Funcţionarii
Doi funcţionari, doi impiegaţi din ministere, opuse, se întâlnesc întâmplător pe stradă, ca de obicei.
— Ho, cârnule, un' te duci?
— Fire-ai al dracului de puşlama. De unde vii?
— De la minister. Bem câte-un şpriţ?
— Nu, că mă grăbesc.
— Stai că e sărbătoare.
— Ce sărbătoare?
— Sfântul salar!
— Aaa! Aţi luat leafa? Bem, dacă e aşa. Dar numai unul, că n-am vreme.
— Două, nici nu-ţi dă mâna, s-a făcut doişpe lei o pâine! Am trei copii, eu, nevasta, plus servitoarea. Fă socoteala. Băiete, dă două vermuturi şi nişte ţigări.
— Nu bem şpriţ?
— Ce şpriţ? Te apucă capul. Mai pune, mă, dă-te dracului.
— Nu mai pun, că mă bate jupânul.
— Ad-o sticlă-ncoa.
— Nu se poate.
— Dă sticla, n-auzi?
— Nu se poate, domnule.
— Dă sticla, mă, nu fi nerod.
— Cum o să dau sticla? Când om sta să dăm noi sticla la toţi muşterii.
— O plătesc, mă prostule.
— Luaţi una întreagă!
— Cât costă o sticlă?
— Fugi, monşer.
— Las' de curiozitate. Câte parale?
— Întrebaţi pe jupânu.
— Câte parale sticla asta, domle?
— Vermutu? Două sute cincizeci de lei.
— Cât?
— Două sute cincizeci.
— Glumeşti?
— E scump? Două sute treizeci mă costă. Iau un pol la sticlă. Adică, ia statu, că pentru el muncim. Noi nu câştigăm nimic.
— Cam aşa e.
— Decât negustor în ziua de azi. O destupăm?
— E bun?
— Torino.
— Veritabil?
— Marcă italiană.
— Ce zici, Costică?
— Fugi, monşer!
— Asta-i! Ce-am avut şi ce-am pierdut! Destup-o, domle! Spală paharele. Două sute cincizeci de lei! Pfiu, pfiu, pfiu! Rele zile am ajuns! Dă şi un sifon mare.
— Nu luaţi loc la masă? Avem nişte plachie de crap.
— Bună?
— Pă cinste.
— Ce zici, Costică?
— Fugi, monşer.
— Aci, la repezeală.
— M-aşteaptă nevasta.
— Parcă pe mine nu m-aşteaptă. Dă-ne două porţii mai barosane. Rămânem aici, până te duci, până ajungi. Nevasta nu mănâncă fără mine s-o omori. Dă-ne şi câte o bucată de şvaiţer.
— Românesc?
— Îmi pare rău.
— Tocmai, ştiu că dumneavoastră nu obişnuiţi.
— Şi două marghilomane.
— Se face.
— Cu rom veritabil.
— Jamaica. Altu nici nu ţinem.
— Două sute cincizeci de lei! Mama ei de leafă!… Ce să-ţi ajungă leafa, domle? Auzi. Două sute cincizeci de lei! Mergem la dame?
— Fugi, monşer!
— Ei, ce-are să fie. Birjar!
