Tropotă, bubuie plaiul Candavii,

Lîngă Cavaia,

Caii se spumegă, pui ai Moravii

Rărind bătaia,

Iată-i alunecă ! Umbra pămîntului

Nu îi sosește :

Comoara lor flutură p-aripa vîntului,

Nara lor crește.

Nu vezi mișcările ce fac picioarele

Iuți și ușoare,

Și cum miroasele le poartă boarele

Pe aripioare!

Ei port femeile, dalbe ca ziorile

Cele de vară.

Brîul cu armele luce ca florile

De primăvară.

Nu sunt avlonele, nici tiranesele

Cele plăpînde,

Nici elbasanele, nici belardesele,

Fragede, blînde ;

Nu sunt nici gueguele aspre, sălbatice.

Nu sunt albane ;

Sunt flori de măgură, flori păduratice,

Mîndre române.

Fugi, trecătorule ! Pleacă-ți cătările

A nu le strînge

Flacăra ochilor ! Căci înfruntările

Se spăl cu sînge !

Boarea le scutură aurul pletelor

Ce rîurează

Drag sub fachioalele, fermecul fetelor

Ce le visează !

Iată-le ! Armele și frumusețele

Le împovră ;

Crinii și rozele mîngîie fețele.

Ochii ard în pară.

Trec și în urmă-le umbra ce scînteie

Se mai umbrește !

Tropotul cailor scade, se mîntuie,

Se risipește.