Iar prin lungul apei, prin dumbrăvi, s-arată,

Pasă, pe tăcute, o măreață-armată

Armia lui Rareș, domnul lăudat.

Luna p-a lor cale raze-a semănat.

Ungurii cu spaimă somnul dulce lasă

Și la datorie fiecare pasă...

La lumina stelei, cei armați s-opresc...

Din ambele taberi, bravii se privesc. 

Lupta-ncepe crudă: buciumele sună,

Caii lor nechează, văile răsună.

Zorile se scaldă p-azurul ceresc,

Pe armele roșii de sânge-omenesc,

Dar lumina spune cetelor maghiare

Că numai prin fugă pot afla scăpare. 

Zapoliu aude cu plăcere vie...

La moldavii noștri pasă-n bucurie.

Cheamă căpitanul care-a comandat;

Tinde mâna dreaptă și l-a sărutat. 

Apoi dă lui arme rari și prețioase,

Aur îi oferă și săgeți frumoase.

Grozea, căpitanul, armele-a primit

— „Iau eu arcu-acela la luptași dorit,

Dar auru-ți, doamne, nu mi se cuvine.

Domnul Petru Rareș m-a trimis pe mine

Să sfărâm vrăjmașii într-acest rezbel

Numai pentru stima care-ți poarta el.”