În cetatea Clujul, într-un vechi palat,

Stă Mihai Viteazul rege coronat.

Ungurii, românii, sașii i se-nchină

Dacia revarsă vechea sa lumină,

Dar atunci s-aduce capul lui Andrei ⁶

Ce fugind din luptă fu ucis d-ai săi.

Ucigașul pare: crima îl mândrește;

Lauda mulțimii încă o mărește.

Capul se expune. Domnul, gânditor,

Cu aceste vorbe varsă al său dor: 

— „Crima când se face chiar spre-al nostru bine,

Ea rămâne crimă, merită asprime,

Cela ce o iartă este vinovat

Pe cât cel ce-o face este degradat. 

Cela ce în umbră pe vrăjmaș omoară.

Dumnezeu și omul insultând, coboară.

Piară ucigașul! Voi înmormântați

Pe acest om mare și onoare-i dați!” 

Ucigașul piere. Și cu pompă mare

Batori primește sfânta mormântare.