Cînd primăvara vine pe cer și pe cîmpie,

Cînd aerul se împle de dulce armonie,

Cînd crîngul și gîrlița șoptesc într-un deșert,

Poetul atunci iese pe coasta ce răsună

Și inima-i, ca harpă, sloboade-un împreună

La marele concert.

Cotește rîndurica, se-nalță-n viersuri nouă,

Alunecă pe iarba ce scînteie de rouă

Și ageră se-ntoarce, se pierde leșinînd.

Se gudur porumbeii, se-mbucă turturica,

Aleargă mielușeaua, zîmbește floricica,

Sticleți și filomile se sparg pe crăci cîntînd.

Acestea văd poeții cînd soarele răsare;

Cînd soarele de prier cu dulcea sa vîlvoare

Îl cheamă să-l salute pe creasta unei văi;

P-atunci, pe cînd bogatul s-adoarmă abia poate, –

Și-n somn, numai zăstîmpuri!— Ce visuri speriate

De griji și oameni răi!

Cînd soarele-n domenuri de raze luminate

Se-ntoarce ca eroul din lupte depărtate

Și-mprăștie căldură și viață și amor,

Cînd brazde muncitorul, în trîmbe înnegrite,

Întinde în departe pe maluri însmăltite,

Precum artiști dau umbre la peisajul lor;

Cînd ies pe bătăture, pe prispele lipite,

Grămezi, grămezi copiii cu plete aurite,

Cu grase piciorușe, cu ochii scînteind;

Și mumele lor tineri, cu furcile în brîuri,

Privesc la pînze-ntinse pe margine de rîuri

Spuind și povestind;

Cînd soarele apune pe văi și pe colnice;

Cînd satul tot se împle de vaci și de junice;

Cînd sare vițelușii și ugerul e plin;

Cînd rumene copile, flăcăii numai zale

Își râd cu dinți de lapte, se trag de mîini din cale,

Își spun cîte o glumă, își iau un măr din sin; –

Atunci, atunci poetul natura contemplează.

Se miră și se-ncîntă, și crede, adorează

Cu pruncul și cu firea pe Tatăl Creator.

Bogatul îns-atuncea pogoanele măsoară,

Tot numără clăcașii ce-l văd și se-nfioară,

Gîndind la dijma lor.

De este vrun lac pacinic, de este vro pădure

Bătrină ca pămîntul, ce n-a văzut secure;

De este vro livede de flori și de miros,

În care saltă iepuri și presuri ciripește,

Și prepelița paște, cîrsteiul șerpuiește

Ș-insecte purpurate plec spicul undoios, –

Poetul le privește cu-o sfîntă bucurie,

În orișice nuanță citește-o poezie,

Se lasă p-o visare, explică un. Mister. –

În vreme ce bogatul, străin l-astă plăcere,

Se uită cu ochi rece și calculă-n tăcere

În inima-i de fier:

Cît dă, în ierne grele, ast lac ce-a să sleiască,

Pădurea ce-a să taie, livezi,ce-a să cosească.

Și camăta ce-aduce cu sumele pe ani?

Sărac este bogatul cînd astfel calculează!

Bogat este poetul cînd firea adorează!

Sărac este bogatul cu sacii lui de bani!