CE RĂMÂNE.

După parada Bobotezii, deşi vremea era moale, trecătorii, grăbiţi, se afundau în bodegi, adunându-se în jurul cazanelor cu ţuică fiartă, afişate tradiţional, cu litere fanteziste, pe la vitrine.

Nae, bucureştean sadea, mucalit, dar fără franc, întâlneşte pe Gogu şi, plin de speranţă, într-o zi ca asta, îl aduce vorbind la Mircea, instalându-se cu el lângă uşă, ca să supravegheze intrarea. E tactica bucureşteanului sadea.

— Frecându-şi mâinile:) Ce bem Gogule, şpriţ, ori pelin?

— Scârbit:) Parcă n-aş lua nimic.

— Comandă două pelinuri!

— Tragic:) S-a dus, săracul! Tu ce zici? Eu unul, pe onoarea mea, mi se rupe inima.

— Vorba ta. Parcă nici n-a fost. Comandă două şpriţuri.

— Profund:) Parşiv e românul domle.

— De când l-a făcut mă-sa. Bem ceva?

— Urmându-şi ideea:) În alte ţări s-ar fi spart toate geamurile.

— Şi mă mir. Că suntem tari în geamuri.

— Oare de ce om fi noi aşa de păcătoşi?

— Neam prost. Fă cinste.

— S-a afişat pe stradă cu litere de o şchiopă. Veniţi domnilor. Unul n-a deschis gura. Să strige măcar ura, atât, nu mai mult.

— Nişte idioţi. Ai fost?

— M-am dus de curiozitate să-l văd. Era prăpădit, săracul!

— Mai bine nu te mai duceai, să-ţi faci sânge rău. Zi să ne dea cevaşilea.

— Oricât, e părinte, tatăl copilului lui. Trup din trupul tău, nu-i jucărie. Îţi dai tu seama, ce însemnează să fii părinte?

— Ai copii, Gogule?

— N-am.

— Păcat! Dă-mi o ţigară. Era bine să fi avut, nu mulţi, unul era de ajuns: o fetiţă şi un băiat.

— N-a vrut nevasta. Când i s-a dat portretul jos, m-a trecut lăcrămile.

— Măgărie. Zi să ne dea două şpriţuri.

— Şi să vezi încurcătura dracului, până s-or deprinde preoţii să nu-l mai pomenească.

— Vezi-ţi de treabă, popii au pomelnicele scrise gata.? Să le înveţe că alt ce treabă au. E mai greu de bieţii soldaţi.

— Aşa, domnule, vezi nu m-am gândit. Până să înveţe ăia.

— Şi până ne-om deprinde noi. Să te apuci la bătrâneţe să înveţi alte formule, alte bâzdâgănii, îţi vine nebunie. Zi s-aducă un şpriţ.

— Comandă tu.

— Sunt la os.

— Şi eu, tinichea.

— Atunci hai s. ce pisezi lumea de pomană?!