O, Doamne-al bunătății, putere creatoare,

De care niciodată eu nu m-am îndoit,

Tu, ce ai pus amorul în inimi simțitoare

Și floarea aurorei cu rouă-ai învelit; 

Tu, ce-ai sădit în inimi speranța și credința,

Căci una fără alta nu poate exista,

Ce-aduci după durere surâsul și dorința

Și după vijelie un soare-a lumina; 

Ce fără încetare dai zilelor lumine,

Și câmpului verdeață, și paserii cântări.

Și frunzelor șoptire, și undelor suspine,

Și pe vergine buze suave sărutări; 

Aruncă o cătare asupra țării mele;

Ea este ca o barcă pe un ocean plutind

Când geme uraganul în noapte fără stele,

Ce încă o suflare ș-o vom vedea pierind. 

Trimite-ne, o, Doamne, lumina ta cerească,

Căci lungă fuse noaptea în care suspinăm

Ca să vedem furtuna ce va să ne răpească

Și sub un mal ferice un port sa căutăm!