Bătrîn-aleargă-ndată

Cu mum-a se gîndi

În ce chip biata fată

S-o poată amăgi.

„Eu știu, îi zice, bine

S-o scap din ast ponos.

Acum te las’ pă mine

Să isprăvesc frumos.”

Cît vine-această.seară

Cînd ceru e deschis,

Se culcă fat-afară,

Să vază ce-i e scris.

Bătrîn-afurisită,

Pe-al casei învăliș,

C-a răilor ispită,

Ședea sub coș pitiș.

Bălaia frumușică

Deloc ea nu dormea.

Și toată numai frica

Acel minut pîndea.

Să vază la vreo parte

Pe Bunul Ziditor,

Să-l roage-a-i face parte

De dragu-i soțior.

Un fulger luminează,

Și ea pe brînci căzu;

Un glas o-nfiorează

Și moartea își văzu:

„Nu, fată; nu mai cere

Pe un văcar bărbat!”

Și-ndată, din tăcere,

Un țipăt a scăpat.

Părinții toți afară

Se-azvîrl din așternut;

Spre bab-acum să sară,

S-o spargă mai au vrut.

Aleargă la copilă,

La rodul lor iubit,

Voiesc s-o scoale-n silă;

Dar ea a și murit.

Părinți, băgați de seamă,

De-alegeri vă feriți,

De eres vă fie teamă,

C-asemenea pățiți.