Suflați, o, dulci zefiri! suflați aicea iarăși,
Suflați p-ăst verde cîmp, viat ²³  acum de voi!
Suflați pe astă vale, ce variată-n flori
De roditori copaci, mă-mbălsămește-aci.
Suflați pe astă undă, ce lin se încrețește,
Suflați pe a ei pînză, ce-ncet se înfășoară,
Suflați p-o-nverzită coastă împarfumată,
Ce vecinic cununează acest limpede lac.
Suflați p-ăst verde șir de tei mirositori,
Suflați p-ăst neted cîmp, înrubinat l-apus,
Suflați pe ăst drum neted, suflați drept pe o cale
Ce merge colo-ntins l-acel palat frumos.
Aci p-ăst pavilion ce stă-ntre lac și tei,
Ca în lăcaș al vostru vedeți-mă-ți viind.

Eu viu, copaci, aici

Cu lira-mi l-aști zefiri,

Ca ajutat de dînșii

Să poci trimite-o odă
La cel ce vă sădi ²⁴ .

Dar, zefiri! La voi viu,

La voi și iată-mi coarda

Cum toată-n deșteptare

Numai pă el visînd

Și-adaogă puteri.

Adiați, dulci zefiri!

Veniți în astă seară

A fîlfîi dasupra

P-ast falnic monument.

Și cu al filomilei

Acel variat glas,

Cîntați o odă lină

L-acel mormînt preasfînt.

Cîntați a lui virtute,

Cîntați a lui dreptate,

Ce plină de mărime

În cer se însemnă.

Sculați cu al lui nume

Noroadele și lumea

Ce subt a lui umbrire

Fericele-au gustat.

Nu vă sfiiți vrodată

Ale-ăstui bărbat fapte,

Ce nu se sting cu moartea,

Prea falnic să cîntați.

Iată-mă eu în rontu-mi

Îi dau acum tămîia

Ce-o văz mergînd d-a dreptul

Pe frunte-i a fuma.

Și el iată-l d-acolo

Cu brațele deschise

Ca să-mi primească vine

Ruga ce eu îi fac.

Prin el acum cu cerul

Vorbesc d-al lui ferice

Ce după el aicea

Cu-al nostru îl uni.

Auzi-l și d-acolo

Cum strașnic poruncește.

Trimite-aici dreptatea

Să se-ncuibeze-n noi.

Spuneți că al său scaun

Aci dasupra noastră

În centrul miezei-zilei

Vecinic și-a întărit.

Cîntați, ș-ecoa voastră

Zboare, meargă-a se uni

Cu armonia sfîntă

Ce umple-al lui auz.

Cîntați, la veacuri spuneți,

Spuneți că vecinici marturi,

Cît va trăi pămîntul,

În veci îl veți cînta.

C-odată aici un domn,

Vrăjmaș al nedreptății,

Via c-un veac de aur

În ăst norod tristat.

Și spuneți la tot omul

Ce soarta-l va-ndrepta

Aci în preajma voastră,

Să calce-acest pămînt,

Spuneți c-acel prea mare

Bărbat, rumân de sînge,

Ce-o lume-a fericit,

Acum aicea stă.

Subt astă rece piatră,

Aci p-al său pămînt,

Al Rumâniei reazăm

Se-așază adormit.

Dar îns-a lui virtute

Cea-n stele desinată

Și pă pămînt viindă

Slujaște de model.

A ei curată față

De aur, nepătată,

Brilează după dînsul

În veacuri a-l numi.

Ferice de acela,

Poet sau și istoric,

Ce c-un bărbat c-acesta

Putu a se-nsemna.

Și făr-a lua titluri

Ce neagră pată naște,

Ca îngeri drepți trecură

În veacuri a se-nscri.

Ferice și d-acela

Preanorocit norod,

Ce la cîrmaci c-acesta

Inima sa și-a dat.

Vază în el tiranii

Prea marea-le rușine

Și spre-a lua iertare

Aci cază-n genuchi.

Și dintre stele vază-l

Cum ochii-aici și-ațintă

Și conștiința blîndă

Cum stă la dreapta lui.

Cum în a lui viață

Pă vremea-acea de foc

Se străduia el singur

O lume-a mulțumi.

Și subt o lege blîndă

De dreaptă-oblăduire,

Tot înmuiat în dafini

În inimi guvernă.

D-auzi în capitală,

Numele lui răsună;

Auzi, în țara toată,

Pe urmă-i tot jelind.

Și zidurile astea

Ce-n ele lumini nasc

Vor spune-n multe veacuri

Că el le-a-ntemeiat.

În uliți, în spitaluri,

În inimi de săraci

C-un sfînt tipar ast nume

Va fi în veci săpat.

Strigări l-a sa țărînă simțirea-mi scoate-acum.

Iat-o e ațintată, vie, toată-nfocată,

Se saltă să deștepte, acum în miezul nopții,

Și prejmile s-aducă pă piatră-a se-nchina.

Sonet l-a sa virtute răsună coard-acum,

D-o înfocare sfîntă auze-o bubuind.

Spre-a-i învia țărîna, lira-mi toată în muncă

Strigă și iar răstrigă, chemînd numele lui.

În monumenturi zgomot s-aude detunînd...

Și-n apele dorminde, în șirul ast de tei...

O eco vie vine, sunînd numele lui...

Trăiască! auzi ea zice. Trăiască! în vînt iară,

Trăiască! în cer s-aude. Trăiască! iar în mal,

Trăiască! tot răsună, în veci numele lui...