Eu nu poci, surioară, să fac portretul tău:

Zburdalnică-așezată, tăcută vorbitoare,

Cochetă virtuoasă, modestă mușcătoare,

Orice trăsuri ți-oi face, eu văz că iese rău.

P-un serios profesor îl faci a fi țingău;

P-un libertin de frunte, ce patimi nu-l mai doare.

Un simplu al tău zîmbet e-n stare să-l omoare;

Orice-nțelept te vede, s-a dus curajul său.

Dacă schimbări la față aș ști că se cuvine

Să crez în timpul nostru, – privindu-te pe tine.

Aș mai croi un basmu l-al Vinerii fecior.

Atunci, cu-ncredințare, știu c-aș brodi-o bine:

E tînără, – încîntă, – schimbarea e în sine, –

Ce alt să fie, aș zice, decît, decît Amor!