Avuși tu zile mândre când fruntea ta curată

De laurii măriei lucit-a-ncununată.

A bucuriei rază pe fața ta năștea

Și spada de batelii în mână-ți strălucea,

Iar harpele poetici, prin sărbători voioase, 

Spuneau a ta mărire și fapte glorioase.

Copiii tăi, o, țară, cu drag te dezmierdau.

De dulcea-ți amicie străinii s-onorau.

Atunci și fiii nobili erau stimați în lume,

Iar fiicele-ți frumoase purtau mai dulce nume,

Căci într-acele timpuri, o, țara mea, la noi

Femeile române nășteau, creșteau eroi!