Dar brațul tău azi cade și corpul tău slăbește.

Azi... inima supusă, de tine se-ndoiește,

Iar zilele-ți voioase d-acuma s-au umbrit.

E moartă bucuria pe sânul tău zdrobit!

Plângi, patrie română, cu lacrime de sânge,

Cu sufletul în moarte, suspină și te plânge,

Căci floarea vieții tele de doruri s-a fănat,

Sub umbra cea de lacrimi ce-n lume-ai revărsat!

Tăcerea de morminte zdrobitul sân cuprinde.

Pe numele tău splendid uitarea se întinde.

Copiii tăi cei vitregi se-mbată toți d-amor,

Când lacrimile tele ca râuri se strecor,

Când sub loviri cumplite tot corpul tău tresare

Când... te fărâmă sub cruda-i apăsare,

Când umilința crudă coboară capul tău,

Când visele frumoase se schimbă toate-n rău!

Pe fața ta cea verde mulți oameni rătăcesc,

Dar inimile-s moarte: nimica nu doresc,

Nimica decât umbra sub care se strecoară,

Ca păsările nopții ce-n noapte vor să moară...

Plângi, patrie de doruri, cu lacrime de sânge!

Cu sufletul în moarte, suspină și te plânge!