Tu văzuși, văzuși, oglindă,

Frumusețea-mi răsărind,

Și cu-ncetul eclipsindă,

O vezi iarăși apuind.

În zadar colori silite,

Frumuseți de-mprumutat;

În zadar sunt îngrijite

Niște flori ce s-au uscat.

Plîngi, oglindă, plîngi cu mine!

Nu găsim ce mai cătăm!

Cînd mă văz acum în tine

Amîndouă ne-ntristăm.

Acea buclă aurie,

Ce cu grații resfiram,

O vezi tristă, argintie,

N-o-ngrijesc cum o-ngrijam!

Acea frunte îngerească,

Care-atîți o adora,

A-nceput să se-ncrețească;

Nu mai este ce era.

Acea pieliță ca crinul,

Acei ochi ce schinteia,

Cele buze ca rubinul,

Cea dintură ce sticlea,

Ca nălucul se trecură:

Sunt ca flori ce-au veștejit!

N-au lăsat nici o trăsură,

Moartea parcă le-a pălit.

Plîngi, oglindă, plîngi cu mine

Nu găsim ce mai cătăm!

Cînd mă văz acum în tine,

Amîndouă ne-ntristăm.

Prin povața ta, odată,

Iscusința mea făcea

Mii de inimi ca să bată,

Mii de capete-ntorcea.

S-a dus timpul fericirii,

Cînd în fața ta săltăm

Să-mi cerc armele zîmbirij:

O! ce lume subjugam!

Dimineața cînd, zglobie,

Încă-n patu-mi te priveam,

Ce ascunsă bucurie!

În ce fermec mă răpeam!

O! ce dar e tinerețea!

Și noi cum o nengrijim!.

Ce frumoasă-e frumusețea,

Dar, puțin ne folosim!

Să mai vie înc-o dată,

Cu cercarea care am;

Să mă văz iar adorată...

Ș-atunci... viața, Doamne, ia-mi

Inima-mi ș-acum a cere,

Ș-acum încă aș iubi...

Mă gîndesc... o! ce plăcere

În amor a birui!

Dar sunt armele zdrobite

De ast timp afurisit,

De ast timp ce ne trimite

Brazdele de îngrozit;

De ast timp care pălește

Orice-n drumuri va călca,

Ș-urmele ce tipărește

Nu-i putinț-a se spăla!

Toți aceia care-odată

Îmi da lacrăme d-amor,

Abia mila lor mi-arată;

Îmi surîd drept un favor,

M-ocolesc; Îi văz departe;

Se anunț de confidanți;

A lor glume sunt deșarte:

Sunt amici, nu sunt amanți!

În deșert sunt mușcătoare;

În deșert sarcasmul meu;

Căci acum nu dă fioare

Aeru-mi picant sau greu!

Plîngi, oglindă, plîngi cu mine!

Nu găsim ce mai cătăm!

Cînd mă văz acum în tine,

Amîndouă ne-ntristăm.