II

Onoarea cea adîncă ce-nspiră-a ta persoană
Mai are înc-o taină ce-nspiră și amor:
De cîte ori m-apropiu, sau văz a ta icoană,
Din unghii pînă-n creștet mă trece un fior.

Amorul mă îndeamnă durerea mea a-ți spune,
Respectul mă oprește și-mi zice ca să tac;
Puternici dopotrivă, nici unul se supune,
Se lupt etern în mine și nu știu ce să fac.

Putința stă la tine, o, angele de pace!
Să intri între dînșii, s-ajuți pe cel ce-ți place,
Să curmi această luptă ce-atîta m-a slăbit.

Îți spui că unul însă e crunt cu mintea-n sine;
Iar altul este tînăr, frumos, leit ca tine;
Acuma dar alege-ți, căci el a biruit.