Ai vrea, precum se vede, să-ți mai aduci aminte

D-acea miniatură a sexului frumos,

D-a ei vioiciune, spirituasele-i cuvinte,

D-ocheada cea focoasă din ochiu-i amoros;

De ochii ei cei negri ce-ar sparge o-ntristare

A lumii toată în doliu, d-acel surâs ceresc

Ce veselește lumea ca ziua de sărbare,

De gestele-i vioaie și timbrul îngeresc;

De buclel-ebenine, lucioase și flotânde

Pe sânul d-alabastru, ca aripe de corbi

Ce fâlfâie pe bruma ninsorilor căzânde

Cu toată răsuflarea-i ce tu în drag absorbi? –

Pleca când am văzut-o, și tremuram de frică;

Căci inima-mi sta gata cu dânsa a zbura.

Purta pe piept o cruce, o cruce mititica,

Pe care și evreii părea c-ar săruta.