Domnul cheamă capii și le zice-ndată

Când frumoasa-i coamă soarele ne-arată:

—„Azi tiranul țărei e creștin popor 

Și de-aceea-mi pare mai spăimântător!

Sub vorbiri creștine, pline de-omenie,

El ascunde nouă lanțuri de robie!

Nu cătați ce nume, ce credință are

Cela ce vă surpă sfânta neatârnare!

Câți străini vă calcă pe acest pământ,

Voitori de bine vouă nu vă sunt.

Orice-ar fi străinul ce vă calcă-n țară,

Sub urgia voastră trebuie să piară!

Oamenii se pleacă la apăsător,

Când le putreyește inimile lor.

Dar un nobil popor piere cu mândrie

Și cât viețuiește, liber va să fie!

Tari au stat străbunii pentru-acest pământ,

Să urmăm în faptă cei ce nu mai sunt!

Cum au fost părinții, fiii n-or fi oare?

Pirul nu coboară dintr-o dulce floare.

Unde roza moare, rozele-nfloresc,

Pe eroici urme, eroi strălucesc!”