Români! Ce faceți oare mormintele străbune? 

Orice popor ar fi 

Ce n-are monumente, aceste mari cunune

De secoli de mărire, nu are drept a spune

Că este el un popol! Nici are drept a fi! 

Mormintele se află; dar, turme rătăcite, 

Români! de robi tirani, 

Ce au trecut pe țară cu inimi înjosite, 

Lăsară să se surpe; erau prea strălucite;

Și ei, prea orbi, să rabde lumina-acelor ani! 

Vai! Secolii din urmă deschiseră intrare 

Străinilor pierduți, 

În paturi nopțiale, aceste sanctuare

De unde altădată, spre fală și mirare,

Nășteau eroii țării și dalbele virtuți. 

Străinii risipiră țărâna strămoșească, 

Și ce n-au risipit, 

Românii dărâmară!... O, țară românească!

Fii demnă prin virtute de fala strămoșească,

Sau leapădă un nume ce tu ai umilit!