Buzăul șoptea nopții, spunea d-o grozăvie,

Plîngea pe unde luna, și cîinii pe cîmpie

Urlau neîncetat.

A doua zi, în aer, pe liniște, răcoare,

Sta, vînăt ca porumba, cu ochii albi în soare,

Țiganul spînzurat.