Aura ce-mi da viață era o răsuflare

Numai parfum și balsam: gîndeam că printr-o floare

Răsuflă un zefir.

Ochii ei îmi erau fari; sînul ei, pavilionul;

Eu o priveam pe dînsa ca un diadoh tronul:

Trăiam într-un delir!

O să mă cerc a spune ce fel de frumusețe

Avea astă fecioară; dar unde găsesc fețe!...

Cătați în lord Byron,

La ovreiești armonii: acolo se găsește

Portret-unei evreice; prea mult se potrivește

Fecioara de Sion

Cu tînăra-mi vergină. Nici Eufrat, nici Iordanul,.

Nici soarele cel ager ce-a-mpodobit Libanul

Nu crez să fi produs

Mai vii ochi și mai negri. Platanul nu păstrează’.

Pieliță mai curată; Coranul nu visează

Huria ce-a propus.

Nici cu un păr mai negru, nici cu organ mai dulce;

O zînă mai plăcută la fii ce-or să se culce, –

În somn, – nu le poftim.

Cine-a produs-o, nu știu; hurie sau perie,

Știu că gîndesc la dînsa, și simț o bucurie

Eu îi zic heruvim.