M-or fi plîngînd părinții!...

De mumă-mea mi-e teamă

C-o fi murit jelind!

Cînd îi întreabă fiu-meu: «Unde e tata, mamă?»

Of! cum l-or fi mințind!

Cînd să-l mai văd o dată, parcă mi-ar fi mai bine,

Parc-aș putea să mor!...

Nevasta mea, săraca! o fi plîngînd de mine,

O fi murind de dor!

Acela ce ne vinde nu vinde și gîndirea;

Măcar că s-a tocmit

Pe sufletele noastre; măcar că omenirea

Nimic a socotit!

Și-a rîs el d-astea toate! și-a rîs el de durere

Pentru puțin venit!...

Să-i fi luat lui fiii, părinții și muiere, –

Oari cum ar fi trăit?

O! cît ar fi mai bine să fim ca dobitoace,

Să nu simțim deloc

A noastră chinuire!

Să nu știm ce ne face

Pe cînd în cărți ne joc!