De la popotă

— Este? Ne întreabă colonelul, privindu-ne circular prin ochelari. Fireşte, răspunse tot el, sorbind din cafeaua chinuită de soldaţi la gura sobei, fiindcă nu te lasă logica naturală, altfel ar creşte dovleacul în vârful stejarului. Este?

— Domnule colonel.

— Este?

— Daţi-mi voie.

— Nu, răspunde hotărât, doctore: carne sau vegetale?

— Lăsaţi-mă şi pe mine.

— Eu te las, dar nu te lasă logica. Îţi cade dovleacul pe nas. Este, domnilor?

— Eu vă întreb pe dumneavoastră numai un lucru, admiteţi că omul se trage din maimuţă?

— Ce vrei să spui cu asta?

— Mă rog, admiteţi?

— Să admitem că admit.

— Nu aşa, vreau hotărât.

— Am admis, poftim, ca să-ţi fac plăcerea.

— Bun. Ce mănâncă?

— Cine?

— Maimuţa, cu ce se hrăneşte?

— Ca omul. Cu ce găseşte şi ea.

— Carne mănâncă?

— Cine ţi-a spus că mănâncă carne? Tocmai d-aia a rămas în urmă, a degenerat, s-a depărtat de noi, fiindcă n-a mâncat carne. Este, domnilor? Maimuţa nu-i carnivoră.

— Dar ce, noi suntem carnivori?

— Ce faace? Mori, doctore! Omul, fără o pârjoală ardeiată, minţită pe grătar, moare, mori şi dumneata, mor şi eu. Murim cu toţii, ascultaţi-mă pe mine!

— Domnule colonel, dar carnivor e leul, tigrul.

— Şi omul ce dracu este?

— Omul e omnivor.

— Ce ee?

— Omnivor.

— Păi ce, noi mâncăm oameni?

— Ooo!

— Pardon, ai zis omnivor.

— Dar, domnule colonel.

— Este?

— Vai de mine, ştie oricine, şi găina.

— Nici o găină, răspunde aici, nu umbla cu fofârlica.

— Dacă nu mă lăsaţi.

— Ca s-o întorci? Ştrengarule. Canibalişti, ai?