San-Marina astăzi are

Sărbătoare de păstori,

O serbare

De plecare

La Vardar ce cură-n mare,

Alergînd pe pat de flori.

Se întinde masă dalbă

Pe un plai lîngă Cătun,

Cu smîntînă

De la stînă

Și cu fagi de miere albă

Și cu vin de la Zeitun.

 

Dintr-o mînă-n altă mînă

Cupa pregiurată-n flori

Trece plină ;

Beau, închină

Pentru țara lor română,

Pentru turme și păstori.

Cei bătrîni cu albe plete

Cei dintîi la masă-nchin ;

Hora pasă

Lîngă masă,

De flăcăi și june fete

Cu păr negru, cu alb sîn.

Și pe cale mic și mare

Stă, mai cată către sat

Cu plăcere

Și durere,

Îi trimite fiecare

Cîte-un dulce sărutat.

Seara vine și păstorii

La pîrîu toți se opresc.

Și fac focuri,

Și fac jocuri

Pîn' ce visele-aurorii

Peste geana lor plutesc.

Astfel trece scurta viață

De străini neatîrnați,

Ca cocorii

Și ca norii

Cînd pe cîmpuri de verdeață,

Cînd pe munții cei înalți.

Oamenii au arme dalbe

Și femeile dulci nuri,

Cu gurițe

De lilițe,

Coame d-aur, fețe albe,

Ochii lai ca niște muri.

Dar durerea, vai ! nu lasă

Nicăiri pe muritor.

Ce dor mare !

Ce-ntristare

Inima lor le apasă

Cînd oițele le mor !

Fluierile și cavale

Sună vesele cîntări.

Lîngă mese,

Cete dese

De copii se joc pe vale

Ca-ntr-un vis de desfătări.

Popii binecuvintează

Și atunci toți s-au mișcat

De plecare

Către mare,

Turmele înaintează,

Toți cu totul le-au urmat.

Caii poartă în spinare

Corturi, paturi, așternut,

Toată casa,

Toată masa

Și vestminte de-mbrăcare,

Tot ce au, tot ce-au avut.

Mumele, în glugi pe spate,

Poartă prunci cu păr bălai

Sau mioare

Lîncezioare.

Clopotele, legănate,

Sună depărtat pe plai.

Turma beagă, cînii latră,

Caii nechează ușor ;

Mai departe,

La o parte,

Sub o măgură de piatră,

Cîntă-n fluier un păstor.