Pe malul cel verde ce râul stropește,

Un om după cale puțin s-odihnește, 

Visând fericit! 

Iar razele zilei cu umbrele serii

Sub ochii-i se luptă în sânul tăcerii 

Pe val adormit. 

Pe măgură luna se-nalță-atunci plină

Și varsă pe fluviu un val de lumină, 

Un brâu lucitor; 

Eterul albastru cu stele aurite

Se scaldă prin valuri ușor încrețite 

De vântul ușor. 

Pe fluviul luciu o barcă s-arată

Cu pup-aurită, cu flori cununată, 

Cu văl de satin, 

Cu june fecioare ca visuri frumoase

Ce-n viața fugindă se-nclin amoroase 

P-al nostru trist sân; 

Un om cu cosițe și gene albite,

Cu brațe secate, cu fețe pălite, 

Cu coasa de fier, 

Apare în barca cu dalbe fecioare

E timpul; iar ele sunt blândele oare 

Ce vin și iar pier. 

Și barca se duce prin valuri purtată;

Iar grupa de fete de visuri se-mbată, 

De viață se-ncânt; 

Cosița lor saltă sub aurea dulce

Și flacăra lunii pe brâul lor luce, 

Și iată cum cânt: 

„Vin' cu noi, străine june,

Să te-mbeți de răsfățări, 

Vin' pe tinere cunune

De adună desfătări!

Vin' cu roze de-mpletește

Anii tăi ce fugători,

Pân' ce timpul nu cosește

Ale vieții tale flori!

Să n-amâi plăcerea dulce!

Timpul este-amăgitor

Ce răpește nu mai duce

Fragedului muritor.

Astăzi toate pentru tine

Jos în lume strălucesc,

Și plăcerile divine

Cu-a ta viață se-mpletesc.

Mâine se vor stinge toate

Ca parfumul serii-n vânt,

Al tău suflet mâine poate

S-o preface în mormânt.

Timpul trece, vin' mai tare!

Toate câte-n viață plac

Trec cum trece-o sărutare;

Toate lacrime se fac.

Vin-acum la fericire!

Mâine fi-va prea târziu,

Vino până ai simțire,

Până sufletul ți-e viu!” 

Spre barca ce fuge pe fluviu la vale

Străinul îndreaptă cătările sale, 

Ce râură dor; 

Întinde-a sa mână și sufletu-i bate,

Răpit de dorințe ce viu îl străbate 

De vise d-amor; 

Dar vasul se duce și-n umbră dispare.

Se stinge cu-ncetul cereasca cântare 

Pe râul tăcut. 

În darn călătorul s-o urme se-ncearcă

Și râuri de lacrimi ai săi ochi îneacă, 

Căci timpu-a trecut.