Buciumul lui Zamolx sună,

Scoală Acvilă străbună,

Scoate capu, te trezește,

Du-te de te-ntinerește:

Du-te-n Pareng de te scaldă,

Că dă Mithra vremea caldă.

Fă-ți apoi o avîntare

Și te-oprește-n Turnu-Mare

Și-mi ațintă, fără frică,

Soarele ce se ardică!

Tinde lung a ta umbrire,

Cheamă-ți fiii la unire;

Dă din aripi și răcnește,

Îi adună, le grăiește

Că Traian plin de ardoare

Stă pe Omul în picioare,

Le trimete voie bună

Și porunca-i așa sună:

„Ce e astă împărțire

Și a numelui smintire!

Că vlăscenii, moldovenii,

Transilvenii, bănățenii

Nu-s în tablele d-aramă,

Nici că-i știe vechea Faimă.

Pot să facă din Dacia,

Pe dreptate, România;

Dar românii au un nume

Pe cît vor trăi în lume.

Deci să-ncete poroclirea,

Dezertarea, dezunirea.”

Dă-te-n Istru-apoi, cu fală,

Ia p-aripi apă lustrală

Și te-ntoarce de-i stropește

Și pe toți îi înfrățește:

În străvechea Românie,

Decît frați să nu mai fie!