Era frumoasă seara-n acea călătorie!

Ce gînduri dulci visează, ce plan de veselie

Își face-un călător,

Cînd întîmplarea-l duce ca să călătorească

Cu chiar acea ființă ce-ncepe să iubească

Și va-i jura amor!

Mult timp acum trecuse de cînd nu mai iubisem

Eram la toate rece și harpa-mi părăsisem;

Uram orice-ntîlneam;

Dar cerul ne păstrează cîte-o ființă nouă,

Cu care ne întoarce cînd o arată nouă

Sub forma ce iubeam.

Așa trimite rouă ce udă, răcorește

O floare veștejită de-arșița ce-o pîrlește,

Ș-o-ntoarce înapoi.

Dar, pentru toată fapta-i se ține, se păstrează

Pe taină cîte-o rouă, prin care renviază

Și plantele și noi.

El totdauna are o aură-ncropită

Cu care să-ncălzească natura amorțită

De crudul Achilon;

Prin stele el dă faruri acelui ce plutește

Pe valuri furioase, ș-atunci cînd rătăcește,

I-ardică pavilion.