Necazuri

Urgia trecuse. Arseseră câteva case din Boldeşti. Când te apropiai de satul aşezat la drum, te îneca miros greu de gunoaie arse. Ţăranii, tăcuţi, descoperiţi ca la mort, aşteptau încremeniţi printre ruine de gospodării sărace, sosirea colonelului prefect, care, împreună cu autorităţile satului, urma să statornicească pagubele şi să împartă ajutoarele trimise de stăpânire.

Când au zărit maşina, s-au rânduit, disciplinaţi, în front, ca să-l cucerească.

— Bună ziua!

— Trăiţi! Răspunseră oamenii scurt, ca la regiment, ghiontindu-se ruşinaţi, speriaţi de ecou.

Notarul pregătise în faţa şcolii loc de judecată, cu masă mare, scaune mici, şubrede, pe care se aşezară cuminţi primarul, preotul, învăţătorul şi consilii, la dreapta şi la stânga prefectului, hotărâţi, întâmplă-se orice, să-şi susţină protejaţii.

Grăbit, colonelul grăi ridicându-se în picioare:

— Sunt trimis de guvern să împart ajutoare.

— Să trăiţi!

Şi fără altă formă porni să strige:

— Maria Ion Stan Poiană.

— Eu sunt! Săru' mâna. Să vă dea Dumnezeu sănătate şi măiestrului şi la toată lumea.

— Asta, domnule colonel, încearcă să lămurească notarul, este cea mai săracă. I-a ars toată casa. Nimic n-a rămas din ea.

— Lasă, domnule notar, fiindcă e ruda 'mneatale.

— Domle colonel, nu e drept, fiind neam cu ea. Să spună dumnealui.

— Ia lasă, mă! Nici n-ai ce căta aici, dacă e vorba.

— Tăceţi, că plec! Ce i-a ars?

— Casa, pătulul şi paiele!

— La cât s-a evaluat paguba?

— La douăsprezece mii.

— Ascultaţi aici. Ăsta e un ajutor, măi oameni buni. Statul n-are atâţia bani. Nu vă repeziţi la mii de lei. Câte o sumă mică să vă refaceţi gospodăriile, să se ajungă la toată lumea.

— Aşa e!

— Treci patru mii de lei. O să vă mai dăm şi lemne. Altul!

— Gheorghe Ciubotaru!

— Zent!

— Ce i-a ars?

— O şiră de paie.

— Să trăiţi, dom prefect, da ţi-mi voie să vă raportez.

— Spune!

— Mi-a ars două şire de paie, una mare şi alta tot mare, dar mai mică, fiindcă am tot luat din ea de am hrănit vitele.

— Va să zică ţi-au ars paiele?

— Da, să trăiţi, da sunt amărât de nu se mai află. Ascunsesem în ele opt mii de lei, bani care i-am luat pe boi. Să spună oamenii. Şi aşa vă rog pe 'mneavoastră.

— Minte, domle prefect, l-a învăţat alde unchi-său, că e văr cu primarul.

— Linişte! O mie de lei.

— Domle prefect, m-aţi nenorocit.

— Nu se poate, omule. Aşa poate să vină oricine să spună.

— Păi ce fac eu cu o mie? Daţi-mi barem două.

— Să mergem mai bine la faţa locului.

— Aşa, aşa, domle prefect, lucru drept, nu după curemandaţii.

— Săru' mâna.

— Bună ziua. Ce doreşti?

— Să-mi daţi şi mie.

— Ţi-a ars ceva?

— Nu, da sunt şi eu femeie săracă, bărbatu-meu a luptat la Mărăşeşti, de-a murit pentru ţară. Iacă s-a împlinit anu.

— Păi dacă nu ţi-a ars casa.

— Casa nu mi-a ars, ce să zic.

— Ia taci, fă! Săru' mâna, grăi cuviincios o femeie pieptănată frumos, cu părul alb, purtată în lume, se vedea bine.

— Ce vrei, băbuţo?

— Vreau să vă spun numai dumneavoastră.

— Bine. Duceţi-vă atunci la locul vostru, că am să trec pe la fiecare.

— Spune, mătuşă. Mai întâi câţi ani ai?

— Şaizeci şi şase. Parcă şi opt.

— Eu sunt ceva mai tânăr.

— Ei, păi te-nprobezi dumneata cu mine? Ce viaţă am avut eu! De aia sunt aşa cum mă vezi. Am tăiat stânjeni de lemne cu fierăstrăul.

— Chiar stânjeni n-oi fi tăiat dumneata.

— Baa daa! Rămăşag m-am pus, şi până la urmă l-am făcut praf. Cât am muncit eu! Bărbatu-meu era şi beţiv. Şi la beleart juca. Prima-ntâi… Când am zis că devorţez, soră-mea nici n-a vrut să audă.

— Păi de ce?

— Atunci nu era ca acum, divorţul era ruşine. Mi-a zis: „Roagă-te lui Dumnezeu, ori să crape el, ori să mori tu”, şi am început să mă rog. A murit.

— Te-ai rugat pentru el mai fierbinte.

— Ce era să fac, dacă avea obicei de spărgea tot când era beat. Venea cu lăutarii acasă. Drânga, drânga. Drânga, drânga. Şi mă punea să scot banii. Aveam un cufăraş plin numai cu aur! Şi scoteam livra şi zicea să i-o pun lăutarului în frunte şi să-i zic „unchiule”!

— Dar, spune drept, când rămâneai singură, îl mai schimbai dumneata, aşa de necaz?

— Doamne fereşte! Mi-a zis că mă-njunghie ca pe vite, că eram frumoasă ca o cadră şi ţinea măcelărie. Când i-am zis: „De ce dai bani?”, mi-a răspuns: „Eu nu muncesc? N-ai avut decât truso.” „Păi ăsta nu e, mă, bani?” i-am zis. Şi s-a supărat şi mi-a făcut perdelele numai pamblici. Şi ceasul de aur mi l-a jucat. Era cu lanţ, de trei ori îl dam după gât. A jurat cu mâna pe candelă şi piciorul pe icoană că nu mai joacă, şi degeaba.

— Bine, am înţeles, ce vrei de la mine?

— Vreau să scot bilet să nu plătesc nici la tren, nici la vapor, să mă duc în Arusalia.

— Unde?

— În America, de!

— Poate Australia?

— Ei, de, de, că bine îi ziseşi. Eu dacă-s proastă.

— Şi ce cauţi acolo?

— E oameni care a venit de acolo, zice că îţi dă două sute de pogoane. Adică, vezi, cât poate munci fiecare.

— Şi ai să poţi dumneata munci două sute de pogoane?

— Ba, maică, dar mă gândesc să le dau în parte.

SFÂRŞIT

1 Fără serviciu (?).

2 Moştenitorul tronului regal în Grecia.

3 Gata de serviciu (?).

4 Huguenots-ouverture (n.a.) – Hughenoţii, operă în 5 acte a compozitorului german Meyerbeer (1791-1864) (n.n.).

5 Aux pieds de la montagne (n.a.).

— La poalele muntelui (fr.) (n.n.).

6 Vaincre sana peril [on triomphe sans gloire] (fr.) – victoria fără primejdie [este triumf lipsit de glorie], vers din tragedia Cidul de Pierre Corneille.

7 Trocan – chipiu.

8 La noi nu-i aşa (germ.).

9 Ciumat (fr. pestiferi).

10 În 1913, cu prilejul conflictului imperialist izbucnit între ţările balcanice, armata română nu a desfăşurat operaţii militare propriu-zise.

11 În împrejurările dramatice ale primului război mondial, guvernul României a convenit cu guvernul ţarist să depoziteze în Rusia tezaurul ţării, pentru a-l feri de invadatorii germani. A fost restituit României după cel de-al doilea război mondial.

12 Deformare a expresiei latineşti proprio motu – din proprie iniţiativă.

14 De visu (lat.) – „pe văzute”.

15 Sărut mâna (germ.).

9 Corcit: Sie sind Kochin?

— Dumneavoastră sunteţi bucătăreasa? (germ.). Colonelul din schiţa de faţă pronunţă Ku, ceea ce înseamnă în limba germană, vacă (Kuh).

17 Ce? Bucătăreasă, vă rog. (germ.)

18 O, da, vă rog (germ.).

19 Joseph-Jaques-Cesaire Joffre (1852-1931) – mareşal francez, câştigătorul bătăliei de la Marna în primul război mondial.

20 Varietate de brânză.

21 Corect: Les bons comptes font des bont amis – socotelile corecte întreţin prietenia (fr.).

22 Da, da (magh.).

23 Parigorie – mângâiere, consolare.

24 Malac – pui de bivol.