Noaptea toate seamăn mai spăimântătoare,

Moartea le-mprumută vălul de teroare.

Conjurați d-odată, în orgia lor,

Ei se dau ca mieii la cei ce-i omor.

Ștefan pune focul. Flacăra s-unește

Cu teroarea morții și pe toți uimește.

Zorile se varsă. Pe cetatea lată

Către cer se-nalță flacăra turbată.

Junele bacante, bete, despletite,

Mai cătând cu gura sărutări dorite,

Cu amanții tineri, spectacol amar!

Într-un râu de flăcări, repede dispar. 

Iar Corvin cel mare, revărsând suspine,

Cu trei răni și singur fuge cu rușine.