe doctor aproape de mine.

Într-acel moment, se deschise uşa şi întră un turc armat. Ebpreiul, ce sta în picioare, deveni palid

80

https://biblioteca-digitala.ro

şi începu să tremure. Tilharul sc apropie de pat, pune o mină pe umărul meu și alta pe spatele doctorului, își ia reazem pe umerii noştri asfel şi cu picioarele sare în pat. Această manieră d-a se urza mi se păru mai mult decit barbară.

— D-ta care ştii limba turcă, zisei amicului meu, spune acelui om că nu-mi place chipul cu care s-a urcat pe pat.

— Ce fel! răspunse doctorul, el a pus mina pe umărul meu ? Eu credeam că eşti d-ta, eram întors cu spatele.

Apoi, adresindu-mă către tilhar, ce cu un suris despreţuitor aștepta să ne supărăm, îi făcu cîteva mustrări. Turcul răspunse prin înjurături și sfirşi punind mina pe pistol: trase această armă şi o descărcă asupra doctorului. Din fericire glonţul trecu pe de lături. Turcul puse mina pe celălalt pistol... Ebreul nostru întrase sub pat. Doctorul se înfurie ca o hiară sălbatecă pe care a rănit-o un vînător slingaci ; acest om avea o talie de uriaș şi o putere de iaur. Se repezi asupra tilharului, pînă ce acest din urmă nu apucase să tragă cel de al doilea pistol ; îl luă în braţe, îl smuci, îl frămîntă, într-un minut îi schimbă forma, ca să zic asfel: hoțul era un ghem. un pui de găină cu capul sub aripi. Cu briul hangiului bulgar. îl legă fedeleş, şi-l teînti jos pe pămînt. unde căzu ca un glob.

Într-acel timp doi alţi tilhari veniseră la uşă și cătau să între: ușa era crăpată. Eu trăsei sabia și mă pusei la uşă, hotărit a lovi pe cel dintăi ce ar cuteza a deschide ușa. aceasta ţinu doi oameni în respect. Îmi trebuia pistoalele ; dar le dasem să le ție vizitiul turc. Zării printre ușă pe vizitiu : îi cer pistoalele ; dar acesta nu voiește să mi le dea şi fuge. Atunci unul din tilharii d-afară, văzînd că vizitiul ţine cu dinșii, cercă să împingă ușa; dar

81

https://biblioteca-digitala.ro

se înturnă repede, căci îl lovii cu sabia pesie braţ; singele curse şi roși neaua de afară.

Totdodată auzirăm afară o larmă mare. Vreo cincisprezece bulgari, călări și armați, ce umblau asfel de frica tilharilor, sosiră aici. Mirarea lor fuse foarte mare, văzind că doi franci, cu o singură sabie, jumătate ruginită, ţinură în respect pe tîlhari, ba încă pe unul îl legară şi pe altul îl răniră. Ei întrară în casă. 2

Atunci ebreul ieşi de sub pat și, uitind repede umilita poziţie ce avusese pină atunci, își luă un aer de erou şi începu să dea cu piciorul în turcul cel legat. Doctorul, indignat de laşitatea dragomanului, îl împinse, zicindu-i că nu este nici generos, nici necesar să bată un om care nu mai poate să se apere.

Hangiul ne zise să plecăm, fiindcă poate să soscască ceata cea mare a tilharilor, ce se compune de douăzeci oameni. Ne mai zise că sint trei zile de cînd acești făcători de rău uciseseră un bulgar, la capul pădurei ; că, o zi înainte, prădaseră, bătuseră și răniseră doi neguţători în cîrciuma lui ; că lui însuși îi pradă tot şi-i ameninţ�' viaţa. Că de vom ajunge la Șumla, să spunem la zaptie (guvernămînt, poliţie) să trimiţă oameni armaţi, ca să prindă pe tilhari.

Ne urcarăm în trăsură ; bulgarii încă încălicară. Dar abia făcurăm douăzeci de pasuri şi auzirăm detunaţia unui pistol ; glonţul trecu prin învălitoarea trăsurei, un tilhar trăsese cu pistolul de dupe ciîrciumă. Spaima ce încercă ebreul ne făcu să uităm scena cu tilharii. Cînd fuserăm departe de cîrciumă și în siguranţă, dragomanul respiră mai liniştit şi începu să suduie pe tilharii ce erau poate o jumătate poştă departe de noi, întocmai

82 -

https://biblioteca-digitala.ro

ca cinile ce fuge, întilnindu-te pe cale, şi latră numai dupe ce se scapă în curtea domnului său.

Nimica fu mă supărase mai. mult ca refuzul vizitiului a-mi da pistoalele, cînd i le-am fost cerut. Fapta lui era în adevăr o trădare ; asfel ajunserăm la Șumla, re plinserăm caimacamului, şi “vizitiul se arestă.

Sumla este așezată într-o poziție încântătoare, dealurile ce o înconjură formează o cetate naturală. Este una din cele mai tari poziţii militare ale Turciei. Populaţia ei se compune în mare pa'te de bulgari : ccialţi turci şi ebrei.

Noi traserăm la un han turc. Ni se dete o cameră ce-i lipsea chiar mobila obicinuită într-aceste camere, rozojina. Aspectul camerei era trist ; prin plafon ved»am cerul ca printr-un ciur, sub picioarele noastre priveam, printre niște mici spărturi, pe trecători. Dar camera avea o sobă de cărămidă și aceasta era o comoară pentru noi. Aici şezuse medicul lui Kossuth, în timpul cînd emigraţii magiari fură ţinuţi aici. Cumpărarăm multe rogojini şi le așternură' pe jos, ca să astupăm comunicaţia cu acrul de afară. Un servitor al hanului făcu focul în sobă, casa se umplu de fum; dar doctorul ceru pămînt clisos și lipi singur soba, în scurt făcurăm o cameră bine încălzită, deși nu era elegantă ! Aici trecurăm zece zile, ce mi se părură zece ani. Doctorul meu însă știa multe istorii, avusese multe intimplări și mi le spunea cu multă plăcere şi talent. Nu mai este îndoială că noi treceam aici serile istorisind şi bind ceai.

În seara dintăi, îmi spuse o întimplare curioasă pe care o comunic cititorilor mei.

— Aveam un amic medic, un om tinăr încă şi frumos, cu maniere plăcute. Aresta era doctorul casei unui efendi din (Constantinopol. Într-o zi căzu

https://biblioteca-digitala.ro

bolnav ; boala lui ţinu mai multe zile. În timpul acesta amicul meu îmi scrise să mă duc la efendi, la care el se ducea în calitate de doctor, cînd era sănătos. Mă dusei. Efendi mă priimi cu mare amabilitate şi îmi zise : „Nevasta mea este bolnavă, ai bunătate de vezi ce are“. Un enuc sau. cum zic ei, hadin, mă duse în apartamentul bolnavii. La uşa camerei unde se afla hanîma, mă întimpinară mai multe femei învălite la faţă ; erau, neapărat, sclavele ei.

Una din ele mă întroduse înuntru. Pe o sofa era hanima culcată şi învălită la faţă. „Vezi, şi spune-mi ce arc“, zise întroducătriţa mea.

„Ca să-ţi spui ce are, este trebuinţă să-i văz faţa“.

„Aceasta nu se poate. Tot ce poci a face, este să o apuci de mină“. .

„Aceasta nu este destul: fața e de mare trebuinţă a se vedea.“

„Nu avem ordin de la domnul nostru pentru actasta.“

Eu plecai și mă dusei în selamlic, sau apartamentul bărbatului.

Acesta, cum mă văzu, mă întrebă ce are femeia sa. i

Pentru, răspuns, scosei orologiul acoperit cu două tasuri și, arătindu-i-l, îl întrebai să-mi spuie cîte oare sint,

„Nu poci să văz, căci este învălit orologiul, d-le, și prin urmare nu poci să-ţi spui cîte ore sînt.“

„Nici eu nu poci a-ţi spune ce boală are doamna dumitale, căci fața sa este acoperită.“

Efendi surise.

„Noi, medicii, avem trebuinţă de a cerceta pulsul bolnavilor ; dar faţa ne este de multe ori mai trebuincioasă decit pulsul ; multe boale, -şi mai

84

https://biblioteca-digitala.ro

ales tifosul, se cetește pe faţă, gastritul pe limbă.“

„Înţeleg aceasta, mai zise el, nu te mira daca oamenii mei au făcut altfel, datinele şi ignoranţa îi domincază.*

Atunci chemă pe un enuc şi-i vorbeşte încct,

Enucul îmi făcu semn să mă iau dupe dînsul, lucru ce lăcui numaidecit.

Sclava ce mă întrodusese mă priimi la ușă ca mai nainte. Enucul îi spuse ordinul domnului său cu un aer misterios,

„Vino“, îmi zise ea.

Astă dată sclava luă vălul dupe faţa bolnave.

Nu ai văzut încă o frumuseţe orientală în toată perfecţia sa ? Una din acele femei ce are cele treizeei de cualităţi ce stau scrise pe pereţii haremurilor turcești ? Nu-ţi voi vorbi decit de acest cap minunat. Un cap nici mare, nici mic; un păr castaniu întunecat, cu fire supţiri și dulci ca mătasea cea mai fină, acoperea capul ei și rîura cu voluptate pe ninsoarea gitului. O frunte potrivită și lină ca surfața marmurului lustrat. Două sprîncene supţiri, arcuite, dar cu peri răsăriţi, de-și termiiau josul frunţei ; genele-i erau lungi şi încreţite ; ochii negri, tăiaţi ca nişte migdale, erau lăcașul unde se îngîna flacăriie voluptăţilor celor mai dulci, cu o rouă de lacrimi ce părea că naște necontenit, ca să îndulcească flacăra care-i încingea. Gura mică, buzele rumene ca singele se îngînau cu extrema albețe pe care plutea această rumeneală. Dinţii albi, mici și deşi. Toate trăsurile într-o minunată proporție şi mai pe sus de toate o expresie ce lua viaţa totdodată din dulceaţă şi un picant plăcut.

Astfel era această damă, căldura îrigurilor vărsase în feţele sale o rumeneală încintătoare.

Ea, văzindu-mă, surise şi îmi întinse mina, apoi cu o voce tremurătoare imi zise :

https://biblioteca-digitala.ro

„Să nu te superi, docture, că nu te-a lăsat să-mi vezi faţa ! Asfel sînt datinele noastre, de multe ori oamenii sint nevoiţi să închine voinţa lor datinelor.“*

„Ai dreptate, doamnă... și pentru aceasta nu m-am supărat nicidecum.

„Oricum ar fi, aj voit să mă vezi, iată-mă ; greșeala este reparată ; mă tem însă că faţa mea nu va răspunde cu așteptarea dumitale.“ -

„Din împotrivă, doamnă... nu citesc într-însa nimica ce nu promite cele mai frumoase lucruri.“

La aceste vorbe, toată faţa ei se coperi de un

văl de purpură, pe care plutea surisul cel mai dulce.

Hanima avea friguri intermitente.

Îi cerui mina să cercetez pulsul. Atinsei mîna cea mai frumoasă și cea mai albă, legată de braţul cel mai perfect.

Sclava întinse vălul pe faţa bolnavei. Eu ieșii.

Ți-am spus toate acestea ca să-ți dau o idee, deşi foarte slabă, despre această femeie ce este eroina istoriei ce am a-ţi spune.

Ea se făcuse sănătoasă. Doctorul, amicul meu, încă era sănătos și urma vizitele sale într-această casă. Dar să zic lucrul mai curînd. Doctorul meu iubea pe hanimă și era iubit. El o văzuse de mai multe ori această frumoasă fiinţă și, cu cît o vedea, cu atît intuziasriul său se mărea pentru dinsa ; nu știu pe la: început care erau simtimentele hanîmei pentru el; dar știu că biata femeie era de multe ori bolnavă, şi doctorul venea să o vază de cite ori se bolnăvea. Femeia ce se plinge că sufere şi se bolnăveşte în toate zilele de micrană şi alte mici doruri, este amorezată și geloasă. Aş consilia pe bărbat, în asemenea caz, să nu se turbure în nimic,

86 -

https://biblioteca-digitala.ro

Într-o zi, amicul meu medic îmi Veclară că o iubeşte cu patimă, ceea ce mă încredinţă că amorul lor era încă platonic. Căci trebuie să ştii că posesia cei care iubești este mormintul amorului, la cei mai mulţi oameni ; lucru cu totul împotrivă la cele mai multe femei, şi asta se înţelege lesne de vom considera că condiţiile femeii în societate sînt altele decit ale omului :, pudoarea încă o face să ţie la acela ce a făcut-o să cază. Doctorul meu imi spuse dar că o iubește cu patimă și este iubit. lată tot ce îmi spuse.

Într-una din zile aflai că amicul meu înamorat se făcuse nevăzut, mai tîrziu aflai că este exilat departe de Constantinopoli.

Iată ce se petrecuse.

Această damă dase doctorului un inel de briliant de preț mare, fără ştirea domnului ei. Acest din urmă o întrebă într-o zi ce a făcut inelul. Ea răspunse că l-a pierdut. Soţul său dete știre la poliţie să se caute urma lucrului pierdut. Trebuie să: mărturisesc că amicul meu era de acea școală ce dezonoară junimea din zilele noastre, adică din acei ce îşi fac o mare laudă a spune la lume intrigile lor cu femei. Dupe mine, nu cred să fie nimica mai laș şi mai degradat ca acest fel de fanfaroni. Fi profită de credulitatea mulțimei, ca să-și mulțumească înjosita lor vanitate și nu se gîndesc că indiscreţia poate să veştejească onoarea unei femei, căci ei nu au onoare, prin urmare nu pot să respecte pe a celoralţi. Fapta lor este cu atit mai lașă, că sînt siguri că lovesc în nişte fiinţe care nu pot să se apere; un suflet nobil, generos, delicat nu numai ar păstra secretul unei femei, dar încă ar trebui să fie recunoscător şi să respecte n fiinţă ce sacrifică tot, ca să-i aducă lui o mulţumire ; dar aceste suflete sint rari.

87

https://biblioteca-digitala.ro

Îţi voi spune că sînt alţii care se uluc şi mai departe, care sc laudă cu posesia cutării și culării femei, și pe care ei au văzut-o abia, i-au vorbit abia, sau pc care femeia i-a împins cu indipnatie sau nu i-a văzut niciodată. Să-i auzi vorbind de Temei, ai crede că nu a scăpal una care să nu se [i închinat înaintea meritelor lur și că nu mai este femeie virtuoasă. Ei susţin, cearcă să dovedească, jură ; asfel de oameni ar trebui lepădaţi cu totul din societate. Eu îi socotesc ca pe punezii ce chiar să-i fărami. iţi aduc dezgust.

Amicul meu era oarecum din categoria acestii tinerimi înjosite sub privinţa femeilor ; cine îl întreba de unde avea acel priţios inel, răspuniea cu un suris ce ascundea un mister: de la cutare damă. Șiirea se duse pină la oamenii poliţiei ce căutau inelul ; poliţia se urcă într-o zi la dinsul și. găsind inclul, îl acuză că este de furat. Amicul mcu, ca să scape de un prepus atita de sal, avu laşitlatea a mărturisi că inelul i l-a dat chiar stăpina. care cra amanta lui, şi că pentru acest din urmă cuvint, ea tăgăduiește. Poliţia luă inelul, bărbatul află secretul soţiei sale și, în furia sa, hotărî să o piară.

Turcul nostru se duse seara în apartamentul soției. Ea nu știa nimica despre cele ce se întimplase. ,

„Inelul tău, îi zise el, l-ai dăruit amantului tău... cutare“... Lemeia deveni palidă. Protestă. Bărbatu! îi spuse că însuși amantul ei declarase la poliţie și scoase inelul pc care îl arătă.

„O, cel mai mizerabil dintre oameni ! strigă ea. Ei bine! Aşa este, acest laș ghiaur este amantul meu, deşi nu i-am sacrificat onoarea mea. Ucide-mă, singură cu voi să mor acuma.“

Camera în care se trecea această scenă da pe

88

https://biblioteca-digitala.ro

Bosfor ; ferestele doschise. Lumina stelelor ce se scaldă într-acest riu limpede și amar, unită cu lumina cainlelelor ce aprind turcii în ramazan pe vase şi pe minarele, chezășuiau seninătatea nopţei afară și făceau să se vadă apele Bosforului cu aceeaşi exactitate cu care le văd ochii în timpul crepusculului. Înuntru, camera era luminată de mai multe candele. Dupe această declaraţie a îcmcii, turcul se înfurie, trate cuțitul să o pătrunză, dar cuțitul îi pică din mînă cînd voi să lovească.

Ţi-am descris frumuseţile rari ale acestii femei cu expresii mult mai slabe decit meritele ei cele adevărate. Aceste frumuseți, sub impresia desprraţiei ei, trebuie neapărat să-i fi dat o expresie ce aveau zeele lui Omer, în necazul amorului lor trădat, în momentulcînd cuțitul căzu din mîna cului ce voia să o lovească.

Dar femeia care poate nici nu văzuse fierul rădicîndu-se, nici căzînd, în minia sa, crezind că viața de-acum înainte pentru dinsa are să fie mai crudă decit moartea, se repedespre fercastră, de unde se aruncă în undele Bosforului.

Bărbatul desperat strigă servitorii.

„Jumătate starea mea celui ce o va scăpa din apă !...* Şi, în amețeala lui, el însuşi sare dupe dînsa.

Douăzeci de oameni îl urmară într-această întreprindere periculoasă ; unul din oamenii săi o culese din fundul apei ; ea trăia încă, dar cu viaţa jumătate. Cel dintăi medic ce chemă să o deșteple fui eu însumi.

Era de o mie de ori mai frumoasă decit mi se păruse la întiia vedere. Soţul său, îngenuncheat lîngă patul ei, îi luase o mînă şi o uda cu lacrimi. O deşteptarăm.

89

https://biblioteca-digitala.ro

A doua zi amicul meu şi amantul ei priimi ordin să plece in exil. În momentul cînd vasul cu vapor pe care se afla doctorul căuta să plece, un turc se urcă pe vas, găsi pe doctorul amant și-i dete o scrisoare şi un cuțit.

Pe scrisoare zicea : „Daca mai ai o singură scinteie în inimă, iată cu ce să te ucizi“.

Acest dar venea de la amanta lui.

Dar amantul surise și zise :

„Inima este dobitoci.“

Asfel îmi istorisi doctorul.

Mai tirziu, pe malul Bosforului, văzui accastă eroină, al cării nume îmi rămăsese in memorie. Faţa sa era coperită cu un văl supţire. Cochetăria sa lăsase vălul să fluture în voia vintului indiscret. Asfel putui să o văz un minut fără văl. Mărturisesc că nu am văzut femeie mai frumoasă. Către acestea se zice în Constantinopol că prima frum'seţe a Orientului este această damă.

Zilele ce șezurăm în Şumla mi se părură lungi ca anii; cu.toate acestea trecură. Tocmirăm o căruţă şi, într-o dimineaţă, plecarăm către Varna.

Cînd urcarăm dealul, începu să bată un crivăţ rece. Din fericire, vîntul ne bătea în spate, şi trăsura noastră fiind coperită cu pînză asupra şi fundul, nu simţeam decît o parte din asprimea lui. Caii mergeau la pas, şi vizitiul turc îi ducea de căpestre, mergînd pe jos. Asfel fiecine poate lesne să ghicească că nu mergeam cu iuțimea căiei de fier. Dupe trei oare de călătorie, vîntul începu mai tare şi mai rece ; pe urmă începu să sufle amesiucat cu fulgi de ninsoare. Vezitiul, nemaiputind suferi tăiturile asprului crivăţ, se urcă în trăsură Nu trecu mult, şi iată că trăsura întră cu dviiă

90

https://biblioteca-digitala.ro

roate din pariea mea într-un şanţ mascat de nea. Se povirni și se răsturnă ; caii, atinși de oiște, se spăimintară şi începură a fugi, sărind și azvirlind din picioare. Nu numai că eram răsturnaţi, ba încă și ţiriţi. Ce vom deveni noi, de se va rupe trăsura ? Noaptea nu era departe, şi timpul era mai mult decit rău. În învălmășeala și măcinarea ce ne făcu răsturnarea căruţei, un pistol ce aveam la briîu, fiind foarte. slab în arcuri, se descărcă singur ; din fericire, glonţul ieși prin fundul căruței, fără să lovească nici pe doctor, nici pe mine. Doctorul scoase un cuţilaş şi tăie pinza ce acoperea fundul trăsurei. Noi ieșirăm, pe brînci, prin această spărtură. Caii, neputind scoate căruţa răsturnată din şanţ, stătuseră singuri, vizitiul plingea, trîntit în nea. Dindu-ne jos, puserăm toţi mîna şi rădicarăm căruţa pe picioare, cu mare greutate. Viîntul era atit de îngheţat, cît nu-mi mai simţeam miile, numai că le expusesem cîteva minute în

„curgerea lui. Nu se stricase nimic la trăsură. Dupe o oară puturăm urma călătoria.

Către seară, găsirăm în cale o femeie turcă, căzută jos. Această nefericită ființă nu era în stare nici să vorbească, nici să se miște. Plecase, pînă a nu începe viscolul, de la satul ei să se ducă la alt sat în vecinătate. Vintul o surprinse pe cale. Ea merse necontenit ; mînile îi îngheaţă ; apoi picioarele ; cade jos, încetul cu încetul pierde facultatea de a se mișca.

De cum o văzurăm înaintea noastră, alergarăm într-acolo. Văzindu-ne, voia să vorbească, dar buzele ei erau amorţite. Era jună încă și curăţică.

Ziserăm vizitiului să o puie în trăsură și să o ducem la cel dintăi sat. Vizitiul se împotrivi, zicînd că nu are în gind, din pricina întîrzierei ce ar

0 91

https://biblioteca-digitala.ro

face, să înnopteze și să se expuie el și caii lui la pierzare. În deşert îi spuserăm că era o datorie sîntă, fiindcă această femeie era de religia lui, mahometană ; că alifel făcînd, femeia piere ; aleruarăm chiar la ameninţări, nu reușirăm. Ne mai răminea un mijloc, să-i dăm o sumă de bani, ca să facă el, turc, pentru o femeie din ncamul lor un mic sacrificiu, ca să o scape. Îi propuserăm cincizeci de lei. Banii avură mai multă înriurire asupra ui decit toate cuvintele morale ce-i puseserăm înainte, precum se întîmplă totdauna cu sufletele căzute sau barbare,

Hotări dar să o puie în trăsură.

Puserăm mina cite trei şi ridicarăm acest ccrp jumătate îngheţat, apoi îl depuserăm în trăsură. În timpul acesta, faţa ci se dezvălise, Turcul puse mîna repede să o învelească zicindu-ne :

— Voi nu trebuie să vă uitaţi la faţa ci. |

Noi o coperirăm cu o blană lată şi hotărim 7* mergcm pe jos pînă la sat, învălindu-ne bine. Era: numai eu şi doctorul, căci pe evreul dragoman îl lăsaserăm la Sumla, sau mai bine el nu voise să vice cu noi, căci era sîmbătă în acea zi. Dupe o oară «le marș ajunserăm la un sat turc, abia întrarăm în sat și știrea că aducem o femeie musulmană degerată se împărţi la toţi lăcuitorii, bărbatul ei veni cel întăi să o vază, femeia nu putea să vorbească ; o dete jos și ciţiva de ai lor se însărcinară să o ducă acasă. Către acestea mulţumirile turcilor în faţa noastră plouau din toate părţile. O cadînă bătrină strigă :

— Păcat că acești oameni sînt ghiauri !

Seara venise și noi nu mai puteam urma călătoria. Eram ncvoiţi să miîvnem într-acel sat. Chehaiaua ne duse la conac. Nu se poate vedea nimic

92

https://biblioteca-digitala.ro

mai mizerabil decît camera ce avurăm aici. Dormirăm pe niște scinduri goale.

Turcii ne aduseră de mîncare ; dar o cină atît de rea, încît nici nu puturăm gusta. Ne mulţumirăm cu lapte şi fierserăm ceai. Aici încă veniră mulţime de turci să ne viziteze.

— Cum mers lucrurile la celealte împărăţii ? ne întrebă unul din ci; o să se facă vreun rezbel în țările noastre ? Am auzit că la franci poporul se bate cu împăratul !!

La toate aceste întrebări, doctorul, ce cunoştea limba, se însărcină să răspunză. Ei ne ţinură de vorbă pînă către miezul nopţii ; apoi ne părăsiră.

— De unde vine că la creștini toate lucrurile sînt în stare de curăţenie și de îndestulare, şi la turci din împotrivă, tot este în decadenţă ? întrebai pe doctor. |

— Lucrul este învederat ; cauza celor ce obser: asi este că cei dintăi produc şi cei din urmă consumă, fără să producă nimica.

Ideea doctorului era adevărată. Turcii muncesc alît de puţin cît, prin munca lor, nu pot produce nici cele întăi trebuinţe ale viței. Această lenevire este cauza ce face toate nefericirile lor, Cei mai mulți scriitori ai Europei pretind că populaţia mahometană scade şi atribuie aceasta datinei lor de poligamie. După observaţiile ce am putut face în timpul călătoriei mele prin tot imperiul, m-am încredințat că părerea scriitorilor Europei intru aceasta nu are nici un fondament și este inspirată

1 Surprinzător de Line informaţi, sătenii turci se referă la reprimarea mişcării ce s-a produs la Paris cu prilejul loviturii de stat înfăptuite de Napoleon al III-lea la 2 decembrie 1851, deci nu cu mult înainte de sosireu călătorilor în satul lor (n.e.).

10: 93

https://biblioteca-digitala.ro

mai mult de antipatia religioasă decit de cuvint, Toţi turcii nu sînt însuraţi ; pe urmă oamenii din popol au numai o femeie. Cei care au mai multe femei sint din cei bogaţi, şi atît de puţini în com= paraţie cu mulţimea, cît nici nu merită a vorbi. Ce dar produce scăderea populaţiei ? Nimic alt decit avortarea nevoită, adică maniera ce au luat oamenii din popol a ucide pruncii încă în sînul maicei lor, puind în pericol totdeodată și viaţa mumei.

Această datină crudă este născută de sărăcie. În adevăr, un părinte sărac se gîndeşte cu ce mijloace va putea hrăni o familie numeroasă ; băieţii încă trec, căci, venind în stare de șapte ani, pot Jucra cile ceva ; nu este asfel şi pentru fete; dupe datinele lor, femeile la turci nu pot să lucreze în public. Femeile creştine lucrează prin fabrici şi uneltesc tot felul de lucrări ; femeile musulmane nu pot face aceasta; părintele este dar nevcit să-şi hrăncască fetele, el care abia poate să se hrănească singur; ca să nu ajungă acolo, ucide cu băuturi tari pruncii încă în sînul mumei, iată cauza scăderei populaţiei turcești. Rugai pe doctor să-mi mai spuie vreo întîmplare din viaţa sa din Orient ; dar nu avea dispoziţie şi .nu putu a-mi mulţumi curiozitatea.

A doua zi pornirăm înainte.

În noaptea acei zile minarăm la un bulgar. Aici găsirăm o mare curăţenie și toată odihna de care aveam trebuinţă. Doctorul se puse a-mi istorisi una din cele mai curioase întîmplări ale vieţei orientale.

— Închipuieşte-ţi, zise el, că mă îmbarcasem pe un vas cu vapor francez, ce pleca de la Constantinopoli la Smirna. Mă îmbarcai pe la cinci oare. Timpul era frumos, dedei camarierului de

4

94

https://biblioteca-digitala.ro

a locul întăi biletul meu, pe care era însemnat numărul cabinei mele ; ii dedei asemenea sacul de călătorie și alte mici lucruri, să le puie în cabina. mea. Dupe aceste rămăsei pe podul vaporului pînă ce aparelă, sau pină ce ieșirăm din port, Atunci ne chemară la masă în salonul dupe pod. Dupemasă șezui cînd in salon, cînd pe pod, pînă la miezul nopţei, fără să-mi văz cabina. Venindu-mi somn, mă determinai să mă cule. Chemai pe camarier ; acesta sosi, jumătate adormit ; îl întrebai unde era cabina mea ; el îmi deschise o cabină, zicîndu-mi că acela era locul meu. Întru în cabină şi închiz ușa dupe mine; în cabină era întunerec. Eu mă dezbrăcai repede, cu ochii jumătate închiși de somn, şi, avind în gînd unde este patul, mă strecurai binișor în pat. Nu poţi să-ţi faci ideea cit de mare fuse spaima mea, simținînd că patul cra ocupat de a doua persoană! Un mic examen ce făcui mă încredinţă că nu numai mai era unul în patul meu, ba încă o femeie. Totodată auzii sforăind pe o canapea în față. Nu mai era îndoială; acolo dormea bărbatul și eu împărtăşeam patul soției sale, fără să ştiu nimica.

Aruncarea mea în pat deșteptase dama, care, ameţită de somn, nu ştia ce să crează. Eu mă scol repede, mai repede decît rădică piciorul omul ce ar călca pe un șarpe. Sărind, răstorn un scaun, se face zeomot, îmi string lucrurile și voi să fug. Dar, cercînd a ieşi, simţii mîna bărbatului pe un braţ al meu, mina femeii pe celalt braţ; aceașta din urmă credea poate că sînt bărbată-său; el, că sînt amantul nevestii sale. Femeia aprinse repede luminarea. cu o alumetă fosforică. Cadrul era original. Cite trei rămaseră împietriţi. Acest om era un principe strein ; acea damă, femeia sa, o

95

https://biblioteca-digitala.ro

femeie tînără, frumoasă, încîntătoare, ce răpise pe toţi pasagerii prin grațiile corpului şi ale spiritului ci.

— Ei bine, domnule, mă întrebă principele, ce însemnează aceasta ?

Principesa, aducîndu-și aminte că cra numai jumătate învestită, stinse luminarea.

Eu spusci principelui cum se întimplase lucrul și cit eram de supărat însumi pentru această întîmplare. Apoi icșii repede din cabina lor și trecui într-a mea.

A doua zi, principele chemă pe camarier și-l întrebă daca în adevăr el întrodusese din greşeală un strein într-a lui cabină. Camarierul își aduse aminte şi mărturisi că este adevărat. Numai atunci gelosul nobil putu să se liniştească. În cursul zilci el îmi ărătă o vie simpatie și din acea zi femeia sa se făcu foarte intimă cu mine.

Niciodată femeia nu-ţi arată mai mult interes decit atunci cînd presupune că-i cunoști vreuna din slăbiciunile sale. Voi să-ţi dau un exemplu istoric. Părintele istoriei, Herodot, în cartea muzcei Clio vorbește de o întimplare de natura aceasta ce ar dovedi cele ce am zis. Candaule, regele Sardei, ce-și iubea cu nebunie femeia, sta și o lăuda lui Gyges, unul din ofiţerii săi. Acest din urmă părea indiferent ; regele se pică şi voi cu orice preţ, să facă să o vază ofiţerul său goală. Gyszes refuză ; dar regele îi ordonă să facă ce-i va zice el. Noaptea îl duce în camera de culcare a. familiei regale, în dosul ușci ce rămăsese întrodaschisă. Regina veni, depuse vesimintele sale, Gygos o văzu dezbrăcîndu-se şi, pe cînd aceasta se urca pe pat, înturnînd spatele, Gyses ieși din cameră. Regina întelese că bărbată-său era autorul acestii fapte și tăcu. A doua zi regina chemă pe Gyses și, zicindu-i că ştie că a văzul-o goală, îi dă ordin să ucigă pe rege și să devie el bărbatul ci, sau să ge prepare el însusi a muri, de nu va urma cea dintăi voință a sa. Această ucidere se făcu și Gyges deveni rege și bărbat a cei ce o văzuse fără vestminte. Această istorie aș fi voit să o spui principesci, ca să urmeze cxemplul reginci, în faţă cu mine si cu soţul său.

Asfel vorbi doctorul, adormiund încelinel şi visînd la principesa din vapor. A doua zi, pe la căderea serei, ajunserăm la Devna. Aici se afla cîteva case, cele mai multe ale morarilor turci şi bulsari.

Poziţia Dovnei este plăcută, dar clima ei în luncle de vară este ucipătoare pentru streini, din cauza lacului ce începe aproape de Devna și merge pînă la malul mărci, la portul Varnei. Acest sătișor, în timpii vechi, era un oraș, avea o cetate si purta numele de Marcianopolis, după numele unci surori a împăratului Traian.

Aici maserăm la un han, ziserăm hangiului bulgar să ne prepare pentru cină un pilaf turc şi un cadaif, dar mai mari ; hangiul profită din cele din urmă expresii, ca să-şi facă trebile sale, căci prepară un pilaf de zece oca de orez și un cadaii cît -piatra morei de mare, ceea ce ne costă două sute de lei turceşti. Aceste bucate, după ce se luară după masa noastră, se puseră sub nasul vizitiului, apoi al cavazilor de la mori, ce veniseră acolo ; pe urmă mincă hangiul cu ai săi, apoi ce mai rămase se servi călătorilor feaba, sau pe rumânie gratis.

O oară pînă la ziuă furăm vizitaţi de hoţi, după zisa hangiului. Noi ne deşteptarăm în zgomotul ce făceau nişte oameni afară, voind să scoată ușa camerei din ţiţini. Hangiul se sculase şi înaintase ia uşă. Cînd deschiserăm ochii, îl aflarăm ţiniud uşa cu spatele.

—Cine este acolo? strigă doctorul.

— Tăcere, răspunse hangiul, a venit tilharii... Vor să spargă ușa.

— Deschide-le să între, ii zisei eu. E frig afară.

— Da se vede să nu ai auzit bine, urmă el, sînt tilhari, nu sînt călători.

— Tocmai pentru aceasta ; aici ei vor mai afla un soț. |

Aceste vorbe deconsortară pe hansiu, care se duse şi se trase într-un colţ, șoptindu-şi:

— Deli adam! (omul diavolului).

Hanul în care ne aflam era de piatră, ușa destul de tare : cei ce cletena uşa, văzînd că nu peate să o deschiză, se duseră.

A doua 7i ne scularăm şi darăm ordin să înhame caii. Cînd vorbirăm a plăti, ne luă bani numai pentru pilaf și pentru cadaif, pentru celealte nu voi să ia nimic. Adevărul era că cele dintii plăteau pe celealte cheltuieli. Cu toate acestea, aflarăm că hanul în care eram noi era făcut de un turc și că acesta, murind, lăsase o sumă de bani anuală hanului pentru ţinerea lui în bună stare, ca să dea ospitalitate călătorilur, de orice religie, gratis. Acest fel de hanuri se află în mai multe sate din provinciile Turciei.

De aici la Varna este o cale de vreo trei oare. Nu departe de acest din urmă oraş s-a întimpiat celebra bătălie de la anul 1444 între turci și creştini ; la această bătălie s-au aflat şi domnul Ţărei Româneşti cu zece mii de români.

Cardinalul Iulian atît a muncit pe regele Vladislav 1, pină l-a adus să rupă pacea cu Amurat al II-lea ; cuvintele ce da pentru aceasta erau că nu se cuvenise să încheie pace fără ştirea papei şi că, întimplindu-se asfel, creştinii nu au tras nici un folos din pace. Regcle Vladislav a plecat dar cu oștiri şi au trecut Dunărea, de aici şi-a așezat tabăra la Nicopoli. Principele Valahiei Vladislav Dracula, zice Bonfinie, a mers în tabăra regelui. Tot acest scriitor laudă virtuțile domnului român, zicînd : „Era un bărbat drept şi mintos, care în orice bătaie a fost cel mai tare și ce] mai viteaz povăţuitor, pentru -că, cu puţine oști, dar cu mai mare inimă şi înţelepciune şi cu prea mare virtute a oștenilor săi, peste speranţa tutulor, fără vreun ajutor sirein, îndelung a ţinut rezbel cu turcii, care rezbel toţi creştinii uniţi d-abia l-ar fi ţinut ; însă cu rezbelele sale atît își îimpuținase lăcuitorii ţării salc, cît mai nu rămăsese cine să lucre pămintul“. !

Dracula, o dată în tabăra creștină și în consiHul generalilor, se strădui în tot chipul să arate regelui că nu va putea reuşi, căci oastea creştinilor era puţină. „Dupe lungile lupte şi încercări ce am avut cu turcii, zicea el, am cunoscuti puterea otomană. Armia voastră e mică ; la vinat cînd se duce sultanul, încă are mai mulţi ostași decît aveţi voi astăzi pentru o întreprindere atit de serioasă. larna ce vine nu vă este priincioasă, nu puneţi speranța pe greci ; grecii sînt prea slabi ei însuși, ca să poată împlini făgăduinţa ce v-or fi dat. Genovezii şi venețienii, deşi vă promite ajutor, cînd va sosi timpul să vi-l dea, pot încă să se schimbe ; aurul turcilor străluceşte mai frumos “în ochii lor decit rezultatul izbiîndei voastre. Înturnaţi-vă şi aşteptaţi primăvara, şi atunci cu 0$tiri mai mari începeţi rezbelul.“

"Unii din cei ce se aflau în consiliu luau vorbele domnului în parte rea, prepuind că vorbeşte asfel, fiindcă are legătură cu turcii. Între alţii, Huniad cra cel ce explica mai în rău înțeleptul consiliu lui Dracula. Acest din urmă reuşi să facă a predomni consiliurile sale inaintea regelui. Dracula, văzind că nu poate deturna pe rege de la această luptă. a dat regelui ajutor patru mii de soldaţi români călări ; șicînd plecă din acel loc, mai dete lui Vladislav doi cai cu nespusă iuțime, ca la întîmplare de pericol să se folosească de dinşii.

Kromer, Yoresti, Chalcocondyla, Paloţie. Calimah, Petru ce Reve, Ioachim Kurceu, Spondan și alţii zic că Dracula dase regelui la acest rezbel zece mii de călări rumâni. Alţii urcă numărul lor la douăzeci mii, ceea ce nu se potrivește cu vorbele lui Dracula. Creştinii au întimpinat pe turci la Varna. Aici, lovindu-se amindouă oștile, s-au tăiat foarte rău. La început creștinii păreau învingători ; români au pătruns pînă la corturile turcilor, pe care le-au prădat ; Huniad așezase oştile într-un fel care-i chezășuia victoria, Dar tinărul rege strică tot lucru, căci nu șezu în locul ce-i însemnase Huniad, ci se repezi cu calul în mijlocul luptei. Amurat, văzindu-l veni cu repezi“ciune asupra lui, îl răni și un turc îi tăie capul. Capul regelui, pus în virful unei lance, se arată creștinilor. Moartea lui Vladislav descurajă pe creştini. care se puseră pe fugă. Bătaia se întîmpiă la 10 noiemvrie 1444. Regele muri în vîrstă de douăzeci ani, zece zile. Pc lingă dinsul pieri în bătaie floarea junimei ungurești. Huniad, puindu-se în fruntea românilor, a fugit spre Dunăre, apoi a trecut în Valahia.

Sub acest raport, Varna nu poate să fie indiferentă pentru români ; aceste locuri au fost udate cu sîngele străbunilor noştri, pe timpul cînd moliciunea nu îmbătrînise încă inimele românilor şi cînd dezbinările nu despărţise pe fiii aceleiași ţări în taberi neamice.

Populaţia Varnei se urcă la treizeci mii suflete. Cei mai mulţi locuitori sînt bulgari. Aici este scaunul unui mitropolit grec. Casele și stradele sînt în stare mai bună.decit cele din Rusciu.; călătorii află aici ospătării, deși nu sint ceva deoschit. Portul Varnei este periculos pentru vase cu pînză, în timpuri vînturoase. La o furtună, am fost martor cînd se sparseră trei vase încărcate de malurile Varnci. S-ar putea face însă un port sigur, spărgîndu-sc braţul de nisip ce desparte lacul Devnei de mare şi săpind acest lac pînă la un loc.

Vama purta în vechime numele de Odusus.

Noi trascrăm la un han turce. Aici găsirăm vamere mai curate, dar mobilate cu rogojini, ca în toate hanurile din ţară. Aceste camere se încălzeau asemenea cu mangale ; şase zile, ce trecui aici, preferai să dorm fără foc; aceasta mă scutea de două rele, de dureri de cap, cauzate de mangale, şi de punezi, pe care frigul îi amorțea.

Din nefericire, şoarecii trăiesc la frig şi nu aflai mijloc a scăpa de dinşii ; în noaptea întăi mă vizitară, în camera mea, în număr foarte mare și dară niște dejghinuri, cit credeam că ar fi o turmă de purcei : mă alacară pină în patul meu și îmi roaseră cizmele. A doua noapte, ca să fiu scutit în pat și să-mi scap nasul și urechile, aruncai pe jos o lumînare de seu. Aceasta mă cruţă, căci șoavecii, aflînd mincarea lor, mă lăsară pe mine în

pace. r

101

https://biblioteca-digitala.ro

Marea răspindeşte un fel de umezeală caldă; asfel, la o apropiere d-o jumătate oară de mare, tărimul nu mai era acoperit de nea. Aerul părea mai dulce, şi a patra zi de la ajungerea noastră acolo, deși eram în mijlocul iernei, ne plouă toată ziua.

În sfîrşit veni ziua cînd ne îmbarcarăm pe un vas cu vapor și merserăm la Constantinopoli

„CĂLĂTORII LA IERUSALIM ÎN SĂRBĂTORILE PAȘTELUI ȘI ÎN EGIPT

Călătorii la Ierusalim în sărbătorile Paștelui