III

Întocmai ca o rouă ce-n nasturi dimineața
Se lasă pe un mugur ce-acum a înverzit,
Văz lacrăma ce cade din pleopa-ți ce-mi dă viața,
Ș-o sîntă lege-Amorul în ea a zugrăvit.

Cînd ochii tăi de flăcări, frumoși ca primăvara,
Azvîrl a lor schinteie d-un verde de smarant,
Pe buza ta cea vie și veselă ca vara,
Etern în floare-i este un mîndru amarant.

De ce o plăsmuire nu va să mă supuie!
De ce a mea speranță nu poate să se suie
La dulcea amăgire că poate m-ei iubi!

Cînd te recheamă mintea-mi, eu simț o strămutare
Ce -mi dă dureri cumplite; dar crez c-o vindecare,
În loc să-mi facă bine, mormîntu-mi ar grăbi.