Ce-ai fost tu aici în lume?

Rege sau un sclav nedemn?

Căci pe frunte-ți nici un nume

Nu ne spune nici un semn.

Regi sau sclavi, tot se abate.

Oasele ce le-a rămas

Au aceeași greutate,

Pentru cela ce le-a tras.

Sceptrul, lanțul nu lăsară

Peste brațe urma lor,

Pe nici unul nu cruțară

Oarele în zborul lor.

Regi și sclavi ce au să facă?

Nu sunt tot un trist pământ?

D-opotrivă nu-i atacă

Viermele cel de mormânt?

Unul beat d-a lui trufie,

Altul de al său lung dor, 

Se deșteaptă cu urgie

Când se curmă viața lor.

Vai! Amar acelui care

Zi ferice n-a avut!

Și cu-a vieții chiar perzare

N-a trăit nici un minut!

Tu, schelet, ne-aduci aminte

Că e scurt al vieții pas

Și-orice cugetă, ce simt,

Vai! ca tine a rămas!

Poate că ai fost ferice.

Tristă urmă, noi nu știme,

Gura ta parcă ne-ar zice

„Timpul trece, să iubim!”