Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,

Unde cură-n vale un râu mititel,

Plânge și suspină tânăra domniță,

Dulce și suavă ca o garofiță;

Căci în bătălie soțul ei dorit

A plecat cu oastea și n-a mai venit.

Ochii săi albaștri ard în lăcrimele

Cum lucesc în rouă două viorele;

Buclele-i de aur cad pe albu-i sân,

Rozele și crinii pe față i se-ngân.

Însă doamna soacră lângă ea veghează

Și cu dulci cuvinte o îmbărbătează.