Frumoasă este vara!

E cerul cu lumină

Și pomii cu verdeață;

Natura este plină;

Roșatică e seara,

Gălbuie dimineața.

Cîmpii prea colorate

Exal miros din flori,

Și viersuri variate

În cerul fără nori,

Ca dintr-o harpă mare

S-aud în depărtare

Și-n inimi dau fiori.

Îmi place astă dată,

April cînd înflorește

Și pomii și cîmpia,

Pădurea cea uscată

Să văz cum înverzește,

Cum naște bucuria.

Să văz cum se destinde

Azurul cel ceresc;

Să văz cum se aprinde

Cu focul pămîntesc,

Cu munca și cu sporul,

Speranța și amorul

În toți cîți viețuiesc.

Îmi plac și gîndăceii

Cu-aripe mititele,

Cu felurimi de fețe,

Îmi plac și flutureii

De smalț pe floricele,

Cînd zbor cu aripi crețe.

Îmi place rîndurica

La cuib s-o văz zidind,

Îmi place păsărică

S-o văz pe pui hrănind,

Îmi plac și brotăceii, –

Se-mbuc și porumbeii

Iubind și gungunind.

Îmi place-atunci grădina

Și florile-ngrijite; –

Să văz crescînd zambila;

Să văz roind stupina

Pe coaste însmăltite;

Să văz rîzînd copila;

Să văz șezînd la soare

Copilul mic și blînd;

Să văz că nu mai moare

Un orfelin flămînd.

Să văz îndestularea;

Să văz îmbielșugarea

Pe cer și pe pămînt.

Atunci cel ce iubește,

Sau a iubit vreodată,

S-absoarbe în tăcere,

De vise se răpește,

De vise ce-i arată

Trecuta lui plăcere

În unda care fuge,

În crîngul cel întins,

În mielul care suge,

În focul cel aprins,

În umbra ce se-mparte,

În dealul cel departe,

În danțul ce s-a prins.

Atunci, el parcă vede

Ieșind din crini, lalele,

O nimfă ce visează;

Atunci, pare c-ar crede

Că vede-n viorele

Cătări ce-l ațintează.

Zefirii cînd prin frunze

Adie-n brebenei,

El simte p-a lui buze

Trecînd suflarea ei.

O simte-ntr-o cîntare

De cuc, privighetoare,

O simte-n fluturei.

Se-nsoar-atuncea firea;

Sărbează universul

Ateii și păgînii!

Fetițe-nvăț iubirea,

Poetul află viersul,

Întineresc bătrînii.

În om e fantazia,

Amoru-n trandafir;

În ochi e bucuria,

Plăcerea în zefir;

Plăcerea în gîndire,

Plăcerea în unire;

Natura e-n delir.