Ca frumoasă, dulce și plăcută roză,

Ce voios surâde rumenelor zori,

Ca fluture d-aur ce, venind din flori

C-un torent de raze, dulce se repoză

Pe ghirlanda verde printre sărbători: 

Ca vergina jună care, la festine,

În antice timpuri candidă părea,

Semănând pe cale florile divine

Viselor poetici-grațioase, line;

Fost-ai tu frumoasă, tu, patria mea! 

Ca torente turburi ce prin nopți fatale

Râură gemânde, spumă furios

Și prin stânci sălbatici se doboară jos,

Fiii tăi din munte coborau spre vale,

Cu paloșe mândre, cu suflet voios. 

Ale tele fiice ca vise ce luce

Și prin nopți de chinuri amăgesc ușor,

Neputând la luptă calul a conduce,

Revărsau prin inimi inima lor dulce

Plină de virtute și de sfânt amor! 

Astăzi tot slăbește, se preface, piere!

Cel ce cunoscuse strălucirea ta, 

Astăzi să te vază, tristă decădere,

Inima-i ar geme ruptă de durere,

Ochii săi în lacrimi i s-ar îneca! 

Ați văzut voi roza care se-mlădie

Conservând ferice frumusețea sa;

Dar pe care viața nu mai revifie,

Nu-i mai dă coloare, frăgezime vie,

Farmecele sale cu care-ncânta! 

Astfel strălucește rara-i frumusețe

Ce pe toți încântă, farmec înzeit!

Dar pierit-a viața care dă junețe,

Inima, voința, dalba tinerețe,

Tot e veștezit! 

Nu chemați acele suflete sublime

Ce păștea cu fală, vechiul, dalb pământ!

Nu pot a răspunde decât prin suspine;

Inima-mi se rupe cugetând în mine

Și plângând dulci zile care nu mai sânt!