Un suvenir

Nu, nu se uită lesne, când, din copilarie.

Cineva iubește precum te-am iubit eu;

Și blestem pe aceia care, prin viclenie,

Mi-au amărât viața și tot amorul meu.

Mânia mea din urmă, mândria-mi cea silită,

Când ai ști acuma cu ce preț le plătesc,

Și cât, sub fața-mi rece, mi-e inima zdrobită,

Tu te-ai mira poate ca poci să mai trăiesc.

Aș geme la picioare-ți, mi-aș arăta căirea!

Dar, ca să fiu vrednic în veci d-amorul tău!

Înec durerea-n mine, măcar că-mi văz pieirea

În rana ascunsă ce-o roade-un vierme rău.

Și arburile,-ntocmai, ce focul mistuiește

Și îi suge sucul cu-ncetul și p-ascuns, — 

Când rădăcina-i arsă, când frunza-i gălbinește,

Când cenușa-i zboară, când focul l-a pătruns, —

Mai stă tot mândru încă și capul nu își pleacă:

Stă cu brațe-ntinse zefirii înfruntând;

Privește însă vântul ce-acuma o să treacă,

Ș-o s-auzi un trosnet și focu-i viforând.

Share on Twitter Share on Facebook