Din zi în zi mai tristă, sărmană Românie;

De două veacuri jalea îți crește ne-ncetat!

Traian se miră, plânge, privește-a ta câmpie

Ce-o știe câmp, odată de Acvil-apărat.

O! Tristă-i suvenirea la cei în agonie!

Amar e când te doare, să vezi ca-ești împilat,

Să-neci a tale lacrămi; să vii, cu bucurie,

A săruta și mâna ce știi că te-a trădat!

Pe cine aștepți oare s-aline-a ta durere?

Pe-acela ce te suge? te calcă în picere?

Pe cei carii te-ar vinde de mii de ori p-un tron?

Te amăgești!... Dar, află și crede în tăcere:

Oricare slăbiciune în chinuri ia putere...

În fiare crește iute vârtutea lui Samson!