Când cina vă așteaptă în sala de mâncare,

Și-n giurul vostru vase cu flori mirositoare

Vă-mbată de miros;

Când ochii vi se pierde pe mese încărcate

D-argint, de porțelane, cristale tot-săpate,

C-un viu foc luminos;

Și când pe masa voastră cea plină de legume

Ce globu-ntreg produce, d-esențe și de spume,

De vinuri spumegând,

Vedeți îndestularea ce cară, grămădește,

Ș-un șir de servi în prajmă ce-alerg, vă ocolește

Punând și ardicând;

Atunci, atunci gândit-ați că lângă casa voastră

Este-o căsuță veche și spartă, mică, proastă;

Și crivățu luând

Hârtia din ferestre, un viscol o petrece,

Bagă în ea zăpada; e frig într-însa, rece,

Căci toată e în vânt!

Gândit-ați vre o dată c-aci-n astă cocioabă,

O văduvă săracă, bolnavă, goală, slabă,

Cu șase copilași,

Stau în ocol pre vatra abia cu un tăciune!

L-e frig, l-e somn, l-e foame și pic de slăbiciune,

O, mult sunt drăgălași!

Când unul dintre dânșii ardic-o mânușiță

Scuț roșie ca racu, și-i zice: "Măiculiță,

Te scoal', nu mai dormi!

N-e frig și ne e foame; te scoal'! fă focu mare!

Dă-mi pâine! Pune masa!' și ea,-n delir, tresare!

Nu poate a-i mai minți.

Se scoală,-și smulge părul și iese pe zăpadă,

Și vede casa voastră în veci tot în paradă,

În veci în veselii:

Ferestrile-ndoite ce crapă de lumină

Și vesela-vă umbră râzândă, dulce, lină,

Săltând în bucurii...

Curând! Dați în genunche! Uitați! O! piară slava!

Blăstemele s-azvârlă, precum s-azvârlă lava

Ce-o varsă un vulcan!

O! Tremurați! căci glasu-i în ceruri e puternic!

Mai greu decât sentința cu care un nemernic

Strivește un sărman!