Ăsta e Bosforul d-unde s’aripează,

P-al lor car de roze fragedele zori,

Din a cărui undă și-a făcut mirază

Bolta azurată, aurind de flori.

Ale sale fiice sunt strălucitoare

Ca stelele d-aur rătăcind prin nori ;

Dulcea frumusețe este fugătoare,

Piere ca o rouă dupe dalbe flori.

Pe aici domnește blinda poezie

Ce din cupa-i d-aur varsă drăgălaș

Un prefum de roze și de ambrozie

Care-mbată dulce sufletul gingaș.

E-ora cînd tresare lina Propontide

Sub al aurelii tinerel sărut,

Scînteind la focul stelelor splendide

Semănate-n fundul cerului plăcut.

Colo se arată niște insolițe,

Strălucind la raza stelii lui Lial,

Asfel ca un negru cuib de alunițe

Care încunună sînul virginal.

Muntele Olimpul cu a lui cunună

De ninsori eterne se zărește-n fund ;

Albele-i cosițe strălucesc la lună,

Se răsfrîng pe sînul golfului profund.

Însă cadrul dulce, care ne răpește

Peste Propontide, se schimba-n Bosfor,

Arta cu natura acolo s-unește

Să formeze cadrul cel mai răpitor,

Căci Selim sultanul merge de primește

La giamia mare de la Top-hane

O fecioară jună ce îi dăruiește

Pe tot anul încă vechea valide.

Orișice lumină ce-n Bosfor se frînge

Își alungă forma ca un plop de foc ;

Iar cînd vîntul serii marea o restrînge,

Acești plopi de flacări se zdrobesc, se joc.

Peste fața mării, dalbe caicele,

C-odalisci cu văluri, trec și se deșir,

Ca acele vise dulci și tinerele

Ce lucesc în fundul unui suvenir.

Aerul răsună de strigări voioase.

Augusta mireasă trece... Vă-nclinați !

Ochii să nu vază grațiile frumoase !

Și să nu profane farmecii curați !

Soarele apune peste Propontide ;

Însă la suflarea valului cel lin,

Pare că se leagăn bolțile splendide,

Dulce poleite d-aur și rubin.

Unda, încrețită d-aurele line,

Scînteie sub brîul stelii purpurat,

Cu colori suave, magice, divine,

Ce încîntă ochii, inima îmbat.

Dar Selim se uită, din serai, pe mare

Unde-aruncă boabe de mărgăritar,

Ce, picînd, formează fără încetare

Mii de grațioase cercuri ce dispar.

Lîngă el se vede favorita nouă :

Capul ei pe mînă cade gînditor,

Ochii săi de flacări-noată-n dulce rouă ;

Un surîs aură chipu-i răpitor.

— „Șterge aste lacrămi, răsfățată floare

Ce-am cules din munții vechilor Carpați !”

La aceste vorbe alba plîngătoare

Către el înturnă ochii lăcrămați.

— „Strălucite doamne, lacrimile mele

Cură pentru țara d-unde m-ai răpit !...”

— „Daca pentru asta rîurează ele,

Șterge-le îndată, fermec înflorit !

Mehrubé ! Aruncă dulcea ta privire

P-al acestor unde fraged legiver !

Numai focul tînăr din a ta privire

Poate fi mai magic pe pămînt și-n cer !

 

Uită țara voastră unde nu-nflorește

Sicomorul verde ! Unde nu vedem

Alcovanul tînăr care răspîndește

În havuzu-mi d-aur apa care bem !”

— „Colo unde raza unui dulce soare

Peste stînci uscate nu s-a spulberat,

Unde ca fecioara într-o sărbătoare

Cu flori dulci de aur cîmpul s-a-mbrăcat ;

Unde limba dragă, tînără-amoroasă,

Sună ca suspinul vîntului ușor,

Prin dumbrava verde, fragedă, umbroasă,

Printre flori rîzînde, eu aș vrea să zbor !”

— „Dar sub ceru-ți rece, omul nu iubește,

Inima îngheață de al iernii vînt.

Dalba-ți frumusețe, care ne răpește,

Trece ca o floare lîngă un mormînt.

Împărțește-amoru-mi ! El e o comoară

Ce tot Răsăritul s-aibă ar voi !

Ai tu vro dorință ? Cine vei să moară ?

Cine să trăiască ? spune, și va fi !”

— „Colo unde limba dulce și-amoroasă

Sună ca suspinul vîntului ușor,

Prin dumbrava verde, fragedă, umbroasă,

Inima mea zboară la un alt amor !”

— „Dacă numai astă perlă albioară

Face-atîtea cercuri pe acest Bosfor,

Cîte nu ar face tînăra fecioară,

Ce în altă țară are alt amor !”

Unda se despică, geme cu turbare ;

Valurile albe cresc și se topesc ;

Niște late cercuri se răsfrîng pe mare

Și la focul lunii grațios lucesc.