Mulțimea s-adunase ca-n zi de sărbătoare.

Era o zi senină; era mărețul soare

Ajuns în culmea sa.

Juca pe cîmp copiii, mulțimea făcea glume;

Sileau și dregătorii țiganul să sugrume; –

Dar gîde nu era.

Puțin, și dorobanții un alt țigan găsiră,

L-aduseră în bice, și-n bice îl siliră

Să-nvețe-a sugruma.

Cînd se-nălță țiganul să scape de robie,

Răcneau și fii și rude, răcnea a lui soție

Și soțul își chema.

Căzu de trei ori robul din ștreangul infamiei;

Văzu de trei ori moartea în munca agoniei:

Zbiera fără puteri.

Mugea-necat în sînge, cu ochii scoși afară;

Se zvîrcolea ca șarpe și se zburlea ca fiară

Martirul în dureri.

Poporul, plin de scârbă, în groaza lui cea mare,

Era uimit de spaimă și fără răsuflare

Fugea necontenit.

Priveliștea aceasta el nu o mai văzuse

Încă de cînd cu turcii. De mult nu se produse

Revista de-ngrozit.