Stoicii cei tari și mîndri, Pitagori cum ș-ăi de-n jur;

Democrit care își rîde, Eraclid care ne plînge;

Din Platon ce ne mîngîie, pînă-n crudul Epicur;

Luther și Calvin, Saint-Simon; Mahomet ce cere sînge,

Cînd p-ascuns și cînd de față,

Cînd numind, cînd fără nume,

Cum că astă mare lume

Are un stăpîn ne-nvață,

Care trebuie-a-l slăvi.

Și baza voinței tale fiecare a simțit:

„Omul, omului să facă aceea care dorește

Să-i facă și lui iar omul”.

Nimini nu tăgăduiește

Cum că, stăpîne, ai voit

Omul a fi fericit.