I

Colonelul Ionescu, un om nervos, îndesat, cu ochii mici, cu mustaţa tunsă, cu chelia hotărnicită de un volan de păr cănit, se scoborî din trăsură, frumos decorat cu Steaua, pentru a lua comanda regimentului. În vederea acestei solemnităţi, ajutorul luase măsurile, de rigoare: poruncise ca totul să fie în ordine, uşile deschise la perete pentru ca noul comandant să poată intra de vizu14 în toate camerele, şi-n pod, dacă o avea poftă, fără s-aştepte pe cel cu cheile, care de obicei tocmai atunci îşi găseşte dumnealui să lipsească, spunea din experienţă maiorul în aprobarea generală a ofiţerilor, ilustrată cu exemple din amintirile fiecăruia.

„Eu, tot aşa, odată, pe 909, ţiu minte.”

Un semnal prelung, trâmbiţat de un gornist la trompetă, curmă firul povestirii, vestind sosirea comandantului, scoţând garda afară, pe ofiţeri la scară şi capete goale, însufleţite de priviri curioase, la colţurile cazărmii şi pe la ferestre.

— Ce sunt astea? Întrebă fără răgaz colonelul, oprind cu degetul îndreptat spre chipiu, raportul ajutorului.

— Pomi.

— Pomi?

— Asta. Arbori, vreau să zic.

— Arbori?

— Copaci plantaţi astă-toamnă.

— Copaci? Întrebă din ce în ce mai aiurit colonelul.

— Adică tei.

— Tei?

— Tei tineri.

— Beţele astea de cort, tei?

— Pui de tei.

— Şi ce i-aţi pus, mă rog, aci în faţă? Să-i scoţi, să-i scoţi numaidecât, să cureţi frumos şi să pui zorele. Vreau verdeaţă, verdeaţă multă. Ce-i sărăcia asta în faţa regimentului?! Alt loc n-aţi găsit?

— Aşa a dat ordin domnul general.

— Domnul general a dat ordin?

— Da, teii sunt de la moşia d-sale.

— Să-i uzi. Să-i udaţi în fiecare seară.

— Atunci nu-i mai scoatem?

— Cum o să-i scoţi? Ce comedie e asta?! Se poate? Să pui tei, tei mulţi, vreau pădure de tei, maiorule! Să care apă toată ziua. Cine-i aghiotantul?

— Eu, să trăiţi, domnule colonel.

— Să uzi pomii în fiecare seară. Să le torni apă la rădăcină. Ai priceput?

— Am priceput.

— Apă multă, înţelegi?

— Înţeleg, să trăiţi, domnule colonel, dar nu prea este apă. Şi-s fântânile departe. Abia aducem pentru spălat. Avem numai o pereche de boi!

— Aţi auzit? Să-l bage la carceră, trebuie să fie un ticălos!

— Nu, domnule colonel! Din contră. Până acum s-a purtat bine. E nepotul domnului general.

— Bine, frate! Ce gospodărie e asta? Dacă e nepotul generalului, de ce nu-i daţi nişte haine mai bune?

— Nu prea avem, stăm prost cu îmbrăcămintea.

— Pune, domnule, să-i facă în atelier. Să-i ia măsură, să-i facă numaidecât. Vii cu noi. Să stai printre domnii ofiţeri. Acolo ce aveţi?

— Armurăria.

— Ia cheamă armurierul. Ce-i pomul ăla din faţa atelierului?

— Un salcâm.

— Cine l-a pus?

— Noi.

— Cum ţi-ai permis, măgarule, să trânteşti pomul ăla în faţa atelierului?

— Nu l-am pus eu, să trăiţi, don colonel, a crescut singur. Legăm caii la umbră, la potcovit.

— Îţi place, maiorule? De unde eşti?

— De la Prisăcani.

— Să-l pui patru zile la închisoare. Tei n-ai găsit, baragladină?