Mihnea încalecă, calul său tropotă, 

Fuge ca vântul; 

Sună pădurile, fâșâie frunzele, 

Geme pământul; 

Fug legioanele, zbor cu cavalele, 

Luna dispare; 

Cerul se-ntunecă, munții se clatină, 

Mihnea tresare. 

Fulgerul scânteie, tunetul bubuie, 

Calul său cade; 

Demonii râseră; o, ce de hohote! 

Mihnea jos sare. 

Însă el repede iară încalecă, 

Fuge mai tare; 

Fuge ca crivățul; sabia-i sfârâie 

În apărare. 

Aripi fantastice simte pe umere, 

Însă el fuge; 

Pare că-l sfâșie guri însetabile, 

Hainele-i suge; 

Baba p-o cavală iute ca fulgerul 

Trece-nainte, 

Slabă și palidă, pletele-i fâlfâie 

Pe oseminte; 

Barba îi tremură, dinții se clatină, 

Muge ca taur; 

Geme ca tunetul, bate cavalele 

Cu un balaur.