La lampa mea

Tu te consumi, o, lampă! dând raze luminoase.

La lucrul meu ca tine eu însumi mă consum,

Voind a da lumină acestei țări frumoase

Ce relele supun.

Avem aceeași țintă, aceeași misiune,

Dar tu de când servi mie, o lampă-ai ruginit, 

Și eu de când serv țării, vai! trebuie a spune?

Cu inima-am slabit!

Și n-am produs nimica! Acum ca altădată

Copiii săi cei vitregi în taberi se dezbin.

Acum ca mai-nainte ea este-ngenucheată

Sub jugul cel străin!

Nu simte nici durerea ce suferă de heară,

Nu simte nici rușine de umilința sa,

Nu simte că mai bine într-un mormânt să piară

Decât a se pleca!

Tu știi, o, dragă lampă! acele nopți amare,

Trecute în veghere, ca să-i aflăm cântări,

Prin care să-i aprindem, în sufletul ei mare,

Frumoasele-aspirări!

Dar vântul de la dânsa au dus aceste cânturi;

Ea nu le-a ascultat.

Tot astfel și suspinu-i s-a mestecat pe vânturi

Și lacrima-i cu sânge în râuri a picat!

Cântarea libertății acum e înecată

De strigătul acelor ce cheamă arzător,

Să-i urce la putere și să devie-ndată

Tirani, la rândul lor!

Și sufletele slabe și fără de mărire,

L-a patimilor voce, mai repede alerg,

Tirani și robi în noaptea de moarte rătăcire,

Deopotrivă merg.

Lumină încă lampă o odă, o cântare,

Și dacă și d-acuma noi nu vom izbândi,

Atunci, având dovadă că nu mai e scăpare,

Chiar eu te voi zdrobi.

Share on Twitter Share on Facebook