Dar colo pe hotarul deșertelor tăcute

Era odinioară acel vestit Memfis.

Luminile, știința și artele plăcute

Făcuseră acolo al lumii paradis.

Aici era cetatea cu magice palate,

Aici locuitorii trăiau ca-n sărbători

Dar una dată moartea aice se abate

Și mâna lor îngheață pe cupe și pe flori

D-atuncea, în tăcerea anticelor deșerte,

Șacalul cel sălbatic se plânge întristat

Și vânturile-ntoană lugubrele concerte

În vechile ruine ce timpul a-nfruntat.