„Tu vrei să-ți spun, acuma, de ce nu te iubesc?

Ei bine! mă ascultă și află ce gândesc

Ești jună si frumoasă ca roza de câmpie

Și ochiul tău durerea o schimbă-n bucurie.

Iar fruntea ta se pleacă sub gându-ți amoros

Ca crinul primăverii în văntul călduros.

Pe buza-ți rumeoară, trecând a ta suflare,

Într-un parfum de roze își ia a sa schimbare;

Dar când tot spui cât neamul îți e strălucitor,

Amoru-ntoarce capul și fuge râzător. 

Să te iubesc, pe tine? Dar inima ta-i veche,

Și generozitatea nu-ncântă-a ta ureche.

Văz sufletul tău, dragă, sub vălu-i grațios,

S-ascunde ca un vierme prin crinul cel frumos.

Patriotism, virtute, frumoasă cugetare 

Sunt niște simțăminte ce inima-ți nu are.

O formă analogă ea, dragă, de-ar avea

Ar fi cu plete albe și dinții i-ar cădea.

Așa te vede însă al meu tânăr amor

Și de aceea, dragă, el zboară râzător. 

Arunc-a ta privire pe-o inimă uscată

Ce egoismu-nchide și micșorarea-mbată,

Pe-o inimă ce-i mută ca un mormânt fioros

La tot ce este nobil, plăcut și generos; 

Aceea va-nțelege când tu vorbești în lume

De aur, de cordele, de titluri și de nume.

Eu voi o vale verde ca tinerețea mea,

Ș-o floare grațioasă să plec capul pe ea

Ș-acolo l-a mea țară, visând eu în tăcere,

S-adorm pe sânu-i dulce, cu fragedă plăcere. 

Dar tu vrei aur, titluri; și tânăru-mi amor

La sunetul monetei s-avântă râzător. 

De vrei să-mi fii iubită, vin' către țărmul vieții,

În care tot e dulce ca visul tinereții,

Acolo, dragă dulce, atât te voi iubi,

Cât râul de plăcere în calea-i s-ar opri

Și stelele în spațiu s-ar sparge voluptoase

La ale gurii mele șoptiri armonioase. 

Dar vai! a ta gândire, pe când eu îți vorbesc,

S-avântă după titluri ce visele-ți răpesc,

Ș-amorul meu, o, dragă, tu vezi, s-avântă, zboară,

Râzând de bătrânețea ce inima-ți conjoară.”