Sfârşit de manevra

După un şir de ponoare străbătute cu chinuri şi blesteme, după o serie de dealuri ridicate în pieptul oamenilor, care gâfâiau cântând strofe eroice pe aria „pasului de atac”, trupele scăpară la vale, trecând ca o trombă prin satele pustii.

— Ţăranii, ieşiţi la muncă, priveau de pe coaste, resemnaţi, răzimaţi în sape, cu mâna în dreptul soarelui, la urgia lui Dumnezeu: păpuşoaie culcate, curţi invadate, găini zburătuite, copii murdari, în cămăşi prea lungi, scâncind, ţinându-se de mână. Din sus de tot, legănându-şi tulpanul, vine năprasnic la vale o nevastă strigând cât o lua gura: „Leanooo. Mânca-te-ar boala, ia, fă copilul din drum, să nu-l calce antileria!”

Un semnal prelung repetat de pretutindeni, de unul, de doi, de toţi corniştii, pune capăt panicii generale, anunţând sfârşitul manevrei, scoţând din pieptul oamenilor istoviţi un oftat de uşurare.

— Corvadă la apă!

— Să nu plece nimeni!

— Oamenii să iasă la şosea!

— Domnii ofiţeri, la critică!

Ordinile se încrucişează contradictorii, repetate la nesfârşit, din ce în ce mai denaturate.

Departe, pe o coamă de deal, se profila la orizont silueta generalului, călare, cu escorta lui de lăncieri, bine prinsă într-un petec de umbră pe fondul verde al unei păduri de fagi tremurători, de care păreau lipiţi.

— Unde mergeţi, domnilor? Staţi să ne adunăm cu toţii.

— Unde-i generalul?

— Uite-l colo!

— Să mergem noi pân-acolo?! Asta e bătaie de joc!

— Lăsaţi vorba!

— Sunteţi călare, ce vă pasă!

Încet-încet, trupele se rânduiesc, oamenii se aşază, pornesc conduşi de maiori, în rânduri, care se disciplinează pe măsură ce se apropie de general, sfârşind pas de defilare, oprindu-se scurt ca la exerciţiu, în timp ce comandantul brigadei asculta cu mult interes deosebirea dintre orz şi secară, luminos expusă de domnul comandant al corpului de armată.

— A venit toţi?

— La mine e toţi! Anunţă victorios un comandant de regiment.

— Partidul roş! S-adresează cu un gest solemn brigadierul, directorul manevrei, către un locotenent-colonel tânăr, absolvent al Şcolii de război.

— Domnule general, grăieşte tânărul brevetat de stat-major, eu şi ofiţerii mei vă suntem profund recunoscători că ne daţi astăzi ocazia să v-arătăm cu câtă râvnă aplicăm principiile şi instrucţiile ce aţi binevoit a ne trimete, de care ne-am călăuzit şi ne vom călăuzi şi în viitor, de care nu ne vom depărta niciodată, pentru că pe ele se razimă tehnica celor două şcoli mari: franceză şi germană. (O mică pauză.)

— Generalul, roş şi binevoitor:) Continuaţi!

— Tema mea era simplă, aşa cum se petrec lucrurile în realitate.

— Generalul, clătinând afirmativ din cap:) Continuaţi.

— Ea cuprindea în esenţă următorul ordin: „Ocupaţi gara Obileşti, zdrobind orice rezistenţă veţi întâlni în cale”. Să mai citesc tema?

— Nu, nu, continuă cum ştii dumneata!

— Corect, ireproşabil, sigur de el:) Din temă am înţeles că aţi voit să ne daţi astăzi prilejul unei lupte de întâlnire, care va caracteriza războiul viitor (pauză).

— Generalul, clătinând din cap cu competenţă:) Continuaţi!

— Nu era timp de pierdut. Dat primul ordin: marş, gara Obileşti. Batalionul din cap, serviciul de siguranţă.

— Foarte bine, continuaţi:

— Colonelul, râzând cu deferenţă:) Am continuat marşul şi am ocupat gara fără rezistenţă. Inamicul nu s-a zărit nicăieri. Considerând misiunea îndeplinită, am dat repaus oamenilor mei.

— Partidul albastru! Hotărăşte generalul, uitându-se sever spre acuzat, un colonel mustăcios, sprâncenat, care purta eşarfă veche, chipiu reglementar şi ţinea în mână un smoc de hârtiuţe şi o trâmbiţă, de care nu se servise niciodată, fiind răsuflată, dar pe care ţinea s-o arate fiindcă era prevăzută în instrucţiunile manevrei.

— Domnule gheneral, începu să expună colonelul, salutând şi rămânând cu mâna la chipiu, am primit plicul la ora 7 a.m. Am adunat ofiţerii, cum cere regula, şi le-am arătat că plicul nu este rupt, ca să nu fie nici o bănuială. L-am rupt.

— Lăsaţi mâna jos!

— Colonelul, salutând din nou:) Da, domnule gheneral! Am iscălit plicul şi am luat cunoştinţă.

— Bine, bine, colonele. Astea se ştiu. Treceţi peste astea.

— Să vă citesc atunci tema.

— Colonele, tema se ştie. Cunoaşteţi tema, domnilor, nu este aşa?

— Ofiţerii, plictisiţi:) Da, da, o cunoaştem!

— Spuneţi măsurile. Ce măsuri aţi luat pentru îndeplinirea misiunii dumneavoastră?

— Colonelul, salutând regulamentar:) Am adunat ofiţerii.

— Generalul, iritat:) La ce oră vi s-a semnalat inamicul?

— Colonelul, salutând mai reglementar:) Vă spun numaidecât. Le am toate notate aci, afirmă el arătând pumnul.

— Generalul, căutând să se stăpânească:) În fine, ce aţi făcut când vi s-a semnalat inamicul?

— Colonelul, salutând intermitent:) Am făcut următorul raţionament: de înaintat, zic, nu pot să mai înaintez, având inamicul în faţă. Să mă întorc înapoi (hotărât de moarte:) ferească-te Dumnezeu! În dreapta mea erau semănăturile, şi ordinul dumneavoastră, pe care-l am la mine şi pe care l-am citit domnilor ofiţeri, prevede că semănăturile să fie considerate ca un teren impracticabil. (Sever:) Aşa am dat ordin şi aşa s-a procedat! Şi atunci, spre norocul meu, am apucat-o la stânga, şi (râzând bătrâneşte:) Dumnezeu mi-a ajutat să surprind toată coloana inamică a partidului roş tocmai când trecea podul. Timp de o jumătate de oră am ţinut această coloană sub focurile mele de infanterie şi artilerie, aşa că eu socot că acea coloană a fost completamente distrusă.

— Da, e prea adevărat. Numai că acea coloană era din trupele dumitale. Era batalionul de vânători al dumitale, care venea s-atace concomitent.

— Ei vezi, asta n-am ştiut. Să fi ştiut una ca asta, mă duceam până-n pânzele albe! Eu acu v-aud pe dumneavoastră.

— Dar bine, colonele, n-ai primit ordin?!

— Colonelul, vexat de aşa bănuială:) Le-am primit, vai de mine, se poate? (Arătând pumnul:) Le am toate colea. Da nu strica dacă domnul maior de la vânători mi-ar fi trimis vorbă. Un cuvânt era de ajuns. Între camarazi. Noi când eram la Plevna.

Generalul dete pinteni calului şi dispăru, urmat de lăncierii care se săltau uşor în scări, răsărind neregulat în zare.

— Ce păcat c-au fost de-ai noştri! Bine-i prinsesem, domnule! Spunea colonelul brigadierului cu care era clasă, pe când ofiţerii se împrăştiau grăbiţi.