Lângă Olt la monastire

Vine un ostaș din plai

Și întreabă cu grăbire

„Unde-e muma lui Mihai?” 

Teodora se închină;

Roagă pentru fiul său.

„-Maică schimnică, suspină,

Nu mai este fiul tău!

Ce nu au putut răpune

Patruzeci de lupte mari,

Au răpus, vai! îți voi spune,

Două săbii de tâlhari!”

— „Sub a morții grea lovire,

El, căzând, s-a apărat?”

— „Prins în lance, cu mărire,

Scump el viața lui a dat.”

— „Adevăr tu spui... El este

Fiul meu cel prea iubit...

Dar poți tu a-mi face veste

Pe români de i-au unit?”

— „N-a putut el să-i unească,

Singuri nefiind uniți.

Toți voiesc ca să domnească

Și-așteptând, toți sunt robiți!”

— „Știrea ta e tristă foarte,

Nu că fiu-meu a murit,

Dar că chiar prin a lui moarte

Pe români n-au dezrobit.”

Astfel zice doamna mare

Și-n chilie s-a închis,

Până ce de întristare

Ochii-n lacrimi i s-a-nchis.